Construită la sfârşitul secolului al XIV-lea în apropierea oraşului medieval Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principala reședință a domnilor Țării Moldovei timp de aproape 200 de ani, astăzi un monument istoric de nivel naţional.

Alcătuit din cetate şi ziduri de apărare, acest ansamblu arhitectonic medieval a fost consolidat şi completat în cadrul uni vast proiect cu finanţare europeană în perioada 2011-2015, redându-i-se aspectul impunător, intrat în legendă, dar şi strălucirea voievodală de altădată.

În anul 2016 a fost realizată în Cetatea de Scaun a Sucevei prima expoziţie permanentă care ilustrează teme de mare interes pentru public, precum prima şi cea mai cuprinzătoare prezentare a armelor medievale din Moldova, a blazoanelor domnilor şi boierilor moldoveni din secolele XIV – XVII sau tezaurul medieval al Moldovei. Lapidariul recompune pentru prima dată cea mai completă imagine a Cetăţii Sucevei, evidențiind sistemele constructive şi decoraţia arhitecturală, dominate în secolul XV de variate teme ale goticului. Utilităţi domestice medievale, precum sobele de teracotă, combină absolut surprinzător şi elegant motive decorative locale cu cele central-europene. Sistemele multimedia cu tematică istorică medievală şi proiecţiile video cu subiecte legate de istoria cetăţii reprezintă o noutate expoziţională în România. Cele mai bine receptate de către publicul vizitator sunt cartea interactivă de istorie medievală a Moldovei – Străinii despre noi şi proiecţia video Cronica Cetăţii Sucevei, reconstituind o lume surprinzătoare şi vie, îndepărtată şi totuşi foarte reală, având sentimentul puternic că toţi facem parte din aceeaşi poveste.

Data exactă a construcţiei monumentului Cetatea de Scaun a Sucevei  este incertă, acceptându-se ca datare domnia lui Petru II Mușat (1375-1391). Documentul dat din „Cetatea Sucevei” la 10 februarie 1388, dovada unui împrumut al domnului Moldovei către regele Poloniei, Vladislav al II-lea, atestă istoric construcţia cetăţii. Cert este faptul că iniţial, din porunca voievodului Moldovei, în partea de vest a oraşului a fost construită o cetate din pământ, cunoscută sub denumirea de Cetatea Şcheia care a fost apoi abandonată pentru a se ridica una din piatră, în partea de răsărit a oraşului. E vorba de Cetatea de Scaun a Sucevei (în germană Der Fürstensitz von Suceava, în poloneză Suczawa twierdza) care constituie cea mai importantă cetate medievală a municipiului Suceava. Ea este localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 de metri faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.

Cetatea de Scaun a Sucevei făcea deja parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la finele veacului al XIV-lea. A fost construită de către Petru al II-lea (Petru Muşat) și fortificată în secolul al XV-lea de către Ştefan cel Mare, iar la 1675 a fost distrusă de către Dumitraşcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei a fost consolidată şi completată în cadrul unui vast proiect, fiind deschisă ca spaţiu muzeal.

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-a-A-05449 şi fiind alcătuită din următoarele 4 obiective.

• Fortul muşatin – datează din secolul al XIV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.01
• Incinta exterioară – datează din perioada 1476–1478 şi are codul SV-II-m-A-05449.02
• Şanţ de apărare – datează de la sfârşitul secolului al XV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.03
• Zid de contraescarpă – datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi are codul SV-II-m-A-05449.04

La acestea se adaugă un sit arheologic, Platoul din faţa Cetăţii de Scaun, care este localizat la „Câmpul Şanţurilor”, la marginea de est a oraşului şi pantele de nord ale dealului şi datează din epoca medievală (secolele XIV–XVII). Acest sit arheologic are codul de clasificare SV-I-s-A-05390.

În anul 1388, voievodul Petru al II-lea Muşat (1375–1391) a mutat capitala Țării Moldovei din târgul Siret în târgul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav al II-lea Iagello (1386–1434). Cetatea Sucevei este menţionată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru al II-lea, în care era vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, cel care a oferit drept garanţie de restituire a banilor provincia Pocuţia. Documentul se încheie cu textul „…Şi s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1388.” Cetatea este menţionată şi în alte documente moldoveneşti din 1393 şi 1395.

Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcţie a cetăţii. Nu au fost identificate aici fortificaţii anterioare, rezultând că prima construcţie fortificată datează din epoca domniei lui Petru II Muşat. Cercetările arheologice au determinat faptul că aici a existat un pâlc de pădure care a fost defrişat prin incendiere în vederea ridicării construcţiei.

Folosind piatră locală (gresie nisipoasă) extrasă din apropiere, fortul muşatin era o construcţie rectangulară: laturile de sud şi de nord aveau lungimea de 36 m., iar cele de est şi de vest de 40 m. În exterior, la fiecare colţ al cetăţii, dar şi pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse șapte turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 metri, întărite cu contraforturi. Datarea construcţiei se datorează şi descoperirii câtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru al II-lea Muşatinul) în cel mai vechi nivel al cetăţii. Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră şi cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuinţate în masa de zidărie şi bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării. Pe latura de est, la o distanţă de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un şanţ de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.

În fort se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 metri) aflată pe latura de sud. În mijloc exista o curte interioară largă. În interiorul cetăţii, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivniţe boltite ample, deasupra cărora se înşirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis şi o închisoare.

Dacă în vremea lui Petru II Mușat şi a urmaşilor săi imediaţi, cetatea avea o întindere limitată de pintenul de deal pe care era aşezată, în timpul lui Ştefan cel Mare se modifică semnificativ atât suprafaţa, cât şi sistemul de apărare. Transformările au fost strict necesare datorită apariţiei artileriei ca tehnică de luptă. Într-o primă etapă, s-a astupat vechiul şanţ de apărare şi în mijlocul lui s-a ridicat un nou zid de incintă cu turnuri de apărare de formă rectangulară. Într-o a doua etapă, după asediul turcesc din anul 1476, s-a realizat mărirea capacităţii de rezistenţă a zidurilor prin dublarea grosimii iniţiale, dar şi prin îmbrăcarea turnurilor de apărare care au căpătat o formă semicilindrică.

Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării ei cu mijloace de artilerie, voievodul Alexandru cel Bun (1400–1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetăţii. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetăţii, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară şi căile de acces spre cetate.

Drumul de acces spre cetate. Pereţii şanţului sunt susţinuţi de o contraescarpă

Voievodul Ștefan cel Mare (1457–1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Țara Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea de Scaun a Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat Fortul mușatin, asemenea unui inel.

În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 de metri de zidul fortului mușatin, un zid de incintă cu o lățime de 1,5 metri, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colțurile de nord-vest, sud-vest și sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 metri față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.

Un zid lega bastionul din sud-vest al Fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest al zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin).

În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oștile turcești, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oștenii aflați în cetate, conduși de hatmanul Șendrea, s-au apărat eroic, iar oștile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier.

Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, voievodul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puțin 3,5 metri) a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute, fiind dublate cu ziduri semicirculare.

În septembrie 1477 a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei pentru a aminti de lucrările de refacere întreprinse după asediul din 1476. Fragmente din pisanie au fost găsite cu prilejul lucrărilor de restaurare din anul 1971.

Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest, cea de nord aflându-se pe un pinten de deal, după cum am spus mai înainte. Acest fapt nu a permis umplerea cu apă a șanțului de apărare, ea putându-se scurge pe latura de nord.

Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării.

De asemenea, în interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele au fost îmbrăcate în teracotă.

Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de pușcă). Pe platou, la 1 kilometru distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp.

Cetatea a fost asediată din nou în anul 1485 de armatele otomane, apoi în perioada 26 septembrie–19 octombrie 1497 de oștile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reușit să ducă la predarea cetății.

În perioada domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de portarii Sucevei (reprezentanți domnești). La începutul domniei lui Ștefan, sunt menționați portarii Iliaș și Ponici. portari ai Sucevei. În timpul asediului din 1476, portar al Sucevei era Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, urmat în funcție de Luca Arbore.

Cetatea Sucevei văzută de pe platou. Turnul rămas în picioare adăpostea paraclisul

Urmașii lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504–1517) și Ștefăniță Vodă (1517–1527) au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetății, la zidul de incintă și în interiorul fortului.

În anul 1538, oastea otomană numeroasă condusă de însuși sultanul Soliman Magnificul năvălește în Moldova. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a voievodului Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546). Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Gavril Trotușan (ctitorul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți – 1522), decid să predea Cetatea Sucevei sultanului.

Petru Rareș fuge în Transilvania, în Cetatea Ciceu, care îi aparținea ca feudă, iar la 14 septembrie 1538 Soliman Magnificul intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență. Sultanul îl instalează ca domn pe Ștefan Lăcustă (1538–1540), un nepot al lui Ștefan cel Mare și, timp de câteva zile, turcii și tătarii jefuiesc crunt Moldova. Iată ce menționează cronicarul Macarie în Letopisețul său:  „Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele și înveselindu-se cu prăzi. Atunci și preafrumoasa Cetate a Sucevei s-a supus turcilor și ca o mireasă împodobită, ca o roabă au rușinat-o… Turcii au pus mâna pe bogățiile domnilor și pe râuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaș stăpânitor al turcilor și s-a dus la cetatea împărătească, lăsând ca stăpân al domniei pe un oarecare Ștefan.”

În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea. Voievodul Despot Vodă (1561–1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oștii lui Tomșa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetății.

La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552–1561, 1564–1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, târg cu cetate și situat în nordul Moldovei, la Iași, localitate lipsită de fortificații. El este obligat de turci să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, el incendiază toate cetățile. După cum povestește cronicarul Grigore Ureche, „făcând pre cuvântul împăratului, au umplut cetățile cu lemne și le-au aprins de au ars și s-au risipit.”

La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința voievozilor Aron Vodă (1592–1595), Ștefan Răzvan (1595) și Ieremia Movilă (1595–1606), care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăți sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate și inscripționată.

În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotușului la 4 mai 1600 și ocupă Bacăul la 10 mai, oștile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului conducător. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană.

Oștile poloneze și cazace conduse de Jan Zamoyski și Stanislaw Zolkiewski și având un efectiv de circa 24.000 de oșteni trec Nistrul la 4 septembrie 1600, iar la 6 septembrie se află în fața Cetății Suceava. Garnizoana lăsată aici de Mihai Viteazul după plecarea sa la Alba Iulia nu reușește să țină piept forțelor inamice, iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei.

Cele mai importante lucrări de reconstrucţie după domnia lui Ştefan cel Mare se petrec în timpul lui Vasile Lupu (1634–1653). Se modifică aspectul curţii interioare şi se reconstruieşte paraclisul cetăţii. Noile lucrări nu au avut urmări pe termen lung, domnii moldoveni locuind la Iaşi de aproape o sută de ani. Astfel că vechea capitală şi cetatea ei intră treptat în decădere. Voievodul Vasile Lupu întreprinde lucrări de restaurare a Cetății Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggia susținută de pilaștri de cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik și cahle pentru sobe de influență lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea voievodului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin.

În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oștile voievodului Vasile Lupu și cele ale logofătului Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653.

Eustratie Dabija (1661–1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcționează între anii 1662 și 1668 și unde se emit ultimele monede moldovenești (bani mărunți de aramă, denumiți „șalăi”).

În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672–1673, 1673–1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc voievodului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674–1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, „trimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alții boiari. Și atunce, eșind nemțâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, și cu acel agă ș-au spart săcreile și lădzile unora și altora, care au fostu pusă acolo, și multe lucruri scumpe și odoară au luatu, de s-au înplut de avere. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul de murie de foame, a lui Panaitachie. Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului.”

La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: „…și punând lagum (praf de pușcă), sub zidurile cetăților le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne și cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Și astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbințelei de tot mari s-a risipit cetatea.”

În anul 1684, la sfârșitul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca (1665–1666, 1668–1672, 1678–1683), întreaga latură de nord a cetății s-a prăbușit în urma unui puternic cutremur, printre care „…și turnul cel mare din cetatea Sucevei, ce-i dzice turnul Nebuisăi.”

Așadar, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost distrusă începând din anul 1675, din ordinul turcilor, apoi a fost transformată de orăşeni în carieră de piatră, zidurile fiind acoperite, de-a lungul anilor, cu moloz şi pământ. Lucrările de degajare a ruinelor au început abia în anul 1895 şi au durat zece ani. Ulterior, monumentul  a avut parte de ample campanii arheologice, începând cu anul 1951. Campania anului 1953 a scos la iveală una dintre cele mai importante descoperiri făcute la Suceava: este vorba despre cele două tezaure găsite într-una dintre gropile care făceau parte din sistemul defensiv al cazacilor lui Timuş, din zona aflată în faţa cetăţii. Prada ascunsă era foarte variată: aplice din aur, fragmente de podoabe din aur şi perle, foiţe şi verigi din aur.

Lucrările de restaurare care au urmat săpăturilor arheologice au avut ca scop consolidarea şi înălţarea parţială a zidurilor păstrate. Din păcate, condiţiile de instabilitate a terenului, care au făcut ca partea de nord a zidului de incintă să se prăbuşească, au ridicat neîncetat probleme care vor fi definitiv rezolvate doar printr-o amplă restaurare tot mai necesară odată cu trecerea timpului.

Cetatea Sucevei văzută de pe platou. Situată pe un pinten de deal, cetatea a fost afectată și de alunecări de teren. În imagine se văd trei bastioane reconstruite parțial, dunga albă indicând nivelul la care se aflau ruinele la mijlocul secolului al XX-lea. În depărtare se vede turnul Bisericii Sfântul Dumitru, construit de Alexandru Lăpușneanu și având 40 metri înălțime.

În următoarele secole, călătorii au constatat că Cetatea Sucevei se ruinase. La sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan al III-lea Sobieski (1674–1696) au ocupat Suceava, stabilindu-și cartierul general la Mănăstirea Zamca, în timpul campaniei antiturcești din anii 1690–1691. El a fortificat Zamca, transformând-o într-o adevărată cetate.

În anul 1700, aflat în trecere spre Istanbul, solul polonez Rafael Leszczynski consemnează în însemnările sale că în Suceava se mai păstrau doar ruinele Palatului Domnesc.

Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult.

Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895–1904), a degajat ruinele și a consolidat părțile amenințate de prăbușire (1897–1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetății Sucevei, intitulată Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895–1904 (Institutul de Arte Grafice „Carol I”, București, 1913).

În anul 1951, la inițiativa Academiei Române, a fost organizat primul șantier școală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din București, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetății de Scaun. În perioada 1961–1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare și restaurare parțială a cetății. A fost conservat Paraclisul refăcut de Ștefan cel Mare, s-au înălțat cu câțiva metri unele ziduri ale Fortului mușatin, cât și zidurile de incintă. Cetatea rămâne însă fără zidurile de pe latura de nord, care se prăbușiseră în urma cutremurului din anul 1684. În încăperea pulberăriei s-a dorit amenajarea unui muzeu al cetății.

Pentru a conserva zidurile cetății și a împiedica prăbușirea lor, au fost înălțate zidurile cu câțiva metri. Pentru delimitarea zidurilor vechilor ruine de cele înălțate de restauratori a fost trasată o dungă albă, ce șerpuiește în exteriorul zidurilor. Tot acum, în timpul săpăturilor, a fost descoperit un hău imens, unde este posibil să se fi aflat rezervele de apă ale cetății. Acest depozit a fost astupat încă din vremea lui Vasile Lupu. S-a ajuns la concluzia aceasta după ce în umplutura cu pământ au fost găsite fragmente de farfurii străine (datate 1623–1627).

În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, s-au finanțat din bugetul statului unele lucrări de restaurare parțială a cetății, fiind aplicată pe zidul fortului, în apropierea intrării, o placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniței cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc. Din anul 2005, în cetate sunt găzduite expoziții temporare

Între anii 2011–2015 întregul ansamblu architectonic a fost consolidat și completat în cadrul unui vast proiect cu finanțare europeană (cca. 17 milioane de euro). Cetatea de la Suceava a fost redeschisă publicului în data de 31 iulie 2016, odată cu Muzeul de Istorie din centrul orașului. În 2024, începând cu luna februarie, au fost executate noi lucrări de restaurare, la podul de acces, la șanțul de apărare și la o parte din fortificații. În prezent, Cetatea de Scaun a Sucevei aparține și este administrată de Muzeul Național al Bucovinei.

Timbru aniversar cu Cetatea de Scaun, la 625 de ani de atestare documentară

Planul Cetății de Scaun a Sucevei marchează etapele de construcție ale cetății – marcate cu culori diferite. Cu roșu este marcată perioada lui Petru Mușat, cu verde faza lui Alexandru cel Bun, cu portocaliu prima etapă a lui Ștefan cel Mare și cu negru etapa a doua a lui Ștefan cel Mare. Zidurile prăbușite sunt marcate cu linii întrerupte.

Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare, ai cărui pereți dinspre platoul de pe latura de est au fost consolidați cu o contraescarpă. O astfel de construcție a existat și pe latura de sud, dar s-a prăbușit. Pe latura de vest și pe cea de sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.

În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalți din piatră. Partea mobilă se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiți. După ce se trecea și de partea fixă a podului, se ajungea în curtea interioară a cetății. De acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem de trei porți, apărate de soldați ce stăteau în camere de gardă, special amenajate.

Fortul mușatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord și sud de 36 de metri și laturile de est și vest de circa 40 de metri, cu ziduri groase de circa 1,50 metri, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată.

În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări:

• pe latura de est, care avea trei etaje, se aflau apartamentele domnești (ale voievodului și ale familiei sale, când locuiau în cetate), un depozit de alimente și un paraclis. Ferestrele încăperilor domnești aveau dimensiuni mai mari, având ancadramente sculptate în piatră. În paraclis se pătrundea din curtea interioară prin intermediul unei scări de piatră în spirală. Pereții paraclisului erau acoperiți cu pictură în frescă. În dreptul intrării de pe latura de nord-est, în zona porților, se afla o cameră pentru corpul de gardă, care păzea intrările.
• pe latura de vest se afla la subsol o pivniță întinsă, sub formă de hală, în care se pătrundea din curtea interioară printr-o scară care cobora. Pivnița era împărțită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legați între ei, pe de o parte, prin arcuri semicirculare formate din bolțari, iar, pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereții laterali. La parter exista o sală de mari dimensiuni, în care se întrunea Sfatul Domnesc. Sala avea console în stil gotic, console în stilul Renașterii, chei de boltă dintre care una cu stema Moldovei (capul de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat în dreapta de o rozetă cu cinci petale și la stânga de o semilună).
• pe latura de sud se aflau baia domnească și o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin. Inițial, intrarea se făcea pe latura de sud, printr-o poartă încununată de un arc semicircular.
• pe latura de nord nu existau încăperi, aici aflându-se doar zidul de incintă și zidul fortului cu bastioane pătrate.

Restul încăperilor din cetate erau destinate soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de voievod, de familia sa sau de sfetnici apropiați, decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraș.

Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălțuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereții erau decorați cu șiruri de discuri și butoni ornamentali.

Ștefan cel Mare a adăugat în exteriorul zidului fortului mușatin, dar lipite de zid, două camere de gardă în dreptul intrării de pe latura de nord-est, iar Eustratie Dabija a construit la mijlocul secolului al XVII-lea o monetărie pe latura de est, dar zidurile acesteia s-au prăbușit.

În exteriorul fortului se află zidurile de incintă construite în două etape, identificabile ușor: un zid din vremea lui Alexandru cel Bun, paralel cu latura de sud și un zid din vremea lui Ștefan cel Mare – perpendicular pe turnul pătrat de pe latura de sud-vest. Zidurile de incintă au șapte bastioane semirculare, trei dintre ele având pereții interiori de formă pătrată. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de pușcă, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de execuție.

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC