Cetatea de Baltă – denumirea a primit-o de la amplasarea cetatii medievale într-o zonă mlăștinoasă – este o localitate încărcată de istorie, situată pe malul râului Târnava Mică, în județul Alba. Prima atestare documentară a Cetății apare în registrul papal din anul 1177, sub denumirea latină Villa Cuculensis Castri sau Cuculiensis castri. Aceasta a fost sediul administrativ al Comitatului medieval Târnava până în anul 1876.

Alianţa pe care a încheiat-o Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, cu regele Ungariei, Matia Corvin, la data de 12 iulie 1475 i-a adus voievodului moldav nu numai un susţinător în lupta împotriva otomanilor, ci şi o serie de posesiuni în Transilvania. Între anii 1479-1489, cetatea și o viță de vie din satul Velț a fost dăruită de regele Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Cronicarul Grigore Ureche a notat următoarele: „Și încă după această pace așezată și legătura tare ce făcuseră amândoi, au dăruitu Mateiașu craiul pre Ștefan Vodă cu două cetăți mari în Ardeal, anume Balta și Ciceul.”

Comuna Cetatea de Baltă este amplasată în nord-estul județului Alba, la granița cu județele Sibiu și Mureș, în zona colinară a Podișului Târnavelor, la 65 km. de Alba Iulia. Cetatea de Baltă a fost un important punct administrativ și cultural în regiune, fiind situată la intersecția unor județe importante (Alba, Mureș și Sibiu) și fiind o zonă cu tradiție în cultivarea viței de vie și exploatarea zăcămintelor de sare și gaze naturale. Din punct de vedere demografic, comunitatea este una mixtă, cu români (41,26%), romi (38,04%) și maghiari (14,36%).

În localitate există câteva monumente istorice importante:

• Castrul roman, din secolul al II-lea d.Hr., situat pe o terasă a Târnavei și înconjurat cândva de bălți și mlaștini; acesta este de la acest aspect și numele localității.
• Biserica reformată-calvină din secolul XIII-XV, la origine romano-catolică, cu o pictură celebră reprezentând un cap de tătar.
• Cetatea medievală – sec. XII-XVI, deținută și de voievozii Țării Moldovei, între 1479-1565.
• Castelul Bethlen-Haller – secolele XVII-XX
• Biserica greco-catolică “Sfânta Treime” (construită circa 1855).

Astfel, în această zonă a existat o veche cetate medievală în sud-vestul localității, undeva mai jos, pe malul Târnavei, ridicată de regele Ștefan I al Ungariei. Cetatea era așezată pe un teren stâncos, cu o poziționare strategică naturală, având latura nordică apărată de o pantă abruptă și acces dificil din restul direcțiilor. Ea era o fortificație din lemn, întărită cu valuri de pământ și șanț de apărare, amintită în documente în anii 1202-1203 și care a fost distrusă în urma năvălirilor tătarilor în 1241. A fost refăcută mai apoi de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. În secolele următoare, cetatea a fost din nou refăcută și reconstruită din piatră, fiind menționată din nou în documentele secolelor XV-XVI, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș, care au stăpânit zona între 1479 și 1538, indicând un trecut important în cadrul relațiilor politice și militare ale acestui areal.

Deși Dieta Transilvaniei a dispus demolarea cetății medievale Cetatea de Baltă în 1544, considerând-o un risc pentru siguranța regiunii, totuși Cetatea de Baltă a fost dărâmată abia în anul 1565, când cetatea medievală a fost demolată de familia Csáky, proprietarii vremii, pentru a construi în loc un castel fortificat, cunoscut ca fiind Castelul Bethlen-Haller sau Castelul Jidvei. Construit ca un castel de vânătoare, după modelul unui castel de pe Valea Loirei, edificiul a fost finalizat în anul 1624. Aproximativ 45 de familii nobiliare au stăpânit acest castel de-a lungul timpului.

Cu toate acestea, ruinele vechii cetăți nu se află sub actualul castel Bethlen-Haller, ci la sud-vest de acesta, pe un teren viran, ceea ce a fost confirmat de cercetări arheologice. Bătrânii localității spun că pentru construirea castelului s-a folosit piatra din ruinele vechii cetăți medievale. Astfel, vechea cetate medievală a Cetății de Baltă, construită inițial din lemn și pământ, a avut un rol important în secolele XII-XVI, fiind distrusă în secolul al XVI-lea și înlocuită apoi de castelul renascentist ce poartă numele Bethlen-Haller. Așadar, cetatea medievală Cetatea de Baltă a constituit o parte emblematică a istoriei locale din Transilvania cu legături cu mari voievozi moldoveni și cu istoria comitatului Târnava.

În zonă există și una dintre cele mai vechi biserici, reformat-calvină, și o biserică dedicată Sfântului Anton de Padova care adăpostește o părticică din relicvele sfântului.

Astfel, Cetatea de Baltă a avut o istorie bogată, cu povești importante din Evul Mediu, care se reflectă atât în urmele cetății medievale, cât și în impunătorul Castel Bethlen-Haller construit ulterior. Pe lângă cetatea și castelul medievale, zona găzduiește vestigii romane și o fortificație de pământ daco-romană, datând din secolul II d.Hr., ce subliniază importanța defensivă a așezării încă din Antichitate.

Deși s-au efectuat cercetări arheologice începând din anul 1969 la ruinele fostei cetăți medievale, sub egida Muzeului Unirii din Alba Iulia, acestea au fost neconcludente. Singura sursă a acestor cecetări a rămas şi va rămâne încă destulă vreme, publicaţia lui Gheorghe Anghel, din anul 1986. Astfel, pe câmpul unde a existat între secolele XII-XVI cetatea medievală Cetatea de Baltă s-ar fi efectuat şapte secţiuni arheologice într-un sol unde nu se mai aflau decât resturi de ziduri, iar stratul de apă freatică era aproape de suprafaţă, în jurul nivelului de 1,50 m.

Se pare că la această fortificație din lemn și pământ ar fi existat cinci şanţuri de fundaţie, cu lăţimi variabile: 2,80 m., 3 m., 3 m., 1,25 m. și 3 m. Dacă dimensiunile doi şi trei aparţineau donjonului, ultima era a unei curtine. Cu alte cuvinte, turnul locuinţă avea aceleaşi dimensiuni cu un zid perimetral. Dimensiunea a patra (1,25 m) aparţinea, probabil, unei clădiri interioare. Fundaţiile coborau, totuşi sub 2 m., chiar dacă apa freatică era mai sus. Şi unul dintre şanţurile de apărare a fost săpat la 1,80 m. Ar fi de tras concluzia că, cel puţin în două puncte diferite, s-a săpat şi în apă.

În ciuda acestor date neclare, s-au putut oarecum elucida forma, dimensiunile cetăţii din secolele XII-XIII și etapele sale de construcţie. Astfel, principala componentă a cetății construite inițial din lemn și pământ a fost un donjon pătrat, cu laturile între 9 şi 10 m. și cu grosimile de 3 m. (Donjonul era turnul principal cel mai înalt al cetății, cu rolul de a servi ca punct de observație, de loc de tragere și de ultim refugiu, dar și ca reședință a stăpânului cetății). Prima incintă avea suprafaţa de cca 100 mp. Lăţimea şanţului avea 8 m., iar adâncimea de cca 4 m. După o lungă perioadă de nefolosire, în vremea regelui maghiar Carol Robert de Anjou, donjonul din prima fază de construcţie a fost reparat. Vechile şanţuri şi valuri de pământ ale cetății din secolele XII-XIII s-au nivelat, construindu-se în secolele XIV-XV o curtină din piatră şi cărămidă, de formă rectangulară cu laturile de 30 m. Zidurile de curtină aveau dimensiuni între 1,50-2 m. Apoi toată construcția din piatră a cetății medievale CETATEA DE BALTĂ a fost înconjurată în secolele XIV-XV cu un şanţ de apărare, peste care, la intrarea dinspre nord, s-a construit un pod de pământ.

În cele mai importante secole de existenţă ale cetății medievale (anii 1350-1550), Cetatea de Baltă a avut, în cele patru colţuri, câte un turn rectangular interior. Se mai adaugă o fundaţie superficială de 1,25 m., care ar proveni de la depozite sau grajduri. Din excavaţii s-a recoltat un bogat material arheologic, format din ceramică, obiecte de os şi fier, ghiulele, materiale de construcţie etc.

Totodată, putem spune că fosta Biserică catolică a târgului CETATEA DE BALTĂ (actualmente reformată) a intrat în obligaţiile de patronaj ale domnilor Moldovei, pe toată durata stăpânirii lor în acele locuri. Ea este un monument ce conservă încă componente romanice, alături de elemente artistice gotice.

În secolul XV, Cetatea de Baltă a reprezentat un punct important în contextul conflictelor și relațiilor politice din zonă. Alianţa pe care a încheiat-o Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, cu regele Ungariei, Matia Corvin, la data de 12 iulie 1475 i-a adus voievodului moldav nu numai un susţinător în lupta împotriva turcilor, ci şi o serie de posesiuni în Transilvania. Între anii 1475-1489, cetatea și o viță de vie din satul Velț a fost dăruită de regele Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. „Necesitatea luptei antiotomane i-a făcut pe cei doi conducători (n.r. Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, şi Matia Corvin, regele Ungariei) să se apropie cu înţelegere unul faţă de celălalt, să uite vechile conflicte şi să semneze, la 12 iulie 1475 un tratat de alianţă ofensivă şi defensivă împotriva turcilor. În urma relaţiilor prieteneşti, Ştefan cel Mare dobândeşte în Transilvania două importante domenii, Ciceul şi Cetatea de Baltă, împreună cu numeroase sate”, scrie academicianul Marius Porumb în cartea „Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo-transilvane în secolele XV-XVI”. Relaţiile dintre Transilvania şi Moldova au continuat şi după moartea regelui Matia Corvin (1490).

Documentele indică faptul că în perioada anilor 1489-1538 cetatea a fost sub stăpânirea voievozilor moldoveni Ștefan cel Mare și Petru Rareș, consolidând astfel influența Țării Moldovei în această regiune. Cetatea de Baltă a servit ca punct de apărare și control. Ștefan cel Mare, cunoscut pentru priceperea sa militară și rezistența în fața otomanilor, a contribuit la consolidarea acestei cetăți medievale. Petru Rareș, un alt voievod moldav important, a continuat politica de fortificare și a lăsat amprenta sa asupra cetății. Cetatea de Baltă, prin poziția sa strategică, a fost un loc deosebit de important în timpul domniilor acestor doi mari voievozi ai Țării Moldovei.

În timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504), Cetatea de Baltă a avut o situație specială, fiind legată de relațiile politice și militare dintre Moldova și Regatul Ungariei – care deținea și Transilvania. Între anii 1479-1489, regele Matias Corvin al Ungariei (1458-1490) i-a dăruit lui Ștefan cel Mare Cetatea de Baltă și Cetatea Ciceu ca un semn de pace și aliere, în contextul confruntărilor cu otomanii și în vederea consolidării relațiilor între cele două puteri creștine. „Decii, după puţină vreme, au încetatu vrajba intre craiul ungurescu şi intre Ştefan vodă, că văzându ei că vrăjmaşul lor şi a toată creştinătatea, turcul, le stă în spate şi volniciei tuturor întinde mrejile sale, ca să-i coprinză şi arătându-să priietinu cu multe cuvinte de înşălăciune şi cătră unul şi cătră altul, ca să-i poată zădărî cap de price şi să înceapă zarvă, gândindu-să că într-acele amestecături i să vor închina lui, pentru să le dea ajutoriu şi mai apoi îi va pleca şi suptu jugul său, văzându această înşălăciune, Mateiaşu craiul şi cu Ştefan vodă s-au împăcatu şi s-au aşezatu. Şi încă după pace aşezată şi legătură tare ce făcusă amândoi, au dăruitu Mateiaşu craiul pre Ştefan vodă cu doao cetăţi mari la Ardeal, anume Balta şi Ciceul”, a scris cronicarul Grigore Ureche.

Istoricul ardelean David Prodan, citat de Marius Porumb, spune în cartea „Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea” că domeniul Cetăţii de Baltă a fost luat în primire după 1490 de Ştefan cel Mare, de la Matia Corvin. Domeniul cetății medievale luat în stăpânire de Ștefan cel Mare includea târgul Cetatea de Baltă și mai multe sate românești (Feisa, Crăciunelu de Sus), săsești (Tătârlaua, Veseuş, Dâmbău și Boian) și mixte (Corneşti şi Săntămărie) din zonă, pe care le controla efectiv în această perioadă. Deși Cetatea de Baltă este atestată documentar încă din 1177, legătura cu Ștefan cel Mare este clară după această donație regală.

Este important de menționat că, înainte de aceasta, cetatea medievală a avut o istorie complicată, schimbând stăpâniri între diverse puteri, inclusiv între nobilii maghiari din Ardeal și otomani. Însă, sub domnia lui Ștefan, ea a devenit un punct strategic și diplomatic, întărind legăturile Moldovei cu Transilvania și Regatul Ungariei. Astfel, Cetatea de Baltă în timpul lui Ștefan cel Mare reprezintă un simbol al alianței moldo-ungare în contextul luptei antiotomane din secolul al XV-lea, fiind un dar politic și militar important primit de voievod.

Legătura lui Ștefan cel Mare cu Cetatea de Baltă este una strâns legată de contextul politic și militar al relațiilor dintre Moldova și Regatul Ungariei în secolul al XV-lea. În urma unei alianțe încheiate între Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, și regele maghiar Matias Corvin la 12 iulie 1475, pentru lupta comună împotriva turcilor otomani, Ștefan cel Mare a primit de la Matei Corvin două importante domenii feudale în Transilvania, printre care și Cetatea de Baltă. Această donație a venit după Bătălia de la Baia (14-15 decembrie 1467) și ulterior consolidării unei înțelegeri dintre cele două puteri, iar stăpânirea lui Ștefan Vodă asupra cetății a fost oficializată după 1489. În cadrul acestor domenii au fost incluse, pe lângă cetatea medievală propriu-zisă, mai multe sate românești, săsești și ungurești din zona Târnavei, indicând o influență moldovenească extinsă în Transilvania prin intermediul lui Ștefan cel Mare.

Pe plan administrativ, Ștefan și-a numit proprii pârcălabi (administratori) pentru aceste cetăți, inclusiv pentru Cetatea de Baltă. Astfel, Cetatea de Baltă nu era doar un punct militar, ci și un centru administrativ și feudal condus de voievodul moldovean în această zonă transilvăneană. Această situație reflecta o perioadă de cooperare și alianță între Moldova și Ungaria împotriva pericolului otoman, în care Ștefan cel Mare a extins temporar influența moldovenească până în Transilvania, prin stăpânirea Cetății de Baltă și a domeniilor învecinate acesteia.

În concluzie, legătura lui Ștefan cel Mare cu Cetatea de Baltă provine dintr-un aranjament politico-militar între el și regele ungar Matei Corvin, care i-a oferit cetatea medievală ca feudă și punct strategic în Transilvania, cetate pe care Ștefan a condus-o prin proprii pârcălabi. Rolul Cetății de Baltă în politica lui Ștefan cel Mare a fost unul strategic și simbolic, reflectând alianțele și relațiile politice complexe dintre Moldova și Regatul Ungariei în lupta împotriva amenințării otomane. După victoria sa de la Baia (1467) împotriva forțelor maghiare care încercau să impună dominație asupra Moldovei, Ștefan cel Mare a încheiat un tratat de alianță cu regele Matei Corvin (1475). În cadrul acestui acord, Ștefan Vodă a primit în stăpânire două cetăți transilvănene, Cetatea de Baltă și Cetatea Ciceului, ca semn de recunoaștere și de întărire a alianței împotriva turcilor. Prin stăpânirea Cetății de Baltă, Ștefan a putut exercita control asupra unui punct strategic în Transilvania, unde și-a numit proprii pârcălabi ca reprezentanți ai săi, ceea ce indica un nivel de autonomie și o prelungire a influenței politice moldovenești în regiune. Acest lucru era deosebit de important pentru menținerea echilibrului puterii între marile state vecine – Ungaria, Polonia și Imperiul Otoman – și în efortul său de a împiedica hegemonia vreuneia dintre aceste puteri asupra Moldovei.

Cetatea de Baltă a avut astfel un rol de avanpost feudal și diplomatic, consolidând poziția lui Ștefan în Transilvania și servind ca o componentă a sistemului său de alianțe externe care aveau ca scop apărarea creștinătății și contracararea expansiunii otomane. Totuși, pe termen lung, după încheierea unei păci între turci și unguri în 1483, cetatea a fost ocupată de otomani, ceea ce a slăbit această poziție strategică. Pe scurt, Cetatea de Baltă a fost un atu vital pentru politica externă a lui Ștefan cel Mare, reprezentând o zonă de influență în Transilvania prin care și-a consolidat alianțele militare și diplomatice împotriva Imperiului Otoman și a altor puteri vecine.

Cetatea de Baltă în timpul lui Petru Rareș (1527-1538 și 1541-1546) a fost parte a posesiunilor feudale legate de domnitorul Moldovei, Petru Rareș, care a stăpânit această cetate în contextul expansiunii sale în Transilvania și luptelor politice din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Cetatea de Baltă și domeniul înconjurător erau inițial fiefuri primite de Ștefan cel Mare de la regele Ungariei, iar mai apoi au fost moștenite de urmașii săi, Bogdan al III-lea cel Orb, Ștefăniță cel Tânăr și Petru Rareș.

În timpul domniei lui Petru Rareș, acesta a extins influența Moldovei în Ardeal, inclusiv prin controlul Cetății de Baltă și Cetății Ciceu. Cetatea de Baltă a servit ca punct de plecare și bază pentru campania lui Petru Rareș din vara anului 1529, când a pătruns cu oștile sale în Ardeal. Scopul era să-și consolideze stăpânirile din zonă și să extindă posesiunile moldovenești, inclusiv cele din Transilvania care cuprindeau Cetatea de Baltă și Cetatea Ciceu. În cadrul acestei campanii, Rareș a asediat cetăți importante ca Bistrița, care împreună cu alte cetăți săsești, susțineau o tabără politică adversă (condusă de Ferdinand de Habsburg). Victoria obținută de Petru Rareș în Lupta de la Feldioara (octombrie 1529) i-a permis să impună tribut Brașovului și să supună definitiv Bistrița (forțând cetățenii Bistriței să-i recunoască suzeranitatea), întărind, astfel, poziția sa în regiune și controlul asupra domeniilor precum Cetatea de Baltă.

După pierderea tronului în urma expediției lui Soliman Magnificul în 1538, Petru Rareș s-a refugiat, între altele, la Cetatea Ciceu și se pare că stăpânirea asupra Ciceului și a Cetății de Baltă a fost un punct important pentru refugiu și rezistență politică. Apoi, în anul 1538, voievodul moldav Petru Rareș pierde temporar controlul asupra acestor cetăți; acestea sunt cedate lui Ioan Zápolya, iar ulterior, printr-un act din 1540, Cetatea de Baltă este dată soției lui Zápolya, Isabella, dar cu condiția despăgubirii în cazul unei restituiri către moldoveni. După ce Petru Rareș reușește să-și recapete tronul și o parte din posesiuni, controlul definitiv asupra cetății nu s-a mai menținut, iar Dieta Transilvaniei a dispus demolarea Cetății de Baltă în 1544, considerând-o un risc pentru siguranța regiunii. Mai mult, deși Cetatea de Baltă reprezentase pentru voievodul Petru Rareș o zonă de rezistență în timpul luptelor cu puterile locale și otomane din Transilvania, totuși, sub presiunea lui Ioan Zápolya și a alianței acestuia cu turcii, Petru Rareș a fost forțat să se retragă din Ardeal, luând cu el o pradă de război importantă obținută din cucerirea cetăților.

Prin urmare, în timpul voievodului moldav Petru Rareș, Cetatea de Baltă a fost o componentă strategică a prezenței moldovenești în Ardeal, simbol al ambițiilor sale teritoriale și un punct important în jocurile de putere din regiune, dar a suferit pierderi și chiar demantelare ca urmare a conflictelor cu puterile târzii din zonă. În concluzie, sub domnia lui Petru Rareș, Cetatea de Baltă a fost inclusă în schemele de putere regională, a servit ca refugiu și bază militară, dar și-a pierdut treptat importanța militară și politică în contextul presiunilor externe și deciziilor politice locale.

Pe scurt, Cetatea de Baltă a fost un element cheie al strategiei militare și politice a lui Petru Rareș în Transilvania, un punct de control și bastion al moștenirii sale feudale, utilizat în campaniile de extindere și consolidare a influenței moldovenești în secolul al XVI-lea. Cetatea de Baltă a avut un rol important în consolidarea teritorială a Moldovei sub domnia lui Petru Rareș, căci reprezenta o ancoră strategică în Ardeal, o zonă disputată între puterile regionale. Prin controlul acestor cetăți, Petru Rareș și-a întărit prezența moldovenească dincolo de granițele tradiționale ale Moldovei. Controlul asupra Cetății de Baltă a permis nu doar menținerea unei poziții strategice în fața disputelor pentru tronul Ungariei, ci și asigurarea unor puncte de sprijin militare și economice care au susținut rezistența Moldovei în fața presiunilor externe, în special otomane și habsburgice. Așadar, Cetatea de Baltă a fost o cetate importantă pentru politica externă a lui Petru Rareș și pentru fortificarea influenței Moldovei în Transilvania, fiind folosită ca punct de sprijin militar, centru administrativ și simbol al continuității și extinderii suveranității moldovenești.

În fine, deși Dieta Transilvaniei a dispus demolarea Cetății de Baltă în 1544, considerând-o un risc pentru siguranța regiunii, totuși vechea cetate medievală Cetatea de Baltă a fost dărâmată abia în anul 1565, când a fost demolată de familia Csáky, proprietarii vremii, pentru a construi în loc un castel fortificat. De altfel, cele două cetăţi – Ciceu și Cetatea de Baltă – au rămas în posesia Moldovei timp de aproape 100 de ani, până la sfârşitul celei de-a doua domnii a voievodului Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568).

Actualul castel fortificat, cunoscut cu numele de Castelul Bethlen-Haller, a fost construit la sfârșitul secolului al XVI-lea și în prima jumătate a secolului al XVII-lea, probabil fiind definitivat între anii 1615-1624. Construit ca un castel de vânătoare după modelul unui castel de pe Valea Loirei, edificiul a cunoscut o istorie tumultuoasă: a aparținut unui număr de aproximativ 45 de familii de nobili, a fost donat, pierdut la cărți, moștenit, naționalizat, apoi cumpărat la sfârșitul anilor 1990 de familia Necșulescu, ce i-a redat strălucirea și farmecul de odinioară. Mai mult, el poate fi vizitat și descoperit de toți cei ce-și doresc să guste magia vinului într-o ambianță aparte.

Se știe doar că, în anul 1620, Ștefan Bethlen, fratele principelui ardelean Gabriel Bethlen, i-a conferit castelului un aspect renascentist transilvănean. Castelul era, într-adevăr, proiectat în stil renascentist francez, cu un plan patrulater și patru turnuri circulare la colțuri, plus un turn secundar de scară. Nu a fost o fortificație defensivă, ci doar un castel de agrement și vânătoare, cu influențe stilistice din Franța, similar corpului central al castelului de la Chambord, dar în proporții mai mici. În secolul al XVIII-lea, în anii 1769–1773, castelul a fost renovat de Miklós Bethlen și i s-au adăugat elemente baroce, inclusiv o poartă barocă, care însă s-a prăbușit în 1972. Ultima familie care a deținut castelul a fost familia Haller, de unde și numele compus Bethlen-Haller. După naționalizarea din perioada comunistă, castelul a fost folosit pentru diverse scopuri, inclusiv ca secție de producție viticolă. Din 2003 a început restaurarea acestuia pentru a-i reda funcționalitatea și aspectul istoric original.

Biserica reformată-calvină (fosta biserică romano-catolică)

Castelul Bethlen-Haller

Elementele constructive ale Cetății de Baltă din timpul lui Ștefan cel Mare includeau:

• Nucleul cetății, care era vechea citadelă de plan aproape pătrat (35 x 37 m.), prevăzută cu patru turnuri rotunde la colțuri.
• Zidurile groase de până la 1,5-2 metri care cuprindeau între patru ziduri o incintă rectangulară și o cetate cu șanț ce o înconjura pe trei laturi; latura nordică era protejată de o pantă abruptă naturală, unde exista și un pod mobil de pământ.
• O a doua pânză de ziduri de apărare adăugată de Ștefan cel Mare, cu patru bastioane semicirculare adaptate tirului de artilerie, care protejau latura mai expusă a cetății.
• Poarta cea mare cu două etaje și pod mobil suprapus peste șanțul ce înconjura cetatea, cu două porți cu câte două canaturi fiecare.
• Accesul în cetate prin poarta situată în colțul de nord-est, sprijinită pe un pod cu mai mulți stâlpi de piatră, ca parte importantă a sistemului defensiv al cetății.
• Depozitele subterane pentru provizii (pivnițe) situate în interiorul incintei, precum și clădiri pentru locuit situate pe celelalte laturi.
• Elemente arhitecturale ornamentale precum capiteluri de coloane și chei de boltă decorate cu motive vegetale, animale și heraldice sculptate în piatră, precum și ornamente ceramice.
• Cetatea era așezată pe un teren stâncos, cu o poziționare strategică naturală, având latura nordică apărată de o pantă abruptă și acces dificil din restul direcțiilor, dar avea și un șanț de apărare care o înconjura, precum și donjonul (turnul principal înalt de apărare ți control).

Totuși, este cunoscut din alte surse istorice și arheologice generale că cetatea medievală a fost prevăzută cu ziduri groase, turnuri rotunde, șanțuri de apărare și porți fortificate cu poduri mobile, elemente tipice de arhitectură militară medievală. Prin urmare, se poate concluziona că cetatea medievală Cetatea de Baltă a avut un complex de fortificații bine structurat în timpul lui Ștefan cel Mare.

Astfel, caracteristicile de apărare și planul cetății din timpul lui Ștefan cel Mare sunt caracterizate prin forma pătrată a nucleului fortificat cu turnuri rotunde, două pânze de ziduri cu bastioane, șanțuri și poduri mobile, accesul fortificat și clădiri funcționale în interior pentru locuitorii cetății și garnizoană.

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC