Reședință temporară atestată pentru prima dată în anul 1384, Curtea domnească din Hârlău  se află la o distanță de 74 km. de municipiul Iași. Actualmente, ea se află în ruine. Ansamblul reședinței domnești din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, la numărul 1409, având codul IS-II-a-A-04178 și este compus:

• Biserica “Sf. Gheorghe” – datând din 1492 și având codul cod LMI IS-II-m-A-04178.01;
• Ruinele Curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624 și având codul IS-II-m-A-04178.02.

Fragment de zid

Cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Hârlău au avut un rol esențial în reconstituirea istoriei și arhitecturii acestui important ansamblu medieval din Moldova. Primele cercetări arheologice sistematice au avut loc între anii 1923-1931, sub conducerea academicianului Virgil Drăghiceanu. După o lungă perioadă de întrerupere, investigațiile au fost reluate, după al Doilea Război Mondial, de către o echipă din Iași, din care s-au remarcat cercetătorii Alexandru Andronic și Stela Cheptea.

Principalele rezultate ale acestor campanii arheologice au inclus:

• Delimitarea fazelor de construcție ale Palatului domnesc și identificarea în mare parte a planului și structurii Curții Domnești de la Hârlău.
• Descoperirea fundațiilor a șase încăperi pe laturile de nord și de vest, cu lungimi de 8-10 m. și lățimi de 6-7 m., precum și a numeroase coridoare și încăperi mai mici.
• Cercetarea unei fântâni interioare cu diametrul de 1,5–2 m., situată în partea de nord-vest.
• Identificarea și conservarea pivnițelor din piatră și cărămidă, boltite în stil gotic, precum și a feredeului domnesc (baie publică domnească) cu planul octogonal, toate poziționate în sud-est; aceste ruine sunt relativ bine păstrate.
• Consolidarea și restaurarea parțială a zidurilor ansamblului, cu intenția de amenajare a unui muzeu în unele dintre încăperile descoperite, unde să fie expuse obiectele găsite în perimetrul arheologic.

Cercetările arheologice realizate la Curtea Domnească din Hârlău au dus la descoperiri deosebit de importante pentru istoria Moldovei și pentru înțelegerea evoluției ansamblului domnesc și ecleziastic:

• Descoperirea fundațiilor și ruinelor a două biserici medievale aflate sub actuala Biserică domnească „Sf. Gheorghe” (ctitorită de Ștefan cel Mare, la 1492):
  • Prima dintre ele datează probabil din a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
  • A doua biserică, construită probabil în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432), avea un plan treflat cu pridvor la vest și fundații masive (2,3 m. lățime).
  • Ambele lăcașuri aduc dovezi arheologice clare privind prezența unei vieți bisericești consolidate înainte de marele proiect de ctitorire ștefanian.
• Dezvelirea unor cripte și morminte sub actuala biserică:
  • Au fost descoperite până la zece cripte și trei morminte sub pronaos, unele păstrând inventar funerar bogat, printre care veșminte brodate cu fir de aur, nasturi și eghileți tot din aur – fapt cu valoare deosebită atât istorică, cât și artistică.
  • Există ipoteze conform cărora unul dintre morminte ar aparține lui Petru Rareș, domnitor al Moldovei, găsit într-un veșmânt brodat cu fir de aur.
• Identificarea și degajarea altarului și a masei altarului celei mai vechi biserici, contribuind esențial la clarificarea etapizării construcțiilor ecleziastice de la Hârlău.
• Inventar arheologic divers provenit din morminte și straturile vechi (veșminte, accesorii aurite, diverse artefacte medievale) – care a fost predat muzeelor pentru restaurare și expoziție.

Descoperirile de la Hârlău au documentat nu doar arhitectura reședinței domnești și a complexului bisericesc, ci și nivelul de continuitate, bogăția artefactelor și interferența între istoria laică și cea ecleziastică a Moldovei medievale.

Pe lângă elementele de arhitectură, cercetările au permis clarificarea cronologiei construcțiilor: ansamblul a fost atestat documentar pentru prima dată în 1384, refăcut în 1486 de Ștefan cel Mare și, ulterior, în 1624.

Cercetările arheologice au evidențiat și nivelul de degradare prin care a trecut situl: distrugerile masive s-au produs în secolul al XIX-lea, localnicii utilizând piatra de construcție a vechii Curți domnești pentru pavarea străzilor și ridicarea de case, iar până la începutul secolului XX, pe sit a funcționat depozitul de gunoi al orașului.

În perioada recentă, ansamblul Curții Domnești din Hârlău este inclus pe Lista monumentelor istorice și face obiectul unor proiecte de restaurare și reabilitare, pentru punerea în valoare a vestigiilor și crearea unor spații muzeale dedicate.

În concluzie, cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Hârlău au contribuit decisiv la cunoașterea structurilor și funcțiunilor ansamblului, la salvarea și restaurarea patrimoniului construit și la pregătirea valorificării sale culturale și turistice.

Curtea domnească din Hârlău este atestată pentru prima dată printr-un act din 1 mai 1384, acolo locuind Doamna Margareta (Mușata), mama voievozilor Petru II Mușat (1375-1391) și Roman I Mușat (1391-1392). Aceasta este și prima atestare a târgului Hârlău.

Doamna Margareta a ctitorit o biserică catolică în orașul Siret în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pentru Ordinul Dominicanilor, dorind să fie înmormântată acolo. Prin hrisovul domnesc din 1384, voievodul Petru II Mușat a confirmat acest act, acordând și anumite privilegii predicatorilor. Domnul precizează că acel hrisov a fost dat “in curia matri nostrae carisimae, Horieganoio”, pasaj tradus de medievistul Mihai Costăchescu astfel: “în orașul Hârlău în adunarea (la curtea n.n.) mamei noastre preaiubite”.

Târgul medieval Hârlău s-a dezvoltat cel mai mult în perioada domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504), care a intuit rolul strategic al Hârlăului, prin poziția cvasicentrală în cadrul Moldovei medievale. În anul 1486, el a refăcut din temelii clădirile vechii Curți domnești, dându-le o mare extindere. El a pus o pisanie, găsită în anul 1871 și aflată astăzi în patrimoniul Muzeului de Artă al României din București, în care stau scrise următoarele: “Binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a făcut aceste case, care s-au început a se zidi în anul 6994 (1486) luna…20 și s-au sfârșit în același an, septembrie 15”. Cronicarul Grigore Ureche menționează rolul lui Ștefan cel Mare de ctitor al Curții domnești din Hârlău în următoarele cuvinte: „Vă leato 6995 (=1487), într-acestu an au discălicatu Ștefan vodă târgul Hârlăul, de au ziditu și bisérica cea domnească de piiatră și curțile acele domnești cu ziduri cu tot, carile stau și astăzi.”.

La Curtea domnească din Hârlău, în perioada medievală, cel mai important document istoric semnat a fost Tratatul de pace dintre Moldova și Polonia din 12 iulie 1499, încheiat între voievodul moldovean Ștefan cel Mare și regele polon Ioan Albert. Acest tratat a marcat o perioadă de pace și cooperare între cele două state, după conflictele anterioare, și a fost semnat chiar în incinta Curții domnești din Hârlău, care era una dintre reședințele preferate ale lui Ștefan cel Mare.

Despre Curtea domnească de la Hârlău, câteva mențiuni apar în Letopiseţul Ţării Moldovei – scris de cronicarul Grigore Ureche, în capitolul „Războiul când s-au bătut moldovenii cu polonezii”.

Pe lângă tratatul de pace menționat mai sus, la Hârlău au fost emise și alte hrisoave domnești și acte oficiale, iar aici s-au încheiat și alte tratate de pace sau de alianță, în special în timpul domniilor lui Petru Rareș și a urmașilor săi.

Astfel, Curtea domnească din Hârlău a fost un loc de semnare a unor documente politice și diplomatice majore care au influențat relațiile externe și organizarea internă a Moldovei medievale.

Șase ani mai tâziu, în 1492, Ștefan cel Mare a înălțat aici Biserica domnească “Sf. Gheorghe”. Reședința domnească din Hârlău a fost una dintre reședințele preferate ale domnitorului moldovean, mai ales către sfârșitul domniei lui.

La Curtea domnească din Hârlău au locuit și urmașii lui Ștefan cel Mare. După cum relatează tot Grigore Ureche aici a fost ucis în aprilie 1523 hatmanul Luca Arbore, acuzat de trădare de către voievodul Ștefăniță Vodă cel Tânăr (1517-1528). După cuvintele cronicarului, „într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe”. Printre voievozii care au locuit aici se află îndeosebi Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546), care a construit în apropierea Curții domnești o Biserică cu hramul “Sf. Dumitru”. Aici s-au emis hrisoave domnești și s-au încheiat tratate de pace sau de alianță.

Rolul Curții domnești de la Hârlău s-a diminuat după ce domnul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) a mutat capitala Moldovei la Iași, unde a construit o Curte domnească.

Între anii 1624-1626, ca urmare a arderii Curții domnești din Iași la 2 octombrie 1624, voievodul Radu Mihnea (1616-1619, 1623-1626) și-a mutat familia la reședința domnească de la Hârlău, aducând unele îmbunătățiri sub influența arhitecturii italienești și extinzând Curtea domnească propriu-zisă, după cum ne informează vestitul călător Marco Bandini în 1636. Cronicarul Miron Costin descrie astfel șederea voievodului la Hârlău și lucrările realizate de el: „Curîndŭ după acéia au arsŭ curțile la Iași, céle domnești și s-au mutatŭ Radul-vodă la Hîrlău cu șederea. Și așea îndrăgise locul la Hîrlău, cît în toate veri, la Hîrlău ședea cu toată curtea, că tocmise și curțile céle domnești și beserici cîteva făcute acolo în Hîrlău de dînsul.”.

Voievodul Radu Mihnea a murit aici, la Curtea domnească din Hârlău, la 20 ianuarie 1626, corpul său neînsuflețit fiind apoi transferat de fiii lui la Mănăstirea Radu Vodă din București. Și acest eveniment este relatat de Miron Costin: „Omŭ boleac fiindŭ Radul-vodă și de mîni și de picioare, care boală podagra și hirarga să dzice, n-au trăgănatŭ multŭ viiața și acolea la Hîrlău s-au sfîrșit viața, în anul 7134 în dzile… (…) Oasele Radului-vodă cu cinste mare s-au pornitŭ de la Hîrlău în Țara Muntenească, la mănăstirea făcută de dînsul în București, cu Hrizea visternicul și cu Trufanda postelnicul și cu Costin postelnicul al doilè pe acéle vrémi. Iară în scaunul țărîi domnŭ au stătut Barnovschii hatmanul.”.

Curtea domnească din Hârlău decade după moartea lui Radu Mihnea. În anul 1727, curtea domnească era încă intactă, ea fiind vizitată de către Scarlat Ghica, fiul domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748).

Distrugerea ei s-a produs în secolul al XIX-lea, când localnicii au dărâmat-o pentru a folosi piatra la pavarea străzilor și la construcția de case. Până în anul 1907, aici s-a aflat depozitul de gunoi al orașului și oborul de vite.

Din Palatul domnesc de odinioară se mai văd porțiuni de ziduri, o serie de beciuri și ruinele Feredeului domnesc. La data de 22 aprilie 2001, ministrul culturii și cultelor de atunci, regretatul acad. Răzvan Theodorescu, s-a aflat la Hârlău și a declarat că lucrările de restaurare a picturii din Biserica ștefaniană și a ruinelor Curții domnești vor trebui efectuate urgent.

În altă ordine de idei, Curtea domnească din Hârlău a reprezentat, timp de secole, un centru politic, administrativ și militar de prim rang pentru Moldova, fiind martora unor decizii și evenimente cu impact major asupra istoriei regiunii.

Curtea domnească din Hârlău a fost considerată un centru strategic pentru Moldova medievală datorită mai multor factori esențiali:

• Poziția geografică: Hârlăul se afla pe o rută importantă de tranzit și comunicare între Orientul Apropiat și Europa Centrală și de Vest, într-un spațiu de tranziție al regiunii carpato-danubiano-pontice. Această poziție făcea din Curtea domnească de aici un punct-cheie pentru controlul și apărarea teritoriului moldovenesc împotriva incursiunilor externe.
• Rolul militar și politic: Curtea a fost reședință domnească și centru administrativ important, unde se luau decizii politice și militare majore. De exemplu, aici Ștefan cel Mare a semnat un tratat de pace cu Polonia în 1499, iar domnitori ca Petru Rareș și Radu Mihnea au folosit-o ca bază pentru consolidarea puterii și organizarea apărării țării.
• Consolidarea puterii centrale: Sub domnia lui Ștefan cel Mare, Moldova a fost considerată „Poarta Creștinătății”, iar curtea domnească din Hârlău a fost întărită ca un punct strategic pentru apărarea creștinătății și a statului moldovenesc în fața amenințărilor otomane, tătare, polone sau ungare.
• Importanța administrativă și simbolică: Curtea domnească era un simbol al autorității domnești și un centru de putere regională, de unde se supraveghea și se coordona administrația și apărarea Moldovei în această zonă de frontieră.

Astfel, combinația dintre poziția geografică strategică, rolul militar și politic, precum și consolidarea puterii centrale au făcut din Curtea domnească de la Hârlău un punct esențial în sistemul de apărare și guvernare al Moldovei medievale.

• Ctitorirea Bisericii „Sf. Gheorghe” în 1492 de către Ștefan cel Mare, parte integrantă a ansamblului Curții domnești și simbol al credinței ortodoxe.
• În apropiere, Petru Rareș a construit o biserică cu hramul „Sf. Dumitru”, întărind rolul religios al zonei.
• Doamna Margareta (Mușata) a ctitorit o biserică catolică în Siret pentru Ordinul Dominicanilor, iar acest act a fost confirmat prin hrisovul domnesc emis la Hârlău în 1384, arătând legături religioase și privilegii acordate predicatorilor catolici.

Aceste evenimente reflectă rolul Curții domnești din Hârlău ca un centru politic, diplomatic și religios de prim rang în Moldova medievală, cu o influență semnificativă în consolidarea statului și a credinței ortodoxe.

Poziția strategică a Hârlăului a avut un impact decisiv asupra dezvoltării târgului în Evul Mediu prin următoarele aspecte:

• Hârlăul se afla într-o zonă de tranzit importantă, pe rute comerciale care legau Moldova de regiunile dinspre vest și sud, facilitând astfel schimburile comerciale și circulația bunurilor. Această poziție a transformat târgul într-un nod comercial de referință pentru regiune.
• Curtea domnească a fost nucleul urbanizării târgului Hârlău, iar principalele străzi medievale porneau și se opreau chiar la curte, ceea ce a încurajat dezvoltarea economică și socială a așezării în jurul acesteia.
• Statutul de târg a fost atestat documentar încă din Evul Mediu, fiind menționat în documente emise de Ștefan cel Mare, ceea ce reflectă recunoașterea oficială a importanței economice și administrative a Hârlăului.
• Poziția strategică a făcut ca târgul să atragă negustori, meșteșugari și diverse comunități, contribuind la diversificarea economică și socială, dar și la creșterea influenței politice a localității în spațiul moldav medieval.

Astfel, poziția geografică și rolul curții domnești au fost factori-cheie care au determinat transformarea Hârlăului într-un târg important, cu funcții economice, administrative și militare în Evul Mediu.

Poziția strategică a târgului din Hârlău a fost profund influențată de conflictele și dominațiile militare din regiune, iar acest lucru s-a reflectat în evoluția și rolul său în Evul Mediu astfel:

• Hârlăul, situat într-o zonă de frontieră între diverse puteri regionale, a fost expus presiunilor militare ale Imperiului Otoman, Regatului Poloniei, Ungariei și Hoardei Tătare. Aceste conflicte au făcut ca târgul să devină un punct important de apărare și control teritorial pentru Moldova, fiind adesea implicat în luptele pentru menținerea independenței și suveranității.
• În contextul luptei împotriva expansiunii otomane, voievozii moldoveni, precum Ștefan cel Mare, au folosit Curtea domnească și Târgul din Hârlău ca un centru strategic pentru organizarea apărării și pentru semnarea unor tratate politice și militare, cum ar fi tratatul de pace cu Polonia din 1499.
• Conflictele militare au determinat și mutarea unor reședințe domnești, cum a fost cazul lui Radu Mihnea, care și-a stabilit curtea la Hârlău după ce Curtea domnească din Iași a fost incendiată în 1624, ceea ce a sporit importanța târgului ca centru administrativ și militar.
• Prezența armatei și a garnizoanelor în zonă, precum și dezvoltarea fortificațiilor, au influențat evoluția urbană și economică a târgului, dar și viața socială, întrucât conflictul permanent a impus o organizare specifică legată de securitate și aprovizionare.
• De asemenea, dominațiile militare și presiunile externe au generat perioade de declin și distrugere, cum s-a întâmplat în secolul al XIX-lea, când ruinele Curții domnești au fost folosite ca sursă de materiale, reflectând o pierdere temporară a rolului strategic și economic al Târgului Hârlău.

În concluzie, conflictele și dominațiile militare au modelat profund poziția și dezvoltarea Târgului Hârlău, transformându-l într-un punct cheie de apărare, administrație și comerț în Moldova medievală, dar și într-un spațiu vulnerabil la schimbările politice și militare din regiune.

Conflictele regionale au influențat în mod direct creșterea sau declinul târgului din Hârlău prin impactul lor asupra stabilității, securității și dezvoltării economice locale:

• Creșterea târgului a fost favorizată în perioadele de stabilitate și protecție oferite de domnitori puternici, precum Ștefan cel Mare sau Radu Mihnea, care au consolidat Curtea domnească și au asigurat securitatea zonei. Aceasta a permis dezvoltarea comerțului, atragerea negustorilor și creșterea populației, transformând Hârlăul într-un centru economic și administrativ important.
• În schimb, conflictele militare și dominațiile străine au generat perioade de instabilitate, distrugeri și scădere a populației, ceea ce a dus la declinul târgului. Incendiile, jafurile și schimbările frecvente de putere au afectat infrastructura și au redus atractivitatea zonei pentru comerț și locuire.
• Mutarea reședinței domnești în alte orașe, în special după incendierea curții din Iași și ulterior după consolidarea Iașului drept capitală, a diminuat rolul administrativ și economic al Hârlăului, contribuind la declinul său.
• În secolul al XIX-lea, lipsa protecției și utilizarea ruinelor curții ca sursă de materiale au accentuat degradarea fizică a patrimoniului și au reflectat o scădere a importanței Târgului Hârlău.

Astfel, conflictele regionale au fost factori determinanți care au alternat perioadele de prosperitate cu cele de declin pentru Târgul Hârlău, influențând direct dezvoltarea sa urbană, economică și socială. Stabilitatea politică și militară a fost esențială pentru creșterea și consolidarea târgului, în timp ce instabilitatea și conflictele au generat regres și pierderi.

Din punct de vedere arhitectural, Curtea domnească din Hârlău avea o formă rectangulară și ocupa o suprafață de aproximativ un hectar. Pe laturile de nord și vest se păstrează fundațiile a șase încăperi mari (cu lungimea de 8-10 m și lățimea de 6-7 m.), coridoare și alte camere mai mici. În partea de nord-vest se află o fântână interioară (cu diametrul de 1,5-2 m.), iar spre est zidurile sunt mai înalte și există două pivnițe din piatră și cărămidă,boltite în stil gotic. În sud-est se găsesc ruinele feredeului domnesc (baie domnească) din piatră și cărămidă și cu plan octogonal, una dintre cele mai bine conservate părți ale ansamblului. Din Palatul domnesc original se mai văd astăzi doar porțiuni de ziduri, beciuri și ruinele feredeului.

Planul și structura Curții Domnești din Hârlău au suferit modificări semnificative de-a lungul timpului, influențate de nevoile politice, militare și de stilurile arhitecturale ale epocilor succesive.

• Perioada inițială (secolele XIV–XV): Curtea Domnească de la Hârlău este atestată documentar din 1384. Structura inițială era adaptată unei reședințe domnești medievale, fiind alcătuită din mai multe încăperi pe laturile de nord și vest, coridoare, încăperi anexe și o fântână interioară. Această configurație reflecta atât funcția de reședință a domnitorului, cât și nevoile administrative și gospodărești ale zonei.Curtea domnească din Hârlău era compusă, inițial, din construcții masive din piatră, cu ziduri groase și fundații adânci. Planul general era rectangular, cu o curte interioară centrală, încăperi administrative și rezidențiale, pivnițe boltite și turnuri de apărare.

• Perioada Ștefan cel Mare (sfârșitul secolului XV): În 1486, Ștefan cel Mare a refăcut și extins Curtea domnească, adăugând noi corpuri de clădire, pivnițe boltite și posibil noi ziduri de incintă, adaptând complexul atât pentru reședință, cât și pentru scopuri defensive și administrative. În această perioadă, facilități precum sala Sfatului Domnesc și corpurile de locuit devin mai complexe, apare separarea clară între funcțiunile administrative și cele rezidențiale. Se adaugă elemente gotice (bolți în cruce pe ogive, portaluri profilate) și se extind spațiile de depozitare și gospodărie (pivnițe impunătoare), reflectând bogăția și autoritatea domniei marelui voievod.

• Secolele XVI-XVII – reședinta domnească modernizată: Sub influența Renașterii italiene, se remarcă o deschidere spre inovații: separarea pe verticală a funcțiunilor (locuința domnească la etaj, accesibilă doar pe scări bine păzite), coridoare exterioare acoperite ce fac legătura între Palat și Biserica domnească, apar loggii și foișoare decorative, iar spațiile se amenajează pentru mai mult confort și reprezentativitate. Datorită arderii Curții Domnești din Iași în 1624, domnitorul Radu Mihnea s-a mutat temporar la Hârlău, prilej cu care a extins și îmbunătățit ansamblul sub influența arhitecturii italiene. Potrivit relatărilor cronicarilor (Miron Costin, Marco Bandini), restructurarea cuprinde „tocmirea” Curții domnești de la Hârlău și ridicarea de noi biserici, precum și reconfigurarea funcțiunală a ansamblului, astfel încât să servească noilor cerințe de locuire domnească și ceremonie oficială. Extinderile vizau atât confortul, cât și reprezentativitatea Curții domnești.

• Secolele XVIII–XIX: Deși s-a recus la sisteme constructive moderne pentru consolidarea subsolurilor, boltirilor și folosirii arcelor de descărcare, Curtea domnească de la Hârlău decade mai ales după mutarea definitivă a centrului politic la Iași. Lipsa de întreținere, distrugerile repetate și dezafectarea au condus la degradare accentuată. Părți masive din zidărie au fost demolate, materialele fiind folosite la construcții locale, iar planul inițial s-a pierdut parțial odată cu aceste distrugeri.
• Etapa contemporană (secolul XX): În urma pierderii funcției de reședință domnească, ansamblul Curții domnești de la Hârlău a suferit degradări, demolări sau adaptări la alte utilități. Restaurările actuale încearcă să conserve și să pună în valoare ruinele rămase și structurile originale, evidențiind straturile istorice și detaliile arhitecturale păstrate. Vestigiile Curții domnești de la Hârlău (pivnițe, fundații, feredeu) au fost conservate și parțial restaurate, planul fiind readus la lumină și dezvoltat pe baza cercetărilor arheologice recente.

Astfel, Curtea Domnească din Hârlău a evoluat de la o reședință domnească medievală cu plan simplu, la un complex extins și modernizat în secolul XVII, pentru ca, ulterior, să decadă parțial în ruină. Schimbările planului reflectă direct atât evoluția stilistică, cât și dinamica politică a Moldovei medievale.

Elementele arhitecturale ale Curții Domnești au evoluat semnificativ de-a lungul secolelor, de la fortificație și reședință domnească austeră la ansamblul complex, integrat, cu biserică domnească și cu influențe occidentale și chiar cu inovații de ordin funcțional și decorativ, reflectând gradual atât aspirațiile politice, culturale și de prestigiu ale voievozilor, cât și resursele materiale ale domniei în diferite epoci, dar și schimbările de stiluri. Parcursul acestor transformări este ilustrat atât de cercetările arheologice, cât și de analizarea monumentelor similare din spațiul românesc.

Elementele constitutive ale Curții Domnești din Hârlău erau următoarele:

• Forma și dimensiunea: Curtea domnească avea o formă rectangulară și ocupa o suprafață de aproximativ un hectar.
• Fundațiile și încăperile: Pe laturile de nord și vest se află fundațiile a șase încăperi mari, cu dimensiuni de 8-10 metri lungime și 6-7 metri lățime, coridoare și alte camere mai mici.
• Fântâna interioară: În partea de nord-vest se găsește o fântână interioară cu diametrul de 1,5-2 metri.
• Pivnițele: Spre est există două pivnițe din piatră și cărămidă, cu bolți în stil ogival (gotic).
• Feredeul domnesc: În partea de sud-est se află ruinele feredeului domnesc (baia domnească), construit din piatră și cărămidă, având un plan octogonal, reprezintă una dintre cele mai bine conservate părți ale ansamblului.
• Ziduri și beciuri: Din Palatul domnesc se mai păstrează porțiuni de ziduri și o serie de beciuri.
• Biserica „Sf. Gheorghe”: Face parte integrantă din ansamblu, fiind ctitorită în 1492 de Ștefan cel Mare, situată în proximitatea Curții domnești, fiind paraclisul acesteia.

Biserica „Sf. Gheorghe” și ruinele Curții domnești de la Hârlău (1906)

Aceste elemente reflectă complexitatea și importanța Curții ca reședință domnească, centru administrativ și militar, dar și ca loc de cult religios în Moldova medievală. Aceste elemente reflectă un complex arhitectural important, cu funcții rezidențiale, administrative și religioase, dar și cu influențe gotice vizibile în bolțile pivnițelor și în structura feredeului, caracteristice pentru arhitectura Moldovei medievale.

Profesorul ieșean Ștefan Sorin Gorovei opinează că biserica domnească de la Hârlău ar fi fost pictată în exterior chiar în perioada lui Ștefan cel Mare (în lucrarea sa, Princeps omni laude maior, p. 92), deși acest lucru nu a fost pe deplin clarificat.

Resturi din zidurile și încăperile Curții domnești de la Hârlău

În perioada medievală, zidurile și încăperile Curții Domnești din Hârlău aveau următoarele caracteristici arhitecturale:

• Zidurile erau construite din piatră și cărămidă, cu grosimi considerabile pentru a asigura protecția și durabilitatea. Ele aveau o înălțime suficientă pentru apărare, iar în unele cazuri puteau fi prevăzute cu creneluri și drum de strajă, elemente caracteristice fortificațiilor medievale, care permiteau apărarea activă împotriva atacurilor.
• Încăperile erau spațioase, cu fundații solide, iar unele aveau bolți în stil gotic (ogival), un element arhitectural des întâlnit în construcțiile medievale pentru rezistență și estetică. Dimensiunile încăperilor mari erau în jur de 8-10 metri lungime și 6-7 metri lățime.
• În interiorul curții exista o fântână interioară, esențială pentru aprovizionarea cu apă în cazul asediilor.
• Pivnițele erau boltite, realizate din piatră și cărămidă, cu bolți ogivale, oferind spații de depozitare sigure și rezistente.
• Un element distinctiv era feredeul domnesc (baia domnească), cu plan octogonal, construit din piatră și cărămidă, reprezentând o construcție specială, bine conservată, ce reflecta preocuparea pentru confort și igienă a voievozilor și familiilor acestora.
• Zidurile și clădirile erau dispuse astfel încât să formeze o incintă rectangulară, cu o organizare clară a spațiilor funcționale, inclusiv camere de locuit, încăperi administrative și spații de depozitare.

Aceste caracteristici reflectă o arhitectură medievală specifică curților domnești moldovenești, cu influențe gotice în elementele de boltire și o structură defensivă solidă, menită să asigure atât funcțiile rezidențiale, cât și cele militare ale ansamblului.

Crenelurile și parapetele de pe zidurile medievale aveau o funcție esențială defensivă în cadrul sistemelor de fortificații:

• Crenelurile erau spații deschise, decupate în partea superioară a zidurilor, care permiteau apărătorilor să observe și să tragă cu armele (arcuri, arbalete, apoi arme de foc) asupra inamicului, oferindu-le totodată protecție parțială în timpul focului de apărare.
• Parapetele erau ziduri scunde sau balustrade plasate pe marginea zidurilor sau a turnurilor, care protejau apărătorii de loviturile directe ale atacatorilor, permițându-le să se adăpostească în spatele lor.
• Împreună, crenelurile și parapetele formau un sistem care asigura posibilitatea unei apărări active și eficiente, permițând luptătorilor să tragă în siguranță și să se retragă rapid după foc.
• Aceste elemente erau parte integrantă a unui sistem defensiv complex, care includea și turnuri de flancare, drumuri de strajă și alte structuri menite să acopere unghiurile moarte și să maximizeze capacitatea de apărare a Târgului Hârlău sau a Curții domnești fortificate.

Astfel, crenelurile și parapetele erau vitale pentru funcționarea defensivă a zidurilor medievale, oferind protecție și facilitând atacul asupra asediatorilor.

În structura Curții Domnești din Hârlău, feredeul și pivnițele aveau roluri funcționale și arhitecturale importante:

• Feredeul (baia domnească) era o anexă specială destinată igienei și confortului domnitorului și curții sale. Construit din piatră și cărămidă, cu un plan octogonal, feredeul era o clădire distinctă, bine conservată, care reflecta preocuparea pentru facilitățile sanitare și pentru un anumit grad de lux în cadrul curții. În plus, feredeul avea și o funcție reprezentativă, subliniind statutul și puterea domnească prin arhitectura sa elaborată.
• Pivnițele erau spații subterane boltite, realizate tot din piatră și cărămidă, folosite pentru depozitarea proviziilor, vinurilor și altor bunuri necesare curții. Boltirea în stil gotic (ogival) asigura stabilitatea și rezistența acestor încăperi, protejând conținutul de variațiile de temperatură și umiditate. Pivnițele aveau și un rol practic în aprovizionarea curții, mai ales în perioadele de asediu sau izolare.

Astfel, feredeul și pivnițele erau elemente esențiale pentru funcționarea zilnică și autonomia Curții Domnești, asigurând atât confortul locuitorilor, cât și depozitarea sigură a resurselor necesare. Ele reflectă, totodată, nivelul avansat al arhitecturii medievale moldovenești și preocuparea pentru organizarea complexă a spațiilor în cadrul reședințelor domnești.

PISANIA BISERICII (tradusă din limba slavonă):

“Binecinstitorul şi iubitorul de Hristos, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit această biserică întru numele sfântului şi măritului mare mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghe, care s-a început a se zidi în anul 7000, luna mai 30, şi s-a terminat în acelaşi an, luna octombrie 28, iar al domniei sale în anul al 36-lea curgător.”(1492)

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC