Istoria înfiinţării muzeului sucevean începe acum mai bine de 100 de ani. La 4 ianuarie 1900, câţiva intelectuali suceveni înfiinţează Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului. Această iniţiativă a apărut în momentul în care la Cetatea de Scaun a Sucevei se realizau ample lucrări de curăţare a ruinelor sub conducerea arhitectului Karl A. Romstorfer, cu acest prilej fiind descoperite numeroase obiecte medievale. Dorinţa ca piesele descoperite să rămână la Suceava l-a făcut pe profesorul Iosif Fleişer să solicite deschiderea unui muzeu la Suceava, ca sucursală a celui înfiinţat la Cernăuţi. Primii membrii ai societăţii nou înfiinţate erau personalităţi ale oraşului, ale căror activitate este cunoscută şi astăzi. Preşedintele Societăţii nou înfiinţate, Ştefan de Repta, făcea parte dintr-o veche familie bucovineană care a dat numeroase personalităţi, fiind profesor şi apoi director la Liceul Greco-Oriental, viitorul Liceu „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Odată cu Unirea Bucovinei cu România a fost necesară o reînfiinţare a muzeului în cadrul autorităţii noului stat. Într-o adresă din 12 decembrie 1923, prefectul Sucevei solicită Ministrului Artelor trecerea muzeului, iniţial o societate privată, în proprietatea Primăriei. În aceste prime decenii de existenţă a muzeului cea mai mare problemă cu care s-a confruntat, după lipsa unor fonduri importante, a fost inexistenţa unui spaţiu adecvat. Încă de la început, colecţiile sale au fost mutate în trei locaţii succesive, iar mărirea substanţială a patrimoniului, prin numeroase descoperiri, dar şi donaţii particulare, a adăugat noi probleme custozilor muzeului.

În 1947 Muzeul Bucovinei se contopește cu Muzeul orașului Suceava sub denumirea de Muzeul Regional al Bucovinei. Muzeul sucevean îşi va schimba din nou numele peste trei ani, când devine Muzeul Raional, apoi Muzeul Regional Suceava. După noua împărţire administrativă a României, în anul 1968, instituţia va căpăta denumirea de Muzeul Judeţean Suceava pe care o va păstra întreaga perioadă comunistă. În anul 1990 se petrec câteva schimbări în cadrul muzeului sucevean care devine pentru o scurtă perioadă Muzeul Bucovinei, iar apoi din anul 1994, Muzeul Naţional al Bucovinei în subordonarea directă a Ministerului Culturii.

Dacă expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie era în anul 1980 una din cele mai avangardiste, astăzi soluţiile de amenajare a unei expoziţii şi de interacţiune cu publicul s-au modificat semnificativ. În muzeu se organizează frecvent piese de teatru şi serate muzicale, unde sunt invitaţi atât artişti consacraţi, cât şi amatori.

Înființat în anul 1978, Complexul Muzeal Județean Neamț cuprinde următoarele unități: Muzeul de Istorie și Arheologie, Piatra Neamț; Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Piatra Neamț; Muzeul de Științe Naturale, Piatra Meamț; Muzeul de Artă, Piatra Neamț; Muzeul de Etnografie, Piatra Neamț; Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”, Piatra Neamț; Expoziția „Curtea Domnească” Piatra Neamț; Galeriile de Artă „Lascăr Vorel”, Piatra Neamț; Muzeul de Istorie și Etnografie, Tg. Neamț; Muzeul Cetatea Neamț-Tg. Neamț; Muzeul Memorial „Ion Creangă” Humulești-Tg. Neamț; Casa Memorială „Veronica Micle” Tg. Neamț; Muzeul de Istorie Bicaz; Muzeul de Istorie Roman; Muzeul de Artă Roman și Muzeul de Științele Naturii Roman.

Dacă inițial erau reunite în cadrul instituției toate muzeele din rețeaua de stat, din care făcea parte la vremea respectivă și Muzeul memorial „Mihail Sadoveanu” de la Vânători -Neamț, în 1992 muzeele romașcane s-au separat, sub titulatura de Muzeul de Istorie Roman, după care au revenit la Complexul Muzeal Județean Neamț la 31 martie 1999.

Din luna aprilie 2020 Complexul Muzeal Județean Neamț devine Complexul Muzeal Național Neamț.

Complexul muzeal își are sediul în Palatul Culturii, monument de arhitectură construit în stil neogotic, între 1907 – 1925, reprezentând o adevărată emblemă a Iașului. Edificiul este creația cea mai însemnată a arhitectului I.D. Berindei. Palatul suprapune, în parte, rămășițele vechilor curți domnești medievale, menționate documentar la 1434 și ale unor palate mai târzii. A fost Palat de Justiție și Administrație, până în 1955, când s-a luat decizia de a fi transformat în muzeu.

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași cuprinde patru muzee de talie națională: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul de Artă, precum și un centru de cercetare și conservare-restaurare a patrimoniului și alte șase obiective muzeale, aflate pe teritoriul orașului și, respectiv, al județului Iași.

Muzeologia băcăuană debutează în anul 1957, când se înfiinţează primul muzeu regional, director fiind numit Iulian Antonescu, absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, promoţia 1956. Din anul 1959 activează cu trei secţii: istorie, ştiinţele naturii şi artă. În anul 1960 i s-a atribuit o clădire monumentală în Parcul Libertăţii, azi Parcul Cancicov, care însă a fost demolată după 10 ani.

În anul 1990, Complexul Muzeal Județean Bacău se împarte în trei entități juridice: Muzeul Județean de Istorie, Muzeul Județean de Științele Naturii și Muzeul Judeţean de Artă și Etnografie – care, în anul 1996, se va împărți în două instituţii de sine stătătoare: Muzeul Judeţean de Artă şi Muzeul Judeţean de Etnografie. În anul 1999 aceste două instituţii se reunesc, iar din anul 2003 are loc unirea și cu Muzeul Județean de Istorie, rezultând astfel intituția Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
În prezent, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău are în componenţă trei secții: Secția de Arheologie şi Istorie, Secția de Artă şi Secția de Etnografie. Fiecare secție are organizate expoziţii temporare de sine stătătoare. Secția de Arheologie şi Istorie deţine spaţii expoziţionale în clădirea din str. 9 Mai, nr. 7, Bacău precum şi la Buhuşi, pe str. Bradului, nr. 16; Secția de Artă deţine spaţii expoziţionale pe str. Nicolae Titulescu, nr. 23 – clădirea Muzeul de Artă, str. Mărășești nr. 12, parter – Galeriile de Artă „Alfa”, Casa memorială „Nicu Enea” de pe str. Nicu Enea, nr. 31, precum și Casa memorială „George Bacovia”, de pe str. George Bacovia, nr. 13; Secţia de Etnografie are o expoziţie permanentă în clădirea din str. 9 Mai, nr. 7, Bacău, precum şi o expoziţie permanentă la Răcăciuni, în sediul primăriei din localitate.

Muzeul din Bistrița s-a înființat sub titulatura de Muzeul Regional Rodna în una din aripile fostei mănăstiri a minoriților. În 1976 secția de arheologie – istorie se mută în Casa argintarului, monument istoric și de arhitectură datând din secolul al XVI-lea, realizat în stil renascentist, iar în 1984 secția de etnografie – artă populară se mută în vechea primărie a orașului. În 1986 toate colecțiile sunt transferate în actualul local al fostei cazărmi a Regimentului 63 Infanterie, clădirea datând din 1898.

Muzeul Județean Bistrița devine Complexul Muzeal Bistrița în 2004. Are secții în Bistrița și în Livezile, Sângeorz-Băi, George Coșbuc, Monor, Maieru, Rodna, Năsăud, Reteag, Liviu Rebreanu și colecții de etnografie-artă populară, științele naturii, artă plastică, colecția de gravură, istorie, arheologie. La acestea se adaugă Peștera Izvorul Tăușoarelor, descoperită în 1955, lungă de 20 de kilometri, administrată de Complexul Muzeal Bistrița. Colecția de arheologie cuprinde piese din epoca bronzului aparținând culturii Wietenberg, depozite de bronzuri, inventarul unor morminte daco-celtice, tezaurul monetar de la Șieu-Odorhei (secolele II – I a.Chr.), tezaure monetare romane și medievale, unelte și arme medievale. Colecția de etnografie prezintă unelte, instalații de tehnică populară, costume populare, o casă țărănească (din Șanț), o biserică de lemn. Colecția de geologie se remarcă prin florile de mină, colecții de petrografie (în special colecția de concrețiuni grezoase-unicat), colecții de paleontologie și micropaleontologie. Colecția de artă include lucrări de pictură, grafică și sculptură contemporană românească. Prezentări ale colecțiilor sunt și pe panouri cu limbaj Braille.

În 1887, la iniţiativa profesorului Sigismund Reiner, a fost înfiinţată „Societatea de istorie, arheologie şi ştiinţe naturale din comitatul Alba”, care avea drept scop adunarea şi expunerea vestigiilor istorice ale zonei într-un viitor muzeu. Inaugurarea acestuia a avut loc în 1888, în clădirea actuală a Şcolii generale nr. 3, unde în două încăperi erau adăpostite 662 de piese arheologice şi circa 1000 numismatice, laolaltă cu sute de cărţi donate de Sigismund Reiner. Primul custode şi mai apoi director al muzeului a fost arheologul şi profesorul ceh Adalbert Cserny (1842-1916), care a contribuit la sporirea colecţiei şi la editarea primelor ediţii ale publicaţiei muzeului. În timpul Primului Război Mondial o parte a colecţiei muzeului a fost furată sau risipită.

După Unirea Transilvaniei cu România din 1918, datorită dificultăţilor de funcţionare şi administrare pe care le avea Societatea, muzeul a intrat sub egida asociaţiei Astra, fiind mutat în aripa nord-estică a complexului Catedralei Reîntregirii Neamului. Inaugurarea a avut loc la 20 mai 1929 sub numele de Muzeul Unirii, colecţia sporind cu numeroase piese legate de revoluţia din 1848 şi de actul Marii Uniri din 1918. După inaugurarea noului muzeu, acesta a intrat treptat în declin, din cauza lipsei fondurilor necesare întreţinerii. Instituţia a supravieţuit totuşi prin efortul voluntar al unor intelectuali locali, care au lucrat în cadrul muzeului cu toate că nu erau remuneraţi.

În 1938, la intervenţia lui Nicolae Iorga, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice din România, la conducerea muzeului a ajuns profesorul Ion Berciu. Acesta a avut la dispoziţie sprijinul ştiinţific al Institutului de Studii Clasice din Cluj, precum şi pe cel material, prin includerea muzeului în bugetul ţinutului Mureş. Instituţia a fost redenumită „Muzeul Regional Alba Iulia”, iar din 22 august 1939 a început editarea primului număr al buletinului „Apvlvm. Acta Musei Apulensis”. După preluarea puterii de către comunişti, muzeul a fost naţionalizat şi finanţat în totalitate de către statul român. În 1958, muzeului i-a fost atribuită vechea Casă a Armatei, în care se afla şi Sala Unirii, încăperea în care la 1 Decembrie 1918 s-au întrunit cei 1228 de delegaţi care au votat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi părţilor ungureşti cu România, iar în 1967 aripa principală a muzeului a fost mutată în clădirea „Babilon”. În Casa Armatei au fost mutate laboratorul de restaurare, cel fotografic, biblioteca şi o parte din patrimoniul muzeal. Ambele corpuri ale muzeului au fost restaurate şi amenajate în 1968. În 1993-1994 Sala Unirii a fost supusă din nou restaurării, încercându-se readucerea interiorului la o formă cât mai apropiată de cea pe care a avut-o la inaugurarea din 1922.

Muzeul prezintă publicului exponate de arheologie: preistorică dacică ce provine de la cetăţile dacice Craiva, Cugir şi Căpâlna, romană ce provine din marele centru urban Apulum, medievală, periodice, colecţii de etnografie şi artă populară, numismatică şi o bibliotecă ce conţine 55.000 volume.