Fortificațiile medievale din Moldova cuprindeau așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Una din cele mai importante cetăți medievale din Moldova este Cetatea Neamț, aflată la marginea de nord-vest a orașului Târgu Neamț. Cetatea Neamț făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Ea se află localizată pe stânca Timuș de pe Culmea Pleșului (numită și Dealul Cetății), la o altitudine de 480 m. și la o înălțime de 80 m. față de nivelul apei Neamțului. De aici, străjuia valea Moldovei și cea a Siretului, ca și drumul care trecea peste munte în Transilvania.

Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de către Petru II Mușat (1375-1391), Cetatea Neamț a fost fortificată de către Ștefan cel Mare (1457-1504) și distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviță. Ea fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, având codul de clasificare NT-II-m-A-10707.

Cetatea Neamțului este construită din piatră de râu (folosită atât ca elevație, cât și ca umplutură a zidurilor), din piatră de carieră (folosită la arcade, pervazuri, piloni și contraforți) și rocă de gresie verzuie. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare pe latura de nord. În cetate se pătrundea pe o poartă numită “poarta mușatină”, aflată pe la mijlocul zidului nordic.

Fortul mușatin are forma unui patrulater cu laturi inegale; latura de nord are 38,50 m., latura de sud 37,50 m., latura de est 47 m. și latura de vest 40 m. Zidurile sunt groase de aproape 3 m. și aveau inițial o înălțime de circa 12-15 m., fiind susținute și consolidate în exterior de 18 contraforți puternici de formă prismatică, care corespund pe direcția zidurilor interioare. În cele patru colțuri ale fortului mușatin se află turnuri de apărare, care nu sunt plasate în exteriorul zidurilor, ca la cetățile Suceava și Șcheia construite în aceeași perioadă, ci încadrate direct în scheletul de ziduri.

În mijlocul Fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări:

• pe latura de est se aflau închisoarea, monetăria, camera de provizii și cuhnea (bucătăria) – la parter și demisol, “neagra temniță”, paraclisul “Sf. Nicolae”, cameră de locuit, camera pârcălabului și camera domnițelor – la etaj.
• pe latura de vest se aflau sala armelor – la demisol și parter, sala de sfat și judecată, o sală de trecere, un iatac și o cameră de taină – la etaj.
• pe latura de sud se afla un lapidarium – la demisol și parter și o terasă – la etaj.
• pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă.

Încăperile din turnuri aveau plafoane sprijinite pe grinzi groase de stejar, iar celelalte aveau arcade boltite realizate din cărămidă. În curtea interioară se afla o fântână. Majoritatea încăperilor din cetate erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de voievod, familia sa și de sfetnicii apropiați decât în caz de pericol. În mod obișnuit aici se aflau aproximativ 300 de oameni. Cetatea era vulnerabilă pe latura de nord, astfel că între zidurile cetății și Culmea Pleșului a fost săpat un șanț destul de adânc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, după cum au dovedit săpăturile arheologice.

Ștefan cel Mare a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m. și construirea unui zid flancat de patru bastioane semicirculare pe latura de nord a fortului mușatin. Acest zid a încadrat o curte exterioară.

Pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile cetății și amplasarea de bombarde în apropiere, Ștefan cel Mare a tăiat legătura dinspre coama dealului, de la nord, printr-un șanț de apărare. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică cu o înălțime de circa 8 m. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de “curse de șobolani”. Intrarea în fortul mușatin se făcea printr-o poartă gotică, în arc frânt, aflată în turnul de nord-est.

Inițial, la cetate se ajungea de pe un drum care ocolea vârful Cerdacului, pe care se aflau “părcane”, sub formă de șanțuri întărite cu palisade. Drumul actual a fost construit abia în anul 1834, în timpul domniei lui Mihail Sturdza.

Cetatea Neamț a fost menționată pentru prima dată la 2 februarie 1395, în timpul expediției regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei în Moldova. A fost construită în timpul domniei lui Petru al II-lea Mușat (1375-1391). Prima construcție fortificată datează din a doua parte a domniei lui Petru II Mușat. Aici au fost descoperite monede din timpul domniei acestuia, acestea constituind o dovadă certă că Moldova a cunoscut o dezvoltare economică și politică continuă. De altfel, cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au reliefat mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare.

Pornind de la informația din Bula papală din anul 1232 că în timpul șederii cavalerilor teutoni în Țara Bârsei, între anii 1211-1225, aceștia ar fi construit pe versantul estic al Carpaților un castrum muntissimum, unii istorici de seamă ca A. D. Xenopol, B. P. Hașdeu sau Dimitrie Onciul au acreditat ipoteza că Cetatea Neamț a fost construită de teutonici, un argument în plus constituindu-l însăși denumirea cetății. Cu toate acestea, nici o mărturie arheologică sau documentară nu susține această ipoteză. Într-o adăugire la Letopisețul lui Grigore Ureche, Misail Călugărul vehiculează ipoteza construirii cetăților moldovenești de către genovezi: “Aflatu-s-au într-această țară și cetăți făcute mai de demultŭ de ianovedzi: cetaatea în târgul Sucévii și cetaatea la Hotin și Cetatea Albă și Cetaatea Chilii și Cetaatea Neamțului și Cetatea Noaă, Romanul, ce i s-au surpat pământul ș-au cădzut cetaatea”.

În fața politicii de continuă expansiune teritorială spre est a Regatului Ungariei, Cetatea Neamț a reprezentat un avanpost fortificat, important pentru apărarea graniței de vest a Moldovei și a trecătorilor Carpaților Orientali. Ea era una din cele mai bine întărite cetăți de care a dispus statul medieval moldovenesc și avea un rol important în sistemul general de apărare a țării.

Regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a întreprins o expediție militară asupra Moldovei în anul 1395. După cum atestă Cronica veche moldovenească, voievodul Ștefan I (1394-1399) i-a învins pe unguri la Hindău (azi satul Ghindăoani, aflat la circa 12 km. sud de Târgu Neamț), fapt confirmat și de inscripția de pe piatra de mormânt a lui Ștefan I aflată în Mănăstirea Bogdana. Armatele regale maghiare au înaintat până la reședința domnească, asediind probabil și Cetatea Neamț. La 2 februarie 1395 s-a emis un act de cancelarie la Buda – “ante castrum Nempch”, care constituie prima atestare documentară a Cetății Neamț.

Din anul 1407 datează primul document care menționează numele unui pârcălab de la Cetatea Neamț. Pârcălabii cetății făceau parte din Sfatul Domnesc în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) și, mai ales, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504). La Cetatea Neamț apar menționați pârcălabii Șandru, Stanislav Rotompan și Arbore cel Bătrân.

Zidul de est al fortului mușatin și ruinele unui bastion construit de Ștefan cel Mare

În fața atacurilor turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor, Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Țara Moldovei. Pentru că Cetatea Neamț nu era suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, în răgazul dintre Bătălia de la Podul Înalt (ianuarie 1475) și Bătălia de la Valea Albă (26 iulie 1476), el a poruncit supraînălțarea zidurilor cetății cu circa 6-7 m. și construirea de creneluri și ferestre înguste, prin care apărătorii cetății puteau să supravegheze și să lovească dușmanii. Ștefan cel Mare a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase și rezistente, cu înălțimi variabile, de până la 30 de metri, pe latura de nord a Fortului mușatin. Acest zid a încadrat o curte exterioară.

Ștefan cel Mare a dispus săparea unui șanț de apărare mult mai adânc și mai larg decât cel anterior, în partea de nord și nord-est a fortului, pentru a evita apropierea dușmanilor de zidurile Cetății Neamț. În cetate se pătrundea printr-un pod de acces arcuit cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit pe 11 piloni de piatră de formă prismatică. Partea mobilă se afla pe porțiunea de pod dintre ultimul pilon și zidul bastionului și se putea ridica în caz de primejdie, printr-un sistem de scripeți, dar odată trecut de ea existau două capcane cu trape, cunoscute și sub numele de “curse de șobolani”.

După Bătălia de la Valea Albă din iulie 1476, sultanul Mahomed al II-lea (“Cuceritorul”) l-a forțat pe voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, să se îndrepte spre Cetatea Neamț aflată la o distanță de 27 km. de locul bătăliei. Conform legendei, mama lui Ștefan a refuzat să-l lase să intre în cetate și l-a sfătuit să se îndrepte spre nordul țării, unde să-și strângă o nouă oaste.

Sultanul Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile Cetatea Neamț, presupunând că domnitorul se refugiase în acea fortăreață sau că măcar își ținea acolo averile, numai că Ștefan cel Mare se afla în nordul țării pentru a-și regrupa oștile. Pârcălab al cetății era atunci bătrânul Arbore, căzut sub lovitura unei ghiulele turcești. În cetate se mai aflau și o parte din prizonierii turci din Bătălia de la Vaslui-Podul Înalt (1475), pe care Ștefan i-a folosit la lucrările de întărire a cetății. Asediul e prezentat în Cronica lui Ion Neculce. Turcii și-au așezat tunurile pe dealul din fața cetății, pe versantul sudic al vârfului Cerdac; ei au început să bombardeze fortăreața, însă zidurile au rezistat, iar un prizonier german închis în donjon, a avut ideea să folosească tunurile contra turcilor. Ideea sa a fost pusă în practică și corturile turcilor au fost bombardate, forțându-l pe Mahomed al II-lea să părăsească poziția.

Alte relatări se află în “Cronica moldo-germană”, unde se consemnează că „împăratul turcesc a asediat un castel cu numele Neamțul. Atunci au tras din castel în tunul cel mare și au împușcat și pe comandantul artileriei. Atunci împăratul s-a tras înapoi” sau în cronica scrisă de vistiernicul venețian al sultanului, Giovanni Maria Angiolello (1451-1525), în care asediul este descris astfel: „Făcând încercarea de a cuceri fortăreața amintită, s-au așezat șapte bombarde și în decurs de opt zile s-au făcut efortul de a o cuprinde, dar două din cele bombarde s-au spart, iar cei care se aflau în fortăreață nu voiau să stea de vorbă și toți se apărau cu artilerie și nu le păsa de noi”. În fine, asedierea Cetății Neamț e menționată și într-o scrisoare din 16 august 1476 a lui Ștefan Báthory către regele Matia Corvin al Ungariei.

Partea de nord-est a zidului construit de Ștefan cel Mare și podul de acces în cetate

După o lungă perioadă, cronicile nu menționează evenimente importante care să se refere la Cetatea Neamțului, amintind doar de pârcălabii cetății, care aveau autoritate asupra întregului Ținut Neamț.

În timpul lui Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546) au loc lucrări la Cetatea Neamț, voievodul solicitând printr-un document din 10 mai 1529 conducătorilor orașului Bistrița să-i trimită un zidar priceput. După fuga lui Petru Rareș în Transilvania (în 1538), Cetatea Neamț și-a deschis porțile în fața oștilor lui Soliman Magnificul.

Voievodul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, oraș fortificat și situat în nordul Moldovei, la Iași, localitate lipsită de fortificații, la solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie. El a fost obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, domnul a incendiat toate cetățile. După cum povestește cronicarul Grigore Ureche, “Alixandru vodă făcându pre cuvântul împăratului turcesc, umplându toate cetățile de lémne, le-au aprinsu de au arsu și s-au răsipit, numai Hotinul l-au lăsat, ca să-i fie apărătură dinspre leași”.  Având ziduri groase, Cetatea Neamț nu a suferit distrugeri importante, arzând doar lemnăria și prăbușindu-se plafoanele care erau susținute de grinzi groase de stejar.

Mai târziu, Petru Șchiopul, în prima sa domnie (1574-1577), a inițiat refacerea cetăților distruse în timpul lui Lăpușneanu, pentru a-și apăra mai ușor teritoriul de numeroșii pretendenți la tron, veniți în Moldova cu ajutor de la poloni, unguri sau cazaci.

Cetatea Neamțului a fost redată circuitului turistic național și internațional la 4 iulie 2009. Au fost amenajate 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese, paraclisul etc. În unele camere este recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită. În încăperea ce servea ca închisoare se află patru manechine imaginând răufăcători, legați cu lanțuri. În lunile de după deschidere, fortăreața a fost vizitată zilnic de circa 500 de turiști, iar sâmbăta și duminica de aproximativ 2.000.

Turnul din colțul nord-vestic al Fortului mușatin

După ce armatele lui Mihai Viteazul trec apa Trotușului la 4 mai 1600 și ocupă Bacăul la 10 mai, oștile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. După cum relatează cronicarul Miron Costin, tot atunci și-a deschis porțile și Cetatea Neamț, fără a opune nici o rezistență. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană. După plecarea lui la Alba Iulia, la începutul lunii septembrie 1600, oștile poloneze și cazace trec Nistrul, aducându-l din nou pe Ieremia Movilă pe tronul Moldovei. Garnizoana de la Cetatea Neamțului a opus o anumită rezistență, dar fără mare succes.

Călătorii apuseni în Moldova relatează că Vasile Lupu (1634-1653) a reparat Cetatea Neamțului, care “a stat mulți ani părăsită”. Voievodul a construit pe locul paraclisului o biserică cu hramul “Sf. Nicolae”, încăperile din cetate căpătând aspect de chilioare. Lucrările au fost finalizate în anul 1646, după cum consemnează o pisanie în limba slavonă, aflată în prezent la Mănăstirea Secu. În perioadă de război, Cetatea Neamțului a reprezentat un loc de refugiu pentru familia și averile lui Vasile Lupu. După cum povestește Miron Costin, în timpul invaziei tătarilor din 1650, Vasile Lupu “au pornitu pre doamna depreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor, pre la Căpotești, spre Cetatea Neamțului”. Tot cronicarul relatează că “la Cetatea Neamțului era toată inima avuției lui Vasilie-vodă, deci acolea au răpedzit Vasilie-vodă pre Ștefăniță paharnicul, nepotul său, să apuce avuțiia, și, ori că n-au știut Ștefan Gheorghie logofătul de avuțiia acéia în Cetatea Neamțului, ori au stătut după lucruri care începuse și n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuțiie”.

Cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674), în Cetatea Neamțului se instalează o garnizoană polonă, la 1673. După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, “triimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alți boieri. Și atunce, ieșind nemțâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, și cu acel agă … Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului”. La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: “… și punând lagum (praf de pușcă), sub zidurile cetăților le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne și cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Și astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbințelei de tot mari s-a risipit cetatea”.

Oștile poloneze au făcut șase campanii militare în Moldova între anii 1684-1694, orașul Târgu Neamț fiind incendiat de mai multe ori. În anul 1686, armata poloneză condusă de regele Ioan al III-lea Sobieski a invadat Moldova, distrugând și jefuind peste tot în drumul lor. La întoarcere, un grup de polonezi și de cazaci s-au abătut pe la Cetatea Neamț, reușind să pătrundă acolo printr-un vicleșug. După cum atestă mai multe surse, cazacii au adus-o aici pe domnița Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu și văduva lui Timuș Hmelnițki, care se afla la moșia sa din Preutești. Tâlharii au vrut ca domnița să le arate locul unde erau ascunse averile tatălui său. Polonezii i-au tăiat apoi capul cu un topor, punând mâna pe 19.000 de galbeni.

Portalul de intrare dinspre nord-est

Oastea poloneză condusă de către regele Ioan al III-lea Sobieski a făcut o incursiune în Țara Moldovei, asediind cu acest prilej și Cetatea Neamțului în anul 1691, în timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693). Ion Neculce nota în Letopisețul său: “în al șesălea anu a domniei lui Cantemir-vodă coborâtu-s-au craiul Sobețichii cu oștii grele iar în Țara Moldovei (…) Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen Cotnarii păn’ la Târgul Frumos, și de la Târgul Frumos iar s-au întorsu în țara lui, că era vreme de toamnă. Și atuncea, întorcându-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamțu, și-n Sucevi, în mănăstirea armenească, și-n Agapie în mănăstire, și-n Săcul, și-n Câmpul Lungu, și-n Hangu.”

Cazimir Sarnecki în Jurnalul campaniei poloneze din 1691 în Moldova descria acest asediu asupra Cetății Neamț și arăta că, la 14 octombrie 1691 oastea lui Sobieski a ajuns în fața zidurilor cetății. Garnizoana din cetate a refuzat să se predea, iar polonii au început “s-o atace cu mortiere și cu tunurile mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munți”. Străjerii s-au apărat cu vitejie și “au ucis câțiva dintre ai noștri cu archebuzele cu cârlig și cu puștile lor de mână ienicerești”. În după-amiaza acelei zile, după ce o grenadă a explodat în mâna unui locotenent (bulucbașă) și a ucis câțiva oameni, străjerii s-au predat și “au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărî măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat”. Cetatea Neamț avea atunci șase căpitani; pe lângă străjeri, aici se refugiaseră și locuitori din Cotnari, Roman și Târgu Neamț. Ca arme, străjerii aveau 12 archebuze cu cârlig și 90 de puști de mână ienicerești. A doua zi, “după ce au salutat pe rege”, comandanții moldoveni au fost lăsați liberi să plece unde vor.

Acest asediu asupra Cetății Neamț e relatat și de Dimitrie Cantemir  în cele două opere ale sale: “Istoria Imperiului Otoman” și “Viața lui Constantin Vodă Cantemir”, el arătând că în cetate era un număr mic de vânători, care s-au predat după patru zile de lupte. Au ieșit din cetate doar șase vânători, care purtau pe umerii lor pe alți trei.

De atunci în cetate a rămas o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea voievodului. Constantin Duca l-a numit pe Antiohie Jora ca hatman; acesta a strâns o oaste și i-a atacat pe joimiri, alungând garnizoanele poloneze din mănăstirile Agapia, Secu și din Schitul Hangu. În ajutorul polonezilor a venit o oaste de mercenari moldoveni condusă de căpitanul Turculeț. Acesta din urmă a fost prins viu, dar a scăpat.

Polonezii au fost apoi obligați prin Tratatul de la Karlovitz (1699) să părăsească cetățile și mănăstirile din Moldova, iar turcii se obligau să nu refacă cetățile din Moldova. Însă abia în timpul domniei lui Antioh Cantemir (1705-1707), o armată moldovenească condusă de hatmanul Lupu Costachi a fost trimisă la Suceava și la Neamț și i-au alungat pe polonezi din țară.

Profitând de războiului austro-turc din 1716-1718, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) au trecut în Țările Române. În Moldova unde era voievodul Mihai Racoviță (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729), credincios Porții, unii boieri – printre care și stolnicul Vasile Ceaurul, un nepot al fostului domn Gheorghe Ștefan – au cerut ajutorul austriecilor, pentru a elibera țara de turci. Astfel, armata austriacă, condusă de francezul François (Ferentz) Ernaut de Lorena, a pătruns în Moldova pe la Cașin, s-a instalat în mănăstirile fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Trupele austriece conduse de căpitanul Ferentz, însoțite și de moldovenii nemulțumiți (aflați sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung) au pornit spre Iași. În lupta dată la 10 ianuarie 1717, sub zidurile Mănăstirii Cetățuia, moldovenii au înfrânt corpul austriac cu ajutorul tătarilor. Căpitanul François Ernaut a fost decapitat în locul cunoscut astăzi sub denumirea de Crucea lui Ferenț. Tătarii i-au urmărit pe austrieci până la Ceahlău, cătanele părăsind în fugă Cetatea Neamțului și lăsând acolo toate bunurile prădate. În anul 1718, după ce s-a sfârșit războiul, turcii i-au dat poruncă voievodului să distrugă Cetatea Neamțului și Mănăstirea Mera, unde se refugiaseră austriecii. După distrugerea ordonată de domnul Mihai Racoviță, Cetatea Neamț și-a pierdut importanța sa politico-militară, iar procesul de degradare s-a accentuat continuu.

Cetatea Neamț a intrat într-un proces accentuat de ruinare după ce a fost părăsită din secolul al XVIII-lea și ignorată de domnitorii fanarioți timp de mai bine de un secol. Locuitorii din Târgu Neamț au folosit piatra din dărâmăturile zidurilor, a bastioanelor și din pilonii podului pentru a-și construi case și beciuri.

Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, Cetatea Neamț devine un simbol al istoriei glorioase a poporului român. Costache Negruzzi a descris asedierea cetății de către oștile lui Sobieski în povestirea “Sobieski și românii” (1845), Dimitrie Bolintineanu a scris în 1857 poemul ” Muma lui Ștefan cel Mare”, apoi au urmat și alți scriitori.

Zidul nordic al Fortului mușatin privit din curtea exterioară

În anul 1866 Cetatea Neamț a fost declarată monument istoric. În perioada 1968-1972 au fost efectuate lucrări de consolidare a zidurilor, sub conducerea arhitectului Ștefan Balș, fără a reconstrui porțiunile de ziduri prăbușite. Abia în perioada 2007-2009, Cetatea Neamțului a fost reabilitată cu fonduri europene prin programul Phare 2004-2006, la care s-au adăugat fonduri alocate de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Consiliul Local Târgu Neamț. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost întocmite de către un colectiv condus de arhitecții Gheorghe Sion și Corneliu Constantin din cadrul Institutului Monumentelor Istorice București, iar executanții lucrărilor au fost SC Iasicon SA Iași și SC Proconsult Company SRL Pașcani. Cheltuielile de reabilitare au ajuns la 2,5 milioane de euro. Pentru reabilitarea Cetății Neamțului, Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO) a decernat societății Iasicon SA Iași “Trofeul Calității ARACO”.

S-au realizat următoarele lucrări: modernizarea drumului de acces pornind cu strada Ștefan cel Mare, strada 1 Decembrie și terminând cu Aleea Cetății; restaurarea întregului ansamblu arhitectonic; iluminarea căilor de acces și a monumentului; construcția de noi clădiri care să satisfacă cerințele funcționale impuse; amenajarea celor trei parcări existente în apropierea cetății; alimentarea cu apă și canalizarea.

Turnul din colțul sud-vestic care nu a fost complet restaurat

Cetatea Neamțului a fost redată circuitului turistic național și internațional la 4 iulie 2009. Au fost amenajate 21 de încăperi, printre care sala de sfat și judecată, sala armelor, închisoarea, camera de provizii, sala de mese, paraclisul etc. În unele camere este recreată atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită. În încăperea ce servea ca închisoare se află patru manechine imaginând răufăcători, legați cu lanțuri. În lunile de după deschidere, fortăreața a fost vizitată zilnic de circa 500 de turiști, iar sâmbăta și duminica de aproximativ 2.000.

Planul de reconstituire a Cetății Neamțului

Istoric: Dr.  LAURENȚIU CHIRIAC