În lucrarea „Suceava. Ghid turistic al județului” (Ed. Sport-Turism, București, 1979, p. 83), coordonatorul Mihai Iacobescu arată că Cetatea Șcheia, întâlnită și sub denumirea de Cetatea de Apus a Sucevei, este o cetate medievală în ruine aflată în partea de nord-vest a municipiului Suceava. Ea se află localizată la marginea unei păduri aflate pe un pinten terminal al dealului Șeptilici (384 de metri altitudine), pe creasta dealului Zâmca, la o înălțime de peste 80 de metri față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale nordică a Sucevei.

În momentul apariției pericolului otoman, această cetate a început să facă parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru al II-lea Mușat (1375-1391), fiind distrusă intenționat și rapid la începutul secolului al XV-lea de către Alexandru cel Bun (1400-1432). În prezent, din Cetatea Șcheia nu au mai rămas decât niște ruine.

Cetatea Șcheia – Suceava a fost inclusă ca sit arheologic pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-I-s-A-05389 și o suprafață protejată de 4,8 hectare.

Nu există drum de acces la ruinele cetății și nici măcar un indicator care să-i semnaleze existența, multă lume neștiind nici de existența ei și cu atât mai puțin de locul unde se află. La cetate se poate ajunge pe un drum forestier aflat la capătul străzii Mihail Sadoveanu din Suceava, printr-o pădurice până se ajunge într-o creastă de deal. Locul unde se află cetatea este marcat printr-un vechi indicator.

Perspectivă asupra turnului de vest al cetății

Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer (cel care a făcut și primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva note în care expunea unele observații, remarcând „aceste urme de zidărie veche de piatră de la Cetatea Șcheia, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat cu totul sau a fost dărâmată, în timp ce din laturile de nord și de sud a rămas o bună parte, iar din latura de est se află numai rămășițe de fundații.” El observă unele similitudini ale materialelor de construcții folosite la cele două cetăți, presupunând că ar proveni din aceeași epocă: „felul de construcție și mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta.”

După cei mai mulți arheologi, se pare că a fost finalizată construcția Cetății Șcheia, acest lucru fiind demonstrat de existența unor structuri cum sunt șanțul și valul de apărare, care se construiau după finalizarea fortificațiilor. Totuși există și unii cercetători care susțin că ar fi fost abandonată încă din cursul construcției, datorită instabilității solului și a unor greșeli tactice în alegerea terenului.

În orice caz, în perioada 1952–1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături și au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică Cetatea Șcheia, lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei Române, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu și Nicolae Constantinescu.

Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au scos la iveală faptul că Cetatea Șcheia avea forma unui romb, cu laturile aproape paralele și egale, cu ziduri groase de până la 3 metri și având lungimea interioară de 36 de metri. Suprafața cetății era de 1.450 de metri pătrați, din care 1.300 de metri pătrați suprafața incintei, fără cea a turnurilor, iar perimetrul interior era de circa 260 de metri. Zidurile și turnurile Cetății Șcheia au fost construite din bolovani de carieră nefasonați, cu mărimi de 40–50 cm. Bolovanii erau legați între ei cu mortar de var, nisip și cărămidă pisată, realizată în cuptoarele de ars piatră de var de la Șcheia.

Cetatea avea la colțuri patru turnuri de apărare de formă rectangulară, care erau legate între ele prin niște curtine masive cu o grosime de 2,5–3 metri. Zidul de pe latura de est era întărit de trei contraforturi foarte puternice. Dintre cele patru turnuri s-a mai păstrat astăzi la suprafață doar turnul de pe latura de vest, care constituie urma cea mai vizibilă a Cetății Șcheia. Ruinele turnului se observă de la distanță, ca un pinten cenușiu de piatră înfipt în partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 metri, închizând o suprafață de circa 25 de metri pătrați și se ridică în prezent la o înălțime de circa 6 metri.

Nu se cunoaște unde era amplasată intrarea. Săpăturile din incinta cetății au scos la iveală urme ale unui pavaj de incintă și ale unei plăci de mortar uniforme. În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții. Pe latura de nord-est și parțial pe cea de sud-est a existat un șanț de apărare cu val, cu scopul de a crește potențialul defensiv al cetății.

Printre vestigiile arheologice descoperite în perimetrul Cetății Șcheia menționăm trei groși de argint emiși de Petru II Mușat, doi groși de argint emiși de Alexandru cel Bun, fragmente de ceramică rurală și orășenească specifică secolului al XIV-lea, șapte vârfuri de săgeți, o mistrie lângă zidul estic, un ciocan de zidar, o daltă din fier, un sfredel de fier în formă de „T”, cuie, urme ale unor dulapi de lemn și a unor scânduri, grinzi pentru etajele turnurilor și amnare etc.

Rolul descoperirilor arheologice în clarificarea perioadei de construcție și utilizare a Cetății Șcheia a fost esențial. Descoperirile arheologice au avut un impact esențial în stabilirea cronologiei și a modului de utilizare a Cetății Șcheia, suplinind lipsa surselor scrise și a documentelor istorice directe. Rezultatele cercetării arheologice a sitului Cetatea Șcheia au condus la:

A. Datarea construcției Cetății Șcheia, în funcție de:

• Structura zidurilor și tehnica de construcție: Analiza zidurilor groase de piatră (până la 3 metri), a mortarului și a tehnicilor folosite a permis specialiștilor să identifice stilul specific sfârșitului secolului al XIV-lea, asociat domniei lui Petru II Mușat.
• Materiale ceramice și artefactele: Fragmentele ceramice, obiectele de uz cotidian și armele descoperite în incinta Cetății Șcheia au fost datate arheologic și tipologic, confirmând perioada de construcție la finalul secolului al XIV-lea.
• Stratigrafia: Studiul straturilor de locuire și al depunerilor arheologice a arătat că Cetatea Șcheia nu a avut o utilizare îndelungată, ceea ce corespunde ipotezei demolării intenționate și rapide la începutul secolului al XV-lea.B. Înțelegerea perioadei de utilizare, în funcție de:

• Urmele de locuire și activitatea militară: Resturile de vetre, arme, vârfuri de săgeți și alte obiecte militare sugerează o utilizare intensă, dar scurtă, a cetății ca fortificație militară.
• Lipsa unor faze ulterioare de construcție: Nu au fost identificate straturi arheologice care să indice reconstrucții sau extinderi majore, ceea ce confirmă existența scurtă a Cetății Șcheia.
• Elementele defensive: Descoperirea șanțurilor, turnurilor și a amplasamentului strategic a validat funcția militară și perioada de utilizare în contextul amenințărilor externe de la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul veacului următor.C. Confirmarea tradiției orale

• Coroborarea cu legendele locale: Descoperirile arheologice au confirmat existența Cetății Șcheia menționate în tradiția orală, demonstrând că aceasta nu era doar un mit local, ci o realitate istorică bine ancorată în perioada medievală a Moldovei.

Așadar, cercetările arheologice au completat în mod esențial lipsa surselor scrise despre Cetatea Șcheia, oferind dovezi concrete privind existența, structura și funcția acesteia. Deși cetatea nu este menționată în izvoare scrise, săpăturile arheologice efectuate în a doua jumătate a secolului XX au scos la iveală ruinele unei fortificații cu formă romboidală, ziduri groase și turnuri de apărare, confirmând astfel tradiția orală care vorbea despre existența unei cetăți pe dealul Șeptilici, în partea de vest a Sucevei.

Mai mult, descoperirile au inclus și materiale ceramice specifice epocii, care au ajutat la datarea și înțelegerea vieții cotidiene din Cetate, oferind indicii despre activitățile economice și militare desfășurate acolo.

Prin urmare, descoperirile arheologice au fost decisive pentru stabilirea perioadei de construcție (sfârșitul secolului al XIV-lea) și a utilizării limitate (până la începutul secolului al XV-lea) a Cetății Șcheia, oferind date concrete despre structura, funcția și contextul istoric al acesteia. Aceste rezultate au completat și validat informațiile transmise pe cale orală și au permis o reconstituire fidelă a rolului cetății în sistemul defensiv al Moldovei medievale.

În concluzie, cercetările arheologice au fost cruciale pentru a confirma existența și importanța Cetății Șcheia, completând golurile lăsate de lipsa surselor scrise și oferind o imagine clară asupra rolului său militar și strategic în Moldova medievală.

Resturi ale zidului de nord-vest al cetății

Existența Cetății Șcheia – considerată „o cetate fără istorie” – nu a fost pomenită în nici un Letopiseț sau alt document scris, doar tradiția orală fiind cea care a transmis peste veacuri informația că a existat pe latura de vest a orașului Suceava o cetate care ar data din vremea lui Ștefan cel Mare. Mult timp s-a crezut că este vorba de o legendă, tradiția neprecizând unde s-ar afla această cetate.

A fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru al II-lea (cunoscut ca Petru Mușat, 1375–1391), înaintea Cetății de Scaun a Sucevei. Este considerată cea mai veche cetate de piatră din epoca medievală cunoscută până acum în Moldova. Situată pe un pinten terminal al dealului Șeptilici, la o altitudine de 384 metri, cetatea domina valea râului Suceava și a pârâului Șcheia, oferind o poziție strategică pentru supravegherea drumurilor dinspre nord și vest, adică dinspre Polonia și Ungaria. Această poziție îi conferea un rol important în sistemul de fortificații medievale al Moldovei, construit pentru apărarea capitalei Suceava și a teritoriilor Moldovei în fața pericolului otoman și a altor amenințări externe.

A avut o viață scurtă, fiind demantelată (demolată intenționat și rapid) la începutul secolului al XV-lea de către voievodul Alexandru cel Bun (1400–1432), probabil din cauza instabilității terenului (alunecări de teren) sau a schimbărilor politice, inclusiv a noilor relații de vasalitate față de Regatul Poloniei.

Alunecările de teren cauzate de solul instabil amenințau să ducă la prăbușirea pintenului de deal pe care era construită cetatea, ceea ce a făcut necesară demolarea zidurilor. Materialele rezultate au fost probabil reutilizate la alte construcții.

Alexandru cel Bun a renunțat la cetatea care supraveghea drumurile dinspre Polonia și în contextul noilor relații de vasalitate față de Regatul Poloniei. Voievodul recunoscuse suzeranitatea regelui polon Vladislav al II-lea Iagello și i-a promis sprijin militar. Se presupune că regele Poloniei ar fi putut sugera demolarea cetății pentru a evita conflictele sau consolidarea poziției Moldovei în acest teritoriu strategic.

În tradiția orală, cetatea a fost atribuită lui Ștefan cel Mare (1457–1504), însă cercetările arheologice au confirmat că fortificația este mai veche, datând din vremea lui Petru II Mușat. În epoca lui Ștefan cel Mare, Suceava era capitala Moldovei și dispunea de două cetăți importante: Cetatea de Scaun (principalul centru de apărare și reședință domnească) și ruinele Cetății Șcheia, care mai aveau doar un rol militar pasiv.

Totuși, deși Cetatea Șcheia nu a fost propriu-zis o ctitorie ștefaniană, totuși a rămas o cetate strategică în epoca lui Ștefan cel Mare, fiind întărită parțial și folosită temporar de marele domn în 1465, 1476 și 1484. Pentru aceasta, moldovenii lui Ștefan cel Mare foloseau un arsenal variat de arme pentru apărarea cetăților lor slab întărite, adaptate atât pentru apărarea de pe ziduri, cât și pentru luptele de câmp, reflectând influențe locale, orientale și occidentale. Erau folosite o gamă largă de arme și mijloace defensive, adaptate atât la contextul tehnologic al epocii, cât și la specificul fortificațiilor locale. Astfel, principalele arme de apărare a cetăților moldovenești în Evul Mediu erau: arcul și săgeata (pentru apărarea de la distanță), praștia (folosită de trupele neregulate pentru aruncarea de pietre asupra atacatorilor), arbaleta (folosită pentru forța de penetrare a armurilor inamicilor), arcanul (o armă tradițională, folosită pentru agățarea, doborârea și capturarea călăreților invadatori). Pe lângă acestea, în lupta corp la corp se foloseau arme albe și de împungere, tăiere sau lovire (săbii, spade, pumnale, cuțite de luptă, paloșe, securi, halebarde, topoare, buzdugane, măciuci, sulițe, lănci sau chiar coase adaptate pentru luptă). Unele surse istorice menționează, odată cu avansul tehnicii militare, apariția și folosirea armelor de foc (bombarde, culevrine, tunuri de mici dimensiuni, archebuze și muschete). Totodată, ca echipament de protecție, ostașii moldoveni foloseau scuturi, platoșe, cămăși de zale, coifuri de oțel, armuri, pieptare din piele întărite cu plăcuțe metalice și haine groase umplute cu câlți.

În timpul lui Ștefan cel Mare, apărarea Sucevei s-a concentrat mai mult pe Cetatea de Scaun a Sucevei, iar zona Șcheia a rămas relevantă doar ca spațiu strategic defensiv (locul de unde se puteau supraveghea drumurile care veneau dinspre Polonia și Ungaria, având astfel un rol important în controlul și protecția frontierelor nordice și vestice ale Moldovei, în cazul în care acestea erau atacate de inamici).

Lipsa documentelor scrise despre Cetatea Șcheia se datorează și faptului că aceasta a avut o existență scurtă și a fost demolată rapid, probabil înainte de a juca un rol major în evenimentele documentate oficial. Tradiția orală a fost însă păstrată în comunitate, transmițând de-a lungul secolelor informația despre existența unei cetăți pe dealul Șeptilici, în partea de vest a Sucevei. Această tradiție a fost confirmată ulterior de cercetările arheologice, care au scos la iveală ruinele cetății, dovedind astfel că legenda avea un fundament real. Motivul pentru care tradiția orală a rezistat este legat de faptul că cetatea, deși puțin cunoscută oficial, era un reper vizibil în peisaj și un simbol al trecutului local, iar comunitatea a transmis povestea ei din generație în generație. Lipsa drumurilor de acces și a indicatorilor a contribuit la păstrarea cetății în anonimatul istoric, dar nu a șters complet amintirea ei din conștiința localnicilor.

Pe scurt, Cetatea Șcheia nu este documentată în surse scrise din cauza duratei scurte de existență și a demolării rapide, iar tradiția orală a fost păstrată prin transmiterea poveștilor locale, confirmate apoi arheologic. Astfel, cercetările arheologice efectuate aici au confirmat tradiția orală, fiind descoperite ruinele unei cetăți mai vechi, construite într-o zonă greu accesibilă pe botul unui deal care domină valea râului Suceava și a pârâului Șcheia. Motivele alegerii acestei zone erau de ordin strategic, de aici putând fi supravegheate drumurile dinspre nord și vest (adică dinspre Polonia și Ungaria). Orașul Suceava, care devenise capitală a Țării Moldovei în anul 1388, dispunea de o Curte domnească în centrul orașului și de două cetăți: una în partea de est (Cetatea de Scaun) și alta în partea de vest (Cetatea Șcheia). Cetățile aveau rolul de a proteja capitala, constituindu-se într-un stâlp de apărare a independenței noului stat medieval Țara Moldovei.

În altă ordine de idei, prin Hotărârea de Guvern nr. 1445 din 28 noiembrie 2007, perimetrele pe care se află siturile arheologice Câmpul Șanțurilor – Cetatea de Scaun (cu o suprafață de 12.000 de metri pătrați) și ruinele Cetății Șcheia (48.000 de metri pătrați) au fost trecute din administrarea Ministerului Culturii în cea a Muzeului Național al Bucovinei din Suceava.

Astăzi din întreaga cetate nu se mai văd decât niște ruine, părți din zidurile de pe laturile de nord-vest și sud-est. Cetatea Șcheia – Suceava a fost inclusă ca sit arheologic pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-I-s-A-05389 și o suprafață protejată de 4,8 hectare.

Așadar, scopul strategic al Cetății Șcheia în secolul al XIV-lea a fost apărarea orașului Suceava și a regiunii în fața amenințărilor externe, în special dinspre nord și vest. Cetatea a fost construită pe un deal înalt (dealul Șeptilici, 384 m altitudine), de unde se puteau supraveghea drumurile care veneau dinspre Polonia și Ungaria, având astfel un rol important în controlul și protecția frontierelor nordice și vestice ale Moldovei.

Poziția Cetății Șcheia pe dealul Zâmca, la o altitudine de aproximativ 384 metri, îi oferea un avantaj strategic major pentru supravegherea drumurilor care veneau dinspre Polonia și Ungaria. Amplasarea sa în partea de nord-vest a orașului Suceava permitea o vizibilitate largă asupra văilor și căilor de acces dinspre aceste regiuni, facilitând detectarea timpurie a oricăror mișcări militare sau comerciale care se îndreptau spre capitala Moldovei.

Astfel, cetatea funcționa ca un punct de observare și control al rutelor importante de tranzit, contribuind la apărarea Moldovei împotriva invaziilor sau incursiunilor externe. Din poziția înaltă și dominantă, garnizoana putea monitoriza și interveni rapid în cazul unor amenințări, oferind un sistem complementar de apărare al Sucevei, alături de Cetatea de Scaun.

Prin urmare, poziția geografică a Cetății Șcheia era esențială pentru:

• Supravegherea vizuală a drumurilor și văilor dinspre nord și vest, inclusiv rutele comerciale și militare dinspre Polonia și Ungaria;
• Asigurarea unui sistem de alertă timpurie pentru capitala Moldovei;
• Controlul și apărarea frontierelor nord-vestice ale Țării Moldovei.

Această amplasare strategică reflectă importanța Cetății Șcheia în contextul geopolitic al secolului al XIV-lea, când Moldova era expusă la presiuni externe din partea regatelor vecine și a Imperiului Otoman.

Cetatea Șcheia văzută de pe drumul Ițcani–Șcheia

Cetatea Șcheia – deși este o cetate medievală în ruine – a avut o funcție militară, economică și strategică deosebită, confirmată de elementele defensive identificate în cadrul cercetărilor arheologice, care au scos la iveală următoarele:

• Ziduri groase de până la 3 metri, construite din piatră, caracteristice fortificațiilor medievale cu rol defensiv, menite să reziste atacurilor;
• Turnuri de apărare la colțurile cetății, care ofereau puncte de observație și apărare strategică și care asigurau supravegherea și protecția perimetrului;

• Forma romboidală a cetății, adaptată reliefului, cu o poziție dominantă pe un deal, cu urme de locuire și care oferea vizibilitate largă asupra teritoriului și control strategic asupra drumurilor comerciale și militare.
• Resturi de șanțuri și artefacte militare (arme, vârfuri de săgeți și ustensile pentru întreținerea armelor), care întăreau caracterul militar al cetății și pregătirea pentru apărarea capitalei Suceava și controlul rutelor comerciale din nord-vestul Moldovei.

Astfel, elementele constructive ale Cetății Șcheia erau următoarele:

• Forma romboidală a cetății: cu laturile aproape paralele și egale, lungimea interioară fiind de aproximativ 36 de metri, iar suprafața totală de circa 1.450 mp, din care 1.300 mp era suprafața incintei fără turnuri.
• Zidurile groase: erau construite din bolovani de carieră nefasonați, cu dimensiuni de 40–50 cm., legați între ei cu mortar de var, nisip și cărămidă pisată, realizată în cuptoarele de ars piatră de var de la Șcheia. Grosimea zidurilor era între 2,5 și 3 metri.
• Turnurile de apărare: Cetatea avea patru turnuri exterioare de formă rectangulară, amplasate la colțuri și legate între ele prin curtine masive. Dintre acestea, ruinele celui de pe latura de vest sunt încă vizibile. Turnurile pătrate din sistemul de apărare al Cetății Șcheia aveau un rol esențial în fortificarea și protejarea cetății, având următoarele funcții principale:
  – Flancarea și acoperirea zidurilor: Amplasate la colțurile cetății și pe mijlocul laturilor, turnurile pătrate permiteau apărătorilor să controleze și să tragă asupra inamicilor care încercau să se apropie de ziduri, acoperind astfel un câmp larg de apărare și eliminând unghiurile moarte.
  – Puncte de observație și tragere: Turnurile aveau creneluri (goluri de tragere) plasate strategic pentru a permite focul apărătorilor în condiții de protecție, sporind eficiența apărării împotriva atacurilor directe.
  – Consolidarea structurii zidurilor: Turnurile serveau și ca elemente de sprijin pentru zidurile de incintă, întărind rezistența acestora în fața asediilor și a atacurilor cu arme de foc.
  – Rol defensiv activ și pasiv: Pe lângă funcția de observare, turnurile erau locuri de luptă în sine, unde apărătorii puteau rezista atacurilor și puteau contraataca eficient. Astfel, turnurile pătrate erau componente cheie ale sistemului defensiv, contribuind la protecția cetății prin oferirea unor poziții fortificate de apărare și prin întărirea structurii zidurilor.

• Șanțul și valul de apărare: În jurul cetății existau un șanț și un val de apărare, elemente construite după finalizarea fortificațiilor propriu-zise, menite să întărească apărarea cetății. Pe latura de est, zidul era întărit suplimentar de trei contraforturi puternice. Șanțurile și valurile de apărare contribuiau esențial la protecția cetății prin crearea unor obstacole fizice suplimentare pentru atacatori, sporind dificultatea accesului la zidurile cetății. Șanțul reprezenta o zonă adâncă săpată în jurul cetății, care împiedica apropierea directă a inamicilor și a echipamentelor de asediu, făcând dificilă escaladarea zidurilor sau pătrunderea în incintă. Valul de pământ era movila ridicată în jurul cetății, care servea ca un zid suplimentar de apărare, absorbind impactul atacurilor și oferind poziții înalte pentru apărători, de unde puteau observa și respinge atacurile. Aceste elemente defensive erau complementare zidurilor și turnurilor, întărind sistemul fortificat al cetății, protejând-o de distrugere și asigurând integritatea structurii în fața asediilor. Ele făceau parte dintr-un sistem complex de apărare, folosit în mod tradițional în fortificațiile medievale pentru a crește rezistența cetăților.
• Locația strategică: Cetatea era amplasată pe botul unui deal greu accesibil, care domina valea râului Suceava și a pârâului Șcheia, pentru a supraveghea drumurile dinspre nord și vest (Polonia și Ungaria). Zona de pe pintenul dealului Șeptilici a fost considerată o alegere strategică datorită următoarelor aspecte:
  – Altitudinea și poziția dominantă: Cetatea era amplasată la peste 80 de metri înălțime față de lunca râului Suceava, pe un pinten al dealului, ceea ce oferea o poziție înaltă și greu accesibilă, ideală pentru supravegherea și controlul zonei înconjurătoare.
  – Controlul văii nordice a râului Suceava: De pe acest pinten se putea observa și controla întreaga vale nordică a râului, o rută importantă de acces spre nord-vest, facilitând detectarea și respingerea timpurie a eventualilor invadatori.
  – Dificultatea accesului pentru atacatori: Relieful abrupt și poziția pe un pinten de deal făceau dificilă apropierea și asedierea cetății, sporind capacitatea defensivă a fortificației. Astfel, alegerea acestei locații a fost dictată de criterii militare și strategice, menite să maximizeze avantajul defensiv și să asigure protecția capitalei Moldovei,

Aceste elemente indică o construcție solidă, cu rol defensiv important, realizată la sfârșitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru II Mușat.

Principalele funcții defensive ale Cetății Șcheia erau:

• Protejarea capitalei Suceava: Cetatea Șcheia, situată în partea de nord-vest a Sucevei, făcea parte din sistemul de fortificații medievale al Moldovei și avea rolul de a apăra capitala, fiind un stâlp de apărare a independenței noului stat moldovenesc.
• Controlul și supravegherea văii nordice a Sucevei: Amplasată pe un pinten al dealului Șeptilici, la o înălțime de peste 80 de metri față de lunca râului Suceava, cetatea permitea observarea și controlul întregii văi nordice, oferind un avantaj strategic în fața potențialilor invadatori.
• Rol de fortificație militară: Cetatea era dotată cu ziduri groase, turnuri de apărare la colțuri și pe laturi, șanțuri și valuri de pământ, toate acestea având scopul de a întări rezistența în fața atacurilor.
• Apărarea împotriva pericolului otoman: Construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, când amenințarea otomană creștea, cetatea avea rolul de a întări sistemul defensiv al Moldovei în această zonă. Ștefan cel Mare a întărit parțial și folosit temporar Cetatea Șcheia în 1465, 1476 și 1484.

Astfel, Cetatea Șcheia funcționa ca o fortificație strategică menită să protejeze capitala Suceava și să controleze accesul spre nord-vest, având un rol esențial în apărarea teritoriului moldovenesc în fața amenințărilor externe.

În același timp, poziția strategică a Cetății Șcheia a influențat dezvoltarea economică a zonei Suceava în Evul Mediu prin asigurarea securității și controlului asupra principalelor rute comerciale care veneau dinspre Polonia și Ungaria. Amplasată pe un deal înalt, cetatea supraveghea văile și drumurile importante, facilitând astfel protecția caravanelor de negustori și a schimburilor comerciale care tranzitau zona.

Această securitate sporită a contribuit la transformarea Sucevei într-un important centru economic și comercial al Moldovei, mai ales după ce orașul a devenit capitală în 1388. Prin controlul accesului și protejarea rutelor comerciale, cetatea a sprijinit dezvoltarea piețelor locale și a comerțului internațional, inclusiv exportul de mărfuri, precum postavul. Totodată, existența unui sistem defensiv solid a atras populație diversă (români, sași, maghiari, armeni etc.), care a contribuit la dinamizarea vieții economice și culturale a orașului-capitală Suceava.

Astfel, poziția Cetății Șcheia a fost un factor important în:

• Asigurarea siguranței comercianților și a drumurilor comerciale din nord-vest;
• Sprijinirea dezvoltării economice a Sucevei ca centru urban și comercial medieval;
• Consolidarea rolului Sucevei ca punct de vamă și depozitare a mărfurilor;
• Creșterea diversității etnice și culturale, favorabilă schimburilor economice.

Prin urmare, poziția defensivă și strategică a Cetății Șcheia a fost un element esențial care a permis Sucevei să devină un nod comercial și economic important în Moldova medievală.

Cetatea Șcheia a facilitat schimburile comerciale locale și regionale prin poziția sa strategică, care îi permitea să controleze și să supravegheze drumurile comerciale importante ce legau Moldova de regiunile vecine, precum Polonia și Ungaria. Prin această funcție de punct de control, cetatea asigura securitatea rutelor de tranzit, protejând negustorii și mărfurile de posibile atacuri sau jafuri, ceea ce încuraja circulația liberă și sigură a bunurilor.

De asemenea, cetatea contribuia la organizarea și reglementarea comerțului prin colectarea de taxe vamale de la negustori, un mecanism obișnuit în fortificațiile medievale situate pe rute comerciale importante, similar rolului avut de alte cetăți medievale din România, cum ar fi Cetatea Rupea. Această colectare de taxe sprijinea și finanța întreținerea cetății și a infrastructurii locale, creând un cadru economic stabil.

Prin controlul accesului și supravegherea drumurilor, Cetatea Șcheia facilita:

• Fluxul constant și sigur al mărfurilor între regiuni;
• Dezvoltarea piețelor locale și regionale, datorită accesului facil la produse variate;
• Creșterea încrederii negustorilor și meșteșugarilor în zona Sucevei, stimulând astfel activitățile economice și schimburile comerciale.

Astfel, Cetatea Șcheia a fost un element-cheie în rețeaua comercială medievală a Moldovei, contribuind la prosperitatea economică a regiunii prin asigurarea securității și reglementării traficului comercial.

Avantajele economice ale funcției de punct de control pe rutele comerciale pentru comunitate au fost multiple și semnificative:

• Securitatea și stabilitatea economică: Prin controlul și protecția rutelor comerciale, cetatea asigura un mediu sigur pentru negustori și caravane, reducând riscurile de jaf sau atacuri. Aceasta a stimulat comerțul și a încurajat circulația liberă a mărfurilor, esențială pentru dezvoltarea economică locală și regională.
• Colectarea de taxe și venituri: Ca punct de control, cetatea putea percepe taxe vamale și tarife de tranzit de la negustori, generând venituri importante pentru comunitate și autorități. Aceste resurse puteau fi folosite pentru întreținerea infrastructurii, apărarea teritoriului și dezvoltarea locală.
• Dezvoltarea comerțului și meșteșugurilor: Siguranța oferită de cetate a atras negustori și meșteșugari, care au beneficiat de un cadru propice pentru desfășurarea activităților economice. Astfel, s-au dezvoltat piețe locale, ateliere și diverse activități economice conexe.
• Creșterea atractivității zonei: Funcția de punct de control a făcut ca zona să devină un nod comercial important, atrăgând investiții, populație diversificată și schimburi culturale, toate acestea contribuind la dinamizarea economiei locale.
• Stimularea specializării și a schimburilor economice: Prin facilitarea comerțului, comunitatea a putut beneficia de avantajele economice ale specializării și schimburilor comerciale, crescând consumul și bunăstarea generală.

În concluzie, funcția de punct de control pe rutele comerciale a adus comunității avantaje economice, prin creșterea securității, generarea de venituri, stimularea comerțului și meșteșugurilor, precum și prin consolidarea poziției zonei ca puternic centru economic regional.

Deși astăzi din Cetatea Șcheia au rămas doar ruine vizibile, inclusiv ziduri și un turn de apărare parțial conservat, accesul la ruine este dificil, neexistând un drum asfaltat sau indicatoare clare; se ajunge pe un drum forestier pornind de pe strada Mihail Sadoveanu din Suceava, trecând prin pădure până la creasta dealului Zâmca.

Cu toate acestea, locul oferă o priveliște frumoasă asupra orașului Suceava și împrejurimilor, fiind un punct de interes pentru pasionații de istorie și natură. Deși Cetatea Șcheia este mai puțin cunoscută și vizitată, comparativ cu Cetatea de Scaun a Sucevei, ea reprezintă o parte importantă a patrimoniului medieval moldovenesc. În apropiere se află și alte obiective turistice, precum Mănăstirea Zâmca și Biserica armenească „Sfântul Simion”.

Pentru a conserva și valorifica mai bine ruinele Cetății Șcheia în prezent, se pot lua în considerare următoarele măsuri, susținute de sursele disponibile:

• Amenajarea accesului și semnalizarea turistică: În prezent, nu există drum de acces amenajat și nici indicatoare care să semnaleze cetatea, ceea ce face ca ruinele să fie greu accesibile și puțin cunoscute publicului. Crearea unui drum pietonal bine marcat și instalarea unor panouri informative ar facilita vizitarea și ar crește vizibilitatea obiectivului istoric.
• Consolidarea ruinei și protecția sitului arheologic: Ruinele sunt expuse degradării naturale, iar cărările haotice trec chiar peste vestigiile arheologice. Este necesară o consolidare a structurii rămase și delimitarea clară a zonei arheologice pentru a preveni distrugerea accidentală.
• Integrarea în circuitul turistic și cultural: Propunerea de amenajare a unui parc de promenadă care să includă Cetatea Șcheia, lansată de Muzeul Național al Bucovinei, ar putea transforma ruinele într-un punct de atracție turistică și de recreere, oferind și spații pentru expoziții sau evenimente culturale.
• Promovarea și educarea publicului: Organizarea de tururi ghidate, expoziții tematice și materiale educative despre istoria Cetății Șcheia și rolul ei în epoca medievală ar crește interesul localnicilor și turiștilor.
• Colaborarea cu autoritățile locale și naționale: Implicarea Consiliului Județean Suceava și a Ministerului Culturii în finanțarea și susținerea proiectelor de conservare și valorificare cultural-turistică a Cetății Șcheia este esențială pentru succesul pe termen lung.

Aceste măsuri combinate ar putea transforma ruinele Cetății Șcheia dintr-un sit arheologic aproape uitat într-un obiectiv turistic valoros, contribuind la conservarea patrimoniului și la dezvoltarea culturală și economică a zonei Suceava.