Curtea Domnească din Suceava  se afla amplasată în perimetrul vechiului oraș medieval, în zona “Șipote”. Primele construcții, o casă domnească din lemn prevăzută cu pivniță, au fost realizate în timpul lui Petru I Mușat. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun au fost refăcute construcțiile din lemn și au fost ridicate din piatră un zid de incintă și câteva clădiri prevăzute cu beciuri, pe latura de est. Această clădire a dăinuit până în a doua jumătate a secolului al XVI – lea, când a fost distrusă de un incendiu.

Peste vechea casă domnească s-a construit, din porunca lui Ștefan cel Mare, un palat din piatră prevăzut cu pivniță. Curtea Domnească de la Suceava avea forma literei L. În timpul domniei lui Vasile Lupu, Curtea a fost refăcută, redându-i-se vechea strălucire. Materialele scoase la iveală cu ocazia săpăturilor arheologice dovedesc faptul că palatul voievodal a fost lucrat și împodobit cu mult fast.

Curtea Domnească din Suceava este situată pe strada Ana Ipătescu, în centrul municipiului Suceava și datează între secolele al XIV-lea și al XVII-lea. Construită la finele secolului al XIV-lea și arsă într-un incendiu, a fost refăcută de Ștefan cel Mare (1457–1504) și apoi reconstruită în timpul lui Vasile Lupu (1634–1653). Curtea Domnească din Suceava a fost părăsită la finele veacului al XVII-lea, iar zidurile sale au început să fie dărâmate. Astăzi, ea se află în stare de ruine.

Inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, la numărul 1409, având cod LMI SV-II-a-A-05471, Ansamblul „Curtea Domnească” din Suceava este format din patru obiective:

• Palatul Domnesc (ruine) – datând de la mijlocul secolului al XIV-lea și având cod LMI SV-II-m-A-05471.01
• Turnul locuință (ruine) – datând din secolul al XIV-lea și având cod LMI SV-II-m-A-05471.02
• Turnul de poartă (ruine) – datând din secolul al XIV-lea și având cod LMI SV-II-m-A-05471.03
• Anexe (ruine) – datând din anul 1486 și având cod LMI SV-II-m-A-05471.04.

O etapă nouă în procesul de întemeiere a statului medieval moldovenesc a constituit-o stabilirea unei reşedinţe domneşti principale la Suceava. Pe baza unor surse mai puţin utilizate în istoriografia românească s-a constatat mai demult că strămutarea curţii domneşti de la Siret la Suceava nu s-a făcut dintr-odată, ci lent.

Prima construcție descoperită pe actualul loc al Curții Domnești a fost o casă domnească din lemn, de formă dreptunghiulară (cu lungimea de 18,50 metri și lățimea de 7 metri), prevăzută la partea inferioară cu o pivniță, tot din lemn, lungă de 14,25 metri și cu intrarea în pantă. Ea datează din a doua jumătate a veacului al XIV-lea, din timpul domniei lui Petru I (1367–1368). Casa Domnească era alcătuită din două încăperi despărțite de un perete cu ușă.

S-a constatat, astfel, că acest prim nucleu al Curţii Domneşti de la Suceava a fost implantat „în structura specifică zonei de târg”, deci într-un sector care fusese deja parcelat, fiecare lot având o destinație precisă în spațiul construit şi construibil. Există probabilitatea – în acest context – ca aceste prime clădiri ale Curţii domneşti de la Suceava să fi fost concepute sub semnul vremelniciei. Realizarea unui asemenea proiect de anvergură, atât financiar cât şi ca forţă de muncă, sugerează, pe lângă statornicie, existenţa unor pericole militare la care tânăra domnie era hotărâtă să le facă faţă. Această dârzenie nu se poate explica decât prin dobândirea unei maturităţi politice şi fixarea unei strategii de perspectivă pentru instituţia domnească şi pentru Țara Moldovei.

Principalul motiv pentru care s-a considerat că a fost înfiinţată Curtea domnească de la Suceava – ce va deveni, ulterior, reşedinţa principală a domnului, era de ordin religios. Aceasta e concluzia la care s-a ajuns pe baza raţionamentului conform căruia manifestarea ortodoxiei în Siret era supusă anumitor presiuni din partea unei comunităţi catolice bine închegată, care fusese susținută de Laţcu voievod sau de doamna Margareta. Petru II Mușat (1375-1391), părăsind Siretul – fie şi temporar – pentru un mediu unde domina ortodoxia, era dintru început hotărât să pună ţara sub oblăduirea religioasă a Constantinopolului. Acesta era un gest politic prin care-şi manifesta autodeterminarea şi hotărârea de a organiza una dintre cele mai importante instituţii ale medievalităţii: Biserica.

Prima perioadă de stabilitate a domniei Ţării Moldovei, de după cea a lui Petru II Mușat, a fost a lui Alexandru cel Bun (1400–1432). Cel mai important aspect este cel al înscăunării „oficiale” a primului mitropolit şi consacrarea instituţiei bisericeşti întâi stătătoare a ţării prin aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava. La venirea sa în scaun, Țara Moldovei era afurisită de către Patriarhia ecumenică. O dată cu ridicarea blestemului patriarhal, în 1401, mitropolitul Iosif devenea primul întâi stătător oficial recunoscut, iar ţara a dobândit o instituţie esenţială – Mitropolia – al cărui sediu a fost stabilit la Suceava. S-ar putea spune că acum Suceava a făcut primul pas spre dobândirea atributelor ce au anticipat evoluţia unei reşedinţe domneşti principale spre cunoscuta calitate de capitală a Țării Moldovei.

În vremea domniei lui Alexandru cel Bun (1400–1432) a fost refăcută construcția din lemn, ridicându-se un zid de incintă din piatră și un corp de clădiri prevăzut cu beciuri pe latura de est. Tot de atunci este atestată arheologic existența unui pavaj din prundiș. În a doua jumătate a secolului al XV-lea un incendiu violent a devastat Curtea Domnească, construcția din lemn fiind complet distrusă.

Pentru consolidarea economică a oraşului Suceava – care găzduia reşedinţa principală a domniei şi a principalelor instituţii ale statului – Alexandru cel Bun a hotărât, prin privilegiul din 8 octombrie 1408 acordat negustorilor din Liov, ca vama cea mare să fie plătită în Suceava, arogându-şi şi dreptul de prim cumpărător. Şi maniera în care a fost rezolvată cererea negustorilor lioveni este o manifestare a puterii domniei şi a tendinţei de accentuare a statutului pe care îl avea Suceava.

Rolul principal al Sucevei avea să fie relevat şi în următoarea importantă domnie din istoria Ţării Moldovei, cea a lui Ştefan cel Mare, şi în cele care au urmat, până la mutarea definitivă a reşedinţei principale la Iaşi. Trebuie subliniat şi aici faptul că stabilirea unei reşedinţe domneşti şi devenirea acesteia la statutul de „principală” a condus la un spor demografic ce a necesitat mărirea spaţiului construit şi apărat. Însăşi această aglomerare era expresia întăririi domniei şi, prin ea, a Ţării Moldovei.

Ștefan cel Mare (1457–1504) este cel care reface total Curtea Domnească din Suceava. El construiește o casă de piatră cu parter peste resturile clădirii din lemn a lui Petru Mușat (aflată înspre nord), în timp ce extinde spre sud clădirea din zid cu beciuri de pe latura de est. La  final a amenajat un pavaj de prundiș și lespezi de piatră (sub care s-au găsit monezi de la anul 1480). Curtea Domnească căpătase forma unui patrulater cu latura est-vest de 67,50 metri și cea nord-sud de circa 40 de metri. Clădirea constituia o construcție masivă de piatră cu o fundație cu adâncimea de 1,50 metri și ziduri groase de 1,60 metri. Curtea Domnească din Suceava era formată dintr-o Sală a Tronului (unde se țineau ședințele Sfatului Domnesc) și saloane de ceremonial, apoi urmau încăperile cu rol rezidențial, o locuință-turn și un turn de poartă. Pe latura de est se afla o pivniță cu o lungime de 24 de metri și o lățime de 12 metri, împărțită în două nave dispuse pe toată lungimea și separate de piloni sub formă de arce, dispuși la circa 2,80–3 metri unul de altul. Pe latura de vest a pivniței se aflau nișele laterale. În pivniță se pătrundea pe scări (pe latura de sud) sau pe o intrare-tobogan (pe latura de nord).

Din punct de vedere structural, sursele scrise și cele arheologice ilustrau modul în care Curtea Domnească din Suceava răspundea acestor multiple nevoi, dezvăluindu-ne existența unei întregi serii de componente constructive: cancelaria aulică; casele domnești cu spațiile sale de locuit și de depozitare (beciuri); biserica-capelă; turnul-clopotniță și, desigur, anexele Curții domnești (locuințele curtenilor, grajduri, gropi de var), dar și ateliere meșteșugărești sau locuri de comercializare a produselor. Existau chiar și ziduri prevăzute cu creneluri.

În timpul domniei lui Vasile Lupu (1634–1653) s-au efectuat ultimele intervenții la Curtea Domnească din Suceava. Atunci au fost refăcute pivnițele, amenajându-se intrări boltite din cărămidă și ancadramente de piatră la uși.

La finele veacului al XVII-lea, Curtea Domnească din Suceava a fost abandonată, iar zidurile sale au început să fie dărâmate. Istoricii presupun că încetarea existenței Casei Domnești a avut loc în iulie 1675, în timpul domniei lui Dumitrașcu Cantacuzino (1674–1675, 1684–1685), când domnul a dispus distrugerea cetăților Sucevei, a Neamțului și a Hotinului. În orice caz, în 1700, solul polonez Rafael Leszczynski a găsit aici „un palat domnesc de zid, pustiu.”

Curtea Domnească din Suceava avea funcție de loc de reprezentare statală. Aici se întâlneau dregătorii importanți ai statului și erau primiți solii diverselor state contemporane. Tot aici erau bucătării pentru servirea musafirilor. De aici porneau «rădvanele», acele trăsuri cu cai necesari deplasărilor urgente. Arheologii care au cercetat acest sit – mai ales regretații Mircea D. Matei și Florin Hău – au demonstrat numeroase faze de construire și reconstruire ale Curții Domnești. Nefiind construcție fortificată, cu zid de apărare, ea a fost mereu cotropită de tătari, turci sau alți trecători militari prin zonă. De fiecare dată era reconstruită și mai totdeauna extinsă. Arheologul Florin Hău a demonstrat că de la Petru I (1367-1368) și până după mutarea capitalei Moldovei la Iași s-a tot lucrat la acest ansamblu.

Curtea Domnească de la Suceava constituia punctul principal de atracţie al vechiului centru al târgului medieval Suceava. Toate clădirile interioare erau din piatră cu inserţii de lemn la grinzi, acoperişuri, balcoane etc. Exista amenajată o sală a tronului, una de festivităţi, locuinţa voievodului şi a familiei sale, clădiri pentru curteni, o clădire unde se afla „ambasada” Veneţiei (în timpul lui Ştefan cel Mare), un han medieval, o mică piaţă centrală cu o fântână arteziană, alei cu diverşi arbori şi flori. În sala de festivităţi se desfășurau ceremonialul și ședințele Sfatului Domnesc al Ţării Moldovei, apoi se discutau problemele curente de la Curte sau hotărârile despre pace şi război, primirile de delegaţii și solii.

Cercetătorii și restauratorii abia la începutul anilor ’50 ai secolului al XX-lea s-au preocupat de investigarea ruinelor Curții Domnești din Suceava. Arheologii care au cercetat zona au descoperit comori neprețuite la Curtea Domnească: piese monetare ale unui tezaur de peste 300 de piese de argint, monede izolate de aur, obiecte ceramice, arme, unelte și multe alte artefacte. Investigațiile arheologice au scos la lumină numeroase cahle de sobă, unele nesmălțuite și smălțuite. Cahlele aveau motive vegetale și animaliere, diverse ornamentații de la stema Moldovei la cavaleri în armură. Zidurile fostei Curți s-au conservat pe o înălțime ce variază între 1 și 5 metri. Un zid din piatră a fost construit în jurul ruinelor.

Noi săpături arheologice s-au efectuat aici între anii 1998–2000. Pornind din zidul sudic al Curții, pe o secțiune lungă de 35 de metri pe direcția nord-sud, a fost descoperit un tezaur monetar format din peste 300 de piese, marea majoritate a acestora fiind sferturi de dinar (quarting) emiși de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387–1437), în perioada 1430–1437, alte trei piese fiind jumătăți de groși emiși de Alexandru cel Bun după anul 1409. În acea perioadă, monetăriile au bătut monede ungurești (sferturi de dinari) în cantități mari pentru a finanța campaniile antiotomane ale regelui maghiar, mărind inflația din acea perioadă; moneda a pierdut astfel din valoare atât din punct de vedere al titlului (conținutul de argint), cât și al greutății. Prin urmare, tezaurul monetar descoperit nu avea o valoare intrinsecă mare, fiind unul de conjunctură și nu de acumulare. Arheologul Monica Gogu presupune că tezaurul monetar descoperit aparținea unui lucrător care a participat la executarea construcțiilor din piatră din ultimii ani de domnie a lui Alexandru cel Bun.

În timpul lucrărilor de restaurare, începute din anul 2000, zona ruinelor a fost împrejmuită cu un gard din panouri metalice. Lucrările s-au desfășurat cu întreruperi, din lipsa fondurilor. Din cauza faptului că șantierul era mai mult abandonat, vestigiile istorice au fost invadate de vegetație, iar în baraca părăsită a organizării de șantier s-au pripășit oameni lipsiți de adăpost și câini comunitari.

Pentru împrejmuirea ruinelor Curții Domnești de la Suceava cu un gard nou, Primăria a alocat în 2010 suma de 150.000 de lei. Lucrările pentru construcția gardului care urma să protejeze monumentul și să asigure aspectul estetic pe latura dinspre strada Ana Ipătescu au început în luna august 2010. S-a demantelat brâul din piatră care limita perimetrul sitului și s-a ridicat, pe o fundație din beton armat, un gard din piatră înălțat cu plase din fier forjat.

Un proiect ce prevedea reabilitarea Curții Domnești și transformarea acesteia în șantier arheologic vizitabil a fost conceput de către Consiliul Județean, Primăria Suceava și Muzeul Național al Bucovinei. Astfel, în martie 2011, Consiliul Local Suceava a aprobat asocierea cu firma spaniolă Arena Teatro SL, specializată în gestionarea patrimoniului istoric. Arhitectul bucureștean Gheorghe Sion, specialist în monumente istorice, a propus realizarea unei construcții în formă de „U”, din sticlă, ce folosea zidurile actuale și păstra și arhitectura medievală. Proiectul de reabilitare prevedea acoperirea cu sticlă a ruinelor și construirea pe ruine a unei clădiri cu parter și un etaj. La parter urmau să fie amenajate pasarele de sticlă deasupra ruinelor, prin care vizitatorii să poată observa ruinele în detaliu, în timp ce la etaj ar fi urmat să fie amenajată o bibliotecă după modelul celor din Evul Mediu, precum și săli de expoziție permanentă și/sau temporară.

Deși firma spaniolă Arena Teatro a finalizat proiectul de restaurare și modernizare a Curții Domnești din Suceava în decembrie 2011, costurile fiind de 17 milioane de euro, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a considerat „neviabil” acest proiect. În anul 2016 Primăria Suceava a anunțat un nou proiect prin care ar fi dorit transformarea Curții Domnești într-una din cele mai importante atracții turistice ale orașului. Acesta ar fi presupus refacerea zidurilor, construirea unui mini-muzeu, a unor săli de conferințe, precum și a unei săli speciale, în care curtea voievozilor ar fi fost reconstruită în mod 4D (o noutate în România). Acest proiect nu s-a realizat, iar spre finalul lui 2022, autoritățile locale au venit cu o nouă propunere de proiect, care prevedea efectuarea de sondaje arheologice și dezveliri de fundație, cercetări arhitecturale și studii istorice actualizate, reliefarea detaliată a configurației monumentului și a stării sale actuale. Nici acest proiect nu s-a realizat.

Biserica Curții Domnești de la Suceava, care servea drept paraclis al Curții domnești, era Biserica Coconilor, cunoscută și sub numele de Biserica Domnițelor. Aceasta a fost construită în 1643 de către voievodul Vasile Lupu şi avea rol de capelă a Curţii Domneşti. Aici asistau la slujbă membrii familiei voievodului, în special copiii acestuia („coconi”). Tradiţia spune că biserica, cu cea mai mică turlă din Moldova, ar fi fost pictată atât în interior, cât şi în exterior de coconii domnitorului şi ai celorlalţi demnitari locali de la Curtea Domnească din Suceava, gest artistic unic în epoca Evului Mediu, care denotă deschiderea, grija pentru educaţia tinerilor şi ideile novatoare de la curtea domnitorului (conform Florin Hău, Curtea Domnească a Sucevei, Iași, 2000).

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Suceava (cunoscută și sub denumirile de  Biserica Coconilor, Biserica Beizadelelor sau Biserica Domnițelor) este situată pe Strada Ștefăniță Vodă nr. 3, în centrul orașului, în imediata apropiere a Curții Domnești și a fost parte a acesteia. Biserica este de dimensiuni mici, înaltă, zveltă. Ea are un plan dreptunghiular, având spre est o absidă semicirculară (interior și exterior), iar spre vest un pridvor poligonal la exterior și circular în interior. Absida altarului este sprijinită în ax de un contrafort.

Pe locul bisericii actuale a existat un alt lăcaș de cult care datează cu siguranță din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Urmele bisericii din secolul al XV-lea au fost identificate prin săpăturile arheologice efectuate în interiorul bisericii actuale. În biserică se află o piatră pentru păstrat jarul, care are scris cu litere slavone anul 1481. Pe baza acestei descoperiri, arheologii Florin Hău și Mircea D. Matei au presupus că reparațiile bisericii au fost efectuate după 1476, când orașul Suceava a ars în urma incendierii lui de către armata turcă condusă de sultanul Mahomed al II-lea. Între anii 1987-1989 au fost întreprinse cercetări arheologice și în curtea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. La circa 6 m. spre sud de aceasta, a fost dezvelit un edificiu de piatră cu lungimea de 11,75 m. și lățimea de circa 4,50 m., situat în afara Curții Domnești. Clădirea cu beci a fost datată „la sfârșitul secolului al XIV-lea (și cel mai târziu în primii ani ai secolului următor)”, fiind funcțională până în prima jumătate a secolului al XVI-lea.

Biserica Coconilor din Suceava

Cele mai vechi descoperiri arheologice certifică existența unui cimitir și, implicit, a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, în prima jumătate a secolului al XV-lea. În curtea bisericii a fost descoperit, cu ocazia săpării unui șanț, la 0,60 m., un mormânt în care a fost găsită o monedă din aur. Este vorba de o imitație genoveză, din insula Chios, a unui ducat venețian, bătut în numele dogelui Tommaso di Campofregoso (1415-1443). Prezența acestui mormânt, datat în prima jumătate a secolului al XV-lea, pare să indice existența aici a unui cimitir și, implicit, a unei biserici anterioare construirii monumentului din secolul al XVII-lea.

Ctitoria lui Vasile Lupu a fost construită cu rol de paraclis al Curții domnești. Deasupra ușii de la intrare se află o pisanie în limba slavonă care atestă anul construirii și ctitorul. Biserica a fost restaurată și zugrăvită în secolul al XIX-lea, iar ulterior, între 1924-1926, a fost restaurată de către Comisiunea Monumentelor Istorice. Biserica Coconilor din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-m-A-05483

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC