Cetatea Ciceiului este o fortăreață medievală situată în localitatea Ciceu-Corabia, comuna Ciceu Mihăiești, în partea de vest a județului Bistrița-Năsăud, în punctul de întâlnire al teritoriilor localităților Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgești și Dumbrăveni și la 20 km. nord-est de municipiul Dej. În Evul Mediu a făcut parte din comitatul Belső-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-Dăbâca abia la 1876). A fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul celui următor, între anii 1293-1304, într-un punct strategic pe o colină vulcanică de 683 metri altitudine, numele său provenind din cuvântul maghiar csucs, care înseamnă vârf. Construită din piatră vulcanică, unde predominau zidurile masive, cetatea era o fortăreață naturală de apărare împotriva năvălirilor mongole și tătare.

Cetatea a avut o importanță strategică majoră în Evul Mediu, controlând zona de la confluența râurilor Someșul Mare și Someșul Mic și protejând minele de sare din Ocna Dejului. În anul 1489, a fost dăruită de regele maghiar Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Apoi, a fost moștenită de urmașii săi, voievozii moldoveni Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517), Ștefăniță al IV-lea cel Tânăr (1417-1427) și, mai ales, Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546). Îndepărtat de la tronul Moldovei de către turcii lui Suleiman Magnificul, voievodul Petru Rareș s-a refugiat aici în 1538, în fața invaziei otomane, soția sa ascunzând, conform legendei, bogățiile familiei într-una dintre peșterile din apropiere.

Cetatea și domeniul său cuprindeau la un moment dat 63 de sate și aici se organizau târguri anuale la care participau negustori din regiune. De-a lungul timpului, a fost administrată de mai mulți castelani și juzi, primul castelan fiind Vas Nicolae, iar ultimul Vrânceanu Ioan. În 1544, Dieta Transilvaniei a ordonat demolarea cetății.

În partea de sud a cetății se mai păstrează doar un zid de aproape 8 metri înălțime și fundațiile a doi pereți reconstruiți în 1927, iar la nord-est se disting urme ale șanțului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m., precum și a valului de pământ ridicat în fața acestuia. Mai există și un obelisc pe care este gravat bourul de pe stema Moldovei (în partea de sud-vest, la baza fostelor ziduri). Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetății, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în Dealul Măgura. Acesta din urmă era legat de dealul cetății printr-o șa îngustă și contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, construcția punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit. Ruinele, deși clasate ca monument istoric (cod LMI BN-II-m-A-01630), sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea ei exactă.

S-a postulat o formă poligonală, pentru că s-a adus ca argument stema adoptată la 1746 de comitatul Belső-Szolnok. Aceasta arăta într-adevăr reprezentarea stilizată a unei cetăți în ruină, cu patru turnuri în plan pătrat, aflată pe un vârf de deal, cu o piatră de moară la poale. Deși referința la ruinele Cetății Ciceului este probabilă, precizia unei reprezentări heraldice târzii, necoroborată cu alte elemente, trebuie pusă sub semnul întrebării.

În materie de reconstrucție, procesul este relativ imposibil, întrucât forma poligonală a vechii cetăți nu este perfectă, iar altitudinea la care se situează nu ușurează deloc situația. Din păcate, localnicii au făcut ca și ultimele pietre de moară să fie distruse și, astfel, zidurile să cadă și să se dărâme rapid. De jur împrejurul Cetății Ciceu se observă împrăștiați și acoperiți cu mușchi și licheni bolovanii ce alcătuiseră odinioară zidurile de apărare.

Desen după o gravură din anul 1866 reprezentând Cetatea Ciceului

Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfățișate prezintă pe latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi. Totuși, ipoteza unei funcții de locuință este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut și neprezentând urme ale unei intervenții ulterioare anului 1866. Cel de-al doilea turn are în realitate o poziție diferită față de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpăstiei, la 4 m. distanță de cel dintâi.

Chiar și așa, Cetatea Ciceu poate fi ușor și rapid vizitată, în baza indicatoarelor rutiere. Acestea din urmă fac trimitere la Ciceu și Dumbrăveni, localități care trebuie urmate pentru a ajunge la destinație. La Cetatea Ciceului se poate ajunge și cu mașina din DN 17, din Ciceu Mihăeşti spre Leleşti, cotind la dreapta un kilometru de la Ciceu Corabia. Din 2016, drumul este asfaltat pe o porțiune și pietruit pe o altă porțiune, până aproape de obiectivul istoric.

Cetatea Ciceu este un loc de interes arheologic semnificativ datorită descoperirilor importante care au avut loc acolo în cadrul cercetărilor arheologice. Această cetate a fost construită în perioada medievală, în secolul al XIV-lea, și a avut un rol important în apărarea teritoriilor în fața invaziilor.

Cercetările arheologice de la Cetatea Ciceu au început în mod sistematic începând cu secolul al XX-lea, iar de-a lungul timpului au fost realizate mai multe săpături care au dus la descoperirea unor vestigii importante, precum ziduri de apărare, fundații de clădiri, obiecte din metal, ceramică și diverse alte artefacte care oferă informații despre viața cotidiană din acea perioadă.

Cercetările arheologice la Cetatea Ciceu au relevat o complexitate a așezării care depășește epoca medievală pentru care cetatea este cunoscută oficial. Cetatea este o fortăreață medievală ridicată la sfârșitul secolului al XIII-lea, însă în cadrul cercetărilor au fost identificate și materiale arheologice din epoca dacică și chiar indicii ale unei fortificații dacice sub cetatea medievală.

Cercetările arheologice din perioada 1977–1982, coordonate de Gheorghe Marinescu și Corneliu Gaiu, au identificat în zona denumită Sub Cetate complexe arheologice din Epoca bronzului, dacică și medievală timpurie. Au fost descoperite locuințe dacice datate între secolele I a. Chr. și I p., inclusiv un cuptor ceramic dacic. Așezarea dacică de la Ciceu-Corabia a fost un centru meșteșugăresc prin excelență, care prelucra pietrele vulcanice pentru moară și pentru râșnițe, încadrându-se între cele mai importante astfel de centre de producție din Transilvania. Tot în legătură cu această activitate a prelucrării rocilor vulcanice au luat probabil ființă în așezarea de aici și unele ateliere metalurgice, specializate în confecționarea unor unelte de fier folosite în pietrărit, precum dălțile, ciocanele sau baroasele, precum și repararea acestora sau confecționarea angrenajelor metalice ale râșnițelor. Aceaste ateliere meșteșugărești au continuat și în cadrul cetății medievale.

Săpăturile au continuat în perioada 2008-2015, confirmând existența unor niveluri succesive de locuire dacică și medievală, cu inventar bogat în fragmente ceramice, obiecte de metal și monede romane. Exploatările pentru piatra de moară din masivul Ciceu, cunoscute încă din epoca bronzului, au afectat însă în parte stratigrafia arheologică, dar au și contribuit la descoperirea unor astfel de vestigii.

Mai târziu, în 2018, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud împreună cu Asociația Celtic Transilvania au realizat săpături arheologice prin care au descoperit resturi ceramice și fragmente osoase ce datează din perioada dacică, inclusiv un vârf de săgeată și ceramică lucrată cu mâna și la roată. Aceste descoperiri sunt semnificative pentru că pe pintenul de stâncă pe care se află ruinele cetății medievale s-au găsit clar materiale dacice, ceea ce susține ipoteza existenței unui turn roman sau a unei fortificații dacice (Epoca La Tène) înainte de construcția medievală.

Printre cele mai importante descoperiri arheologice se numără:

1. Zidurile cetății – S-au identificat resturi ale fortificațiilor medievale, care sugerează că cetatea a fost un important punct de apărare în acele vremuri.
2. Obiecte de uz cotidian – Au fost găsite ceramică, unelte de fier și obiecte din bronz care arată cum trăiau oamenii în cetate, iar acestea ajută la reconstituirea vieții sociale și economice din perioada respectivă.
3. Monede și artefacte din metal – Acestea oferă informații valoroase despre comerțul și relațiile economice ale locuitorilor cetății cu alte regiuni din Europa medievală.
4. Morminte și rămășițe umane – În unele zone ale cetății, cercetătorii au descoperit morminte care aduc dovezi ale tradițiilor funerare din perioada medievală, oferind informații suplimentare despre religia și cultura locală.

În concluzie, cercetările arheologice de la Cetatea Ciceu oferă dovezi despre o așezare cu mai multe etape istorice, cu o fortificație medievală suprapusă unei așezări dacice importante, extinse de-a lungul mai multor secole, cu artefacte relevante pentru epocile bronzului, dacică și timpurie medievală. Aceste descoperiri sunt importante pentru cunoașterea istoriei locale și a perioadei de tranziție între antichitatea dacică și Evul Mediu în Transilvania.

Cercetările de la Cetatea Ciceu sunt importante nu doar din punct de vedere arheologic, dar și istoric, întrucât oferă o înțelegere mai profundă a dezvoltării și organizării societății medievale în această parte a Transilvaniei. Pe măsură ce săpăturile continuă, este posibil să fie făcute noi descoperiri care vor contribui la o înțelegere și mai detaliată a acestei perioade istorice.

Aspecte ale cercetării arheologice la Cetatea Ciceu

Cetatea Ciceu are o istorie destul de interesantă și complexă, fiind una dintre fortificațiile medievale importante din Transilvania. Ea a jucat un rol semnificativ în apărarea regiunii și a avut legături strânse cu evoluția politică și socială a zonei.

Cetatea Ciceu a fost construită la finele secoluli al XIII-lea și finalizată la începutul veacului al XIV-lea (1304 – când este atestată documentar prima oară), la insistențele regelui maghiar Bela al IV-lea și ale urmașilor săi,  într-o perioadă în care Regatul Ungariei se afla într-o continuă expansiune și întărire a apărării. În Evul mediu, cetatea făcea parte din comitatul Belső-Szolnok (Solnocul Interior). Aceasta a fost parte a unei serii de fortificații care protejau Transilvania de invaziile din partea mongolilor, tătarilor, dar și împotriva altor grupuri din sud și est.

Cetatea Ciceu a fost construită în timp ce se afla în posesia neamului Ratold (cu vechi rădăcini din Italia), care avea nevoie de o fortificație solidă pentru a-și proteja moșiile și posesiunile. Este posibil ca locul să fi fost ales datorită poziției strategice – fiind amplasată pe un vârf de deal, cetatea controla împrejurimile, având viziune asupra drumurilor comerciale și a regiunilor din jur. De-a lungul secolelor, Cetatea Ciceu a fost un important punct de apărare, având rolul de a proteja zona de invaziile de diverse origini (turci, tătari) sau chiar conflicte interne între nobili. În acea perioadă, Transilvania se confrunta adesea cu conflicte interne între diferitele familii nobiliare, dar și cu amenințări externe.

Cetatea este atestată documentar, pentru prima dată, la 28 septembrie 1304, când se afla în mâinile voievodului Transilvaniei, Ladislau Kan, al cărui reprezentant era “comitele Nicolae Vas, castelanul nostru de Ciceu”. Cetatea apăruse, în realitate, construită fiind de Dionisie sau rudele sale, Ladislau Kan uzurpând-o, aşa cum făcuse, de altfel, şi cu alte cetăţi ori moşii transilvane. După înlăturarea şi moartea numitului voievod al Transilvaniei, Nicolae Vas a continuat să păstreze cetatea pe seama fiilor aceluia. Ameninţat de autoritatea regală şi oamenii ei că îşi va pierde posesiunile din Ţaga şi Sucutard, el a cedat presiunilor şi, în 1321, a deschis porţile cetăţii pentru oştenii lui Doja de Debreţin, voievodul Transilvaniei.

Statutul juridic al cetăţii rămâne neschimbat până în anul 1387, când regele Sigismund de Luxemburg a donat-o, împreună cu satele dependente, voievodului Ladislau Banffy, şi fratelui său, Nicolae. La 1405, acelaşi rege Sigismund confirma ca proprietari ai cetăţii pe fiii lui Nicolae Dezsofi (Ştefan, Ioan şi Sigismund), pentru ca, la 1427, cetatea să fie stăpânită de fiii lui Nicolae Bănffy (Ioan şi Desideriu), şi de nepotul său, Nicolae, fiul lui Ştefan Banffy. Drept pedeapsă pentru participarea la răscoala din anul 1467 a fiilor lui Ştefan şi Desideriu Bănffy, împotriva autorităţii tânărului rege Matia Corvin, în Transilvania, în anul 1468, regele a confiscat două treimi din moşiile familiei Bănffy din regiunea Ciceului. Acestea au fost dăruite, împreună cu toate vămile şi impozitele, lui Mihail Szerdahelyi, cel care le stăpânea şi la 1483.

Indiviziunea unora dintre aceste bunuri, precum și nevinovăția unui alt văr, Ioan, fiul lui Ioan, lăsat în drepturi, a dus ulterior la procese de revendicare a castelăniei. A beneficiat într-o primă fază de această confiscare Ioan, fiul lui Emeric Szerdahelyi din comitatul Somogy (în Ungaria de astăzi). Acesta a intrat în posesia cetății și a domeniului care întrunea la acea dată 36 de sate și un târg. În 1473 aflăm însă că Ciceul era domeniu regal fără să știm precis ce s-a întâmplat cu fostul stăpân. Știm totuși că la începutul domniei regelui Vladislav al II-lea Yagello al Ungariei, Mihail, fratele lui Ioan, a fost despăgubit cu domenii latifundiare în nordul Ungariei.

În secolele XV-XVI, Cetatea Ciceu a fost consolidată și extinsă. În această perioadă, fortificațiile au fost îmbunătățite pentru a face față unor atacuri din partea otomanilor sau a altor forțe. O perioadă importantă pentru Cetatea Ciceu a fost sub domnia familiilor nobiliare din zona Ciceu, care a jucat un rol important în regiune. De asemenea, în această perioadă, cetatea a fost locul de refugiu pentru locuitorii din împrejurimi în caz de atacuri sau jafuri.

Intervalul de timp probabil în care Ștefan cel Mare (1457-1504) a luat în stăpânire Ciceul este 1486–1490, deși nu trebuie exclusă posibilitatea unei date anterioare, poate chiar din 1979. Totuși, aflăm menţionat în anul 1482, ca şi castelan al Ciceului, pe Dominic cel Mare, iar în anul următor pe Valentin Diacul, omul lui Mihail Szerdahelyi, stăpânul cetăţii de la 1473. Situaţia politică de după anul 1483 a cerut consolidarea alianţei din 1475 cu măsuri care să asigure durabilitatea acesteia. Dovezile pentru intrarea posesiunilor transilvănene în stăpânirea lui Ştefan cel Mare apar după anul 1484. Însă, cel mai credibil ar fi anul 1489 în care regele Matei Corvin ar fi dăruit Cetatea Ciceului lui Ștefan cel Mare, pentru a o folosi ca refugiu și punct strategic, acesta din urmă întărind zidurile și șanțul de apărare ale cetății. Acest domeniu funciar transilvănean a făcut obiectul unei danii de la regele ungar Matias Corvin către domnitor și constituia o posesiunie feudală a acestuia din urmă și nicidecum o extensie a teritoriului Țării Moldovei. Cercetătorul Andrei Adrian Rusu contestă tradiția istoriografică conform căreia scopul daniei era compensarea pierderii de către Ștefan el Mare a Chiliei și Cetății Albe. Este mult mai pertinentă destinația de refugiu, de loc de azil, în cazul unei pierderi a tronului. O asemenea practică este de altfel bine atestată între Regatul Ungar și principii vecini și, în plus, Ciceul era departe de a compensa, atât financiar cât și strategic, ieșirea la Marea Neagră.

În orice caz, în timpul stăpânirii lui Ștefan cel Mare, Cetatea Ciceiului și domeniul său cuprindeau la un moment dat 63 de sate de pe Valea Someşului, Ţara Lăpuşului şi Câmpia Transilvaniei și aici se organizau târguri anuale la care participau negustori din regiune – așa cum arăta şi academicianul David Prodan în studiul său ”Domeniul Cetăţii Ciceiului în 1553”, apărut în 1965, într-o revistă de specialitate. Prin urmare, din bazinul Someşului Mare, în nord-estul Dejului, următoarele localităţi au fost sub stăpânirea voievodului Moldovei: târgul Reteag, satele Uriu, Cristeştii Ciceului, Coldău, Baţa, Ciceu-Mihăieşti, Mănăşturel, Sânmărghita, Mica, Urişor, Ciceu-Giurgeşti, Negrileşti, Ambriciu, Hăşmaşu Ciceului, Ilişua, Leleşti, Ciceu-Corabia şi Gârbăul Dejului. Din apropierea Gherlei făceau parte satele Băiţa, Orman şi Vaida Cămăraş. Pe Valea Someşului şi a afluenţilor săi la vest şi nord-vest de actualul oraş Dej, satele care au ţinut de Cetatea Ciceului sunt următoarele: Jichişu de Sus, Suarăş, Şomcutu Mic, Peştera, Bogata de Sus, Bogata de Jos, Vad, Coplean, Sălişca, Căşeiu, Chiuieşti, Strâmbu, Câţcău, Muncel, Goştila, Căpâlna, Gâlgău, Bârsău Mare, Glod, Dăbâceni, Dolheni, Ileanda şi Poiana Blenchii. În fine, din Ţara Lăpuşului, localităţile primite de voievodul Moldovei sunt: Târgu-Lăpuş, Dămăcuşeni, Suciu de Sus, Suciu de Jos, Dobricu Lăpuşului, Libotin, Rogoz, Dumbrava, Borcut, Vălenii Lăpuşului, Vima Mare, Drăghia, Baba, Rohia şi Răzoare. De-a lungul timpului, Cetatea Ciceiului a fost administrată de mai mulți castelani și juzi, primul castelan fiind Vas Nicolae, iar abia în 1495 avem menţionat în documente primul pârcălab moldovean pentru Ciceu, în persoane lui Ioan Grumezea, în timp ce ultimul a fost Vrânceanu Ioan. În 1544, Dieta Transilvaniei a ordonat demolarea cetății.

Venirea la tron a regelui Vladislav al II-lea Yagello al Ungariei în 1490 i-a atras lui Ștefan probleme juridice cu privire la Cetatea Ciceului. Acesta ceruse după obicei reconfirmarea stăpânirii. Urmași ai familiei Losonczi au încercat să recâștige în 1491 castelănia, inclusiv prin înaintarea unei împotriviri la punerea în stăpânire poruncită de cancelarie. În cele din urmă, la 1500, în urma unui proces, voievodul Moldovei a fost nevoit să plătească ramurii mari a familiei Losonczi câteva sute de florini drept despăgubire, un nou act de donație regească fiind întocmit la 1503 pentru a atesta închiderea disputei legale.

Castelan (pârcălab) al cetății era la 1498 un oarecare Bernaldinus, posibil unul și același cu Bernard Vernes, menționat și acesta ca familiar și castelan al lui Ștefan cel Mare. La 1500 știm că era castelan Petru, care intermediază la această dată cumpărarea de către Ștefan cel Mare și moștenitorul său ales, voievodul moldav Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517), a 5 sate de la nobilii din familia Bánffy. Extinderea relativ importantă a domeniului înspre Lăpuș are loc în timpul lui Bogdan cel Orb și nu trece fără noi procese din partea altor familii nobiliare maghiare care considerau că au drepturi reziduale de moștenire asupra pământurilor respective. Dincolo însă de evoluția frontierelor și a numărului de sate, aceste cumpărări în Transilvania ale principilor moldoveni atrag atenția asupra unui aspect important. Legal aceștia nu ar fi avut dreptul de a-și extinde domeniul dacă nu ar fi fost considerați împământeniți, deci nobili ai Regatului Ungar cu toate drepturile și obligațiile acestui statut. Un alt detaliu important în legătură cu posesiunile transilvănene este transmiterea acestora. În mod normal numai achizițiile urmau calea moștenirii, nu și donațiile care aveau caracter viager. După Adrian Andrei Rusu trebuie deci luată în calcul posibilitatea dobândirii în timp de către moldoveni a unor privilegii suplimentare.

Cert este că stăpânirea Cetății Ciceu și a domeniilor sale se perpetuează de la voievozii moldoveni Ștefăniță al IV-lea cel Tânăr (1417-1427) până la Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546). Îndepărtat de la tronul Țării Moldovei în urma expediției otomane din 1538 a sultanului Suleiman Magnificul și înlocuit cu Ștefan Lăcustă, Petru Rareș s-a refugiat atunci în Cetatea Ciceului, soția sa ascunzând, conform legendei, bogățiile familiei într-una dintre peșterile din apropiere. Apoi, Petru Rareș este obligat să închine cetatea voievodului transilvănean Ioan Zapolya care revendica tronul Ungariei.

Asediată de guvernatorul Transilvaniei Gheorghe Martinuzzi, din ordinul regelui maghiar Ioan Zapolya, Cetatea Ciceu a fost nevoită să se predea după patru luni, din lipsă de muniții și provizii.  Ștefan Lăcustă încearcă fără succes să obțină pe cale diplomatică posesiunile transilvănene și extrădarea lui Petru Rareș. Printr-un document emis în 1540, Zapolya îi cedează Ciceul și Cetatea de Baltă soției sale, Isabella, cu precizarea că în eventualitatea în care el sau urmașii lui vor trebui să restituie aceste domenii moldovenilor, Isabella va fi despăgubită. Domnia lui Ștefan Lăcustă nu e de lungă durată. Ucis de boieri în decembrie 1540, el este înlocuit cu voievodul Alexandru Cornea.

Petru Rareș profită de situație pentru a redobândi tronul Moldovei cu sprijin otoman și, în 1541, familia domnească părăsește Ciceul. Pentru cetate, însă, sfârșitul era aproape. În vara anului 1541 este cucerită cetatea Buda, care devine capitala raialelor turcești în Ungaria. Petru Rareș hotărăște să recucerească Ciceul, însă regina Isabela Infanta a Ungariei dă ordin la 2 iunie 1544 ca Cetatea Ciceu să fie dărâmată pentru a nu ajunge din nou sub stapânirea moldovenilor. Așadar, devenită un risc pentru Ardeal în condițiile reorientării politicii moldovene, Dieta Transilvaniei dispune demantelarea acesteia în iunie 1544. Petru Rareș reușește ulterior să reintre în stăpânirea domeniului latifundiar al cetății Ciceu, iar unii dintre succesori săi la tron îl revendică fără succes. Voievodul Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561; 1564-1568) este ultimul domn moldovean care mai reușește să stăpânească, în parte prin forța armelor, posesiunile ardelene Ciceul și Cetatea de Baltă.

Acest sistem de apărare, în mare parte natural, precum și configurația geografică a zonei, au făcut din Cetatea Ciceului o fortificatie imposibil de cucerit fară o asociere cu alți factori: epuizarea resurselor de hrană și a muniției, trădare etc. Astfel, cetatea medievală a fost transformată în carieră de pietre de moară, iar lucrători aduși de la minele din Valea Rodnei au distrus sistematic cetatea, ale cărei turnuri au căzut la pământ după o rezistență de trei veacuri. Zidurile nu au fost însă năruite până la temelii, căci un perete a rămas până deasupra ferestrelor, ca și şanţul de apărare din nord-est şi câteva bucăţi din zidul sudic, așa cum se poate vedea și într-o schiță din 1866. Nimicirea completă se datorează populației locale care a tăiat pietre de moară din stânca pe care se ridica odinioară mândra cetate.

După secolul al XVII-lea, Cetatea Ciceu a început să își piardă importanța strategică, în mare parte din cauza schimbărilor politice și a dezvoltării de noi forme de apărare și fortificații. După înfrângerea otomanilor și consolidarea Imperiului Habsburgic în Transilvania, cetățile medievale pierduseră din relevanța lor militară. Ciceu a intrat treptat în declin, iar cetatea a fost părăsită și în cele din urmă lăsată în ruină. Din Cetatea Ciceului a mai rămas un zid de aproape 8 metri înălțime și fundațiile a doi pereți reconstruiți în 1927.

În anul 1930, la Ciceu ia fiinţă Cooperativa de producţie şi valorificare a pietrelor de moară, compusă din circa 100 de pietrari şi cărăuşi. Pietrele de moară realizate aici ajungeau în Bistriţa, Reghin, Zalău, Târgu-Mureş, Cluj şi Sibiu.

Astăzi, Cetatea Ciceu este un sit arheologic important, dar din păcate mult din structura originală a fost distrusă sau s-a degradat în timp. Ruinele sunt vizibile pe vârful dealului, iar cercetările arheologice continuă pentru a descoperi noi detalii despre viața și istoria locului. Totuși, cetatea continuă să aibă o importanță simbolică pentru comunitatea locală și pentru cercetători. Este un loc care amintește de epoca medievală, de luptele și conflictele din acea perioadă și de viața cotidiană a locuitorilor care trăiau acolo. De altfel, în fiecare an, la 20 august, Mănăstirea „Sfinții Mărturisitori Ardeleni” – „Petru Rareș Vodă” de la Cetatea Ciceului își serbează hramul istoric, iar la poalele ruinelor vechii cetăți medievale Ciceu, an de an, este organizat un Festival închinat voievodului Petru Rareş. În ultimii 50 de ani, numeroși credincioşi se adună aici după praznicul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul unei sărbători populare.

În Evul Mediu, Cetatea Ciceului avea un rol strategic crucial în apărarea teritoriilor, controlul rutelor importante și protejarea resurselor din zona Someșului. Specific pentru contextul medieval al zonei, rolurile strategice ale Cetății Ciceu erau:

• Controlul teritoriului și accesului:Cetatea Ciceului era amplasată la confluența râurilor Someșul Mare și Someșul Mic, pe o colină vulcanică cu vizibilitate largă asupra zonei, situată în puncte cheie pentru a controla văile râurilor, trecătorile montane, drumurile comerciale sau de invazie.
• Apărare împotriva invaziilor: Cetatea Ciceului era zidită și întărită pentru a rezista atacurilor inamice, cum au fost invaziile mongole, tătare, otomane sau alte conflicte regionale. Ele erau parte dintr-un sistem de fortificații destinat să protejeze populația și comorile.
• Refugiu pentru voievozi și populație:Cetatea Ciceului oferea un loc de adăpost și protecție pentru voievozi în vremuri de război sau asediu, cum a fost cazul lui Petru Rareș care s-a refugiat din fața otomanilor.
• Centru administrativ și economic: Cetatea Ciceului era și centru important care administra domenii extinse și organiza târguri locale pentru negustori, sprijinind economia locală.

În concluzie, rolul strategic al Cetății Ciceului în Evul Mediu a fost acela de punct defensiv situat strategic pentru controlul accesului în zonă și protejarea resurselor și populației împotriva invaziilor, dar și ca centru administrativ și refugiu pentru domnitori în vremuri de pericol.

Astăzi, Cetatea Ciceu este și un punct de interes pentru turismul istoric. Deși ruinele sunt într-o stare destul de avansată de degradare, ele reprezintă un loc fascinant de vizitat pentru cei interesați de istoria medievală a Transilvaniei. În plus, zona înconjurătoare este deosebit de frumoasă, oferind un peisaj pitoresc și o atmosferă liniștită.

„Din vremea în care marele Ştefan şi urmaşii săi erau stăpâni la Ciceu şi la Cetatea de Baltă se păstrează mai multe vestigii-simbol. La începutul secolului XX, în biserica reformată din Uriu, judeţul Bistriţa-Năsăud, un relief în piatră înfăţişând bourul Moldovei pe un scut heraldic era păstrat la loc de cinste în parapetul amvonului. Această preţioasă relicvă, ce provine neîndoielnic de la Cetatea Ciceului, se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie al României. Bourul ştefanian marchează partea carosabilă de la fortificaţia bisericii evanghelice din Boian, judeţul Sibiu, stema Moldovei fiind amplasată de asemenea şi deasupra portalului nordic de acces în lăcaşul de cult al comunităţii săseşti de aici”, susţinea academicianul Marius Porumb.

Elementele constructive ale Cetății Ciceu reflectă tipologia unei fortificații medievale din Transilvania, caracterizată printr-o construcție defensivă adaptată la contextul istoric și geografic al regiunii. De-a lungul secolelor, cetatea a fost supusă mai multor etape de construcție și consolidare, având ca scop în special apărarea împotriva invaziilor și protejarea regiunii.

Principalele elemente constructive pe care le-a avut Cetatea Ciceu:

1. Zidurile de apărare

Zidurile cetății erau elementele principale ale fortificației. Acestea au fost construite din piatră și mortar, materialele tradiționale pentru fortificațiile medievale din Transilvania. Zidurile exterioare erau destul de groase și se ridicau la înălțimi considerabile, pentru a putea rezista atacurilor de diferite tipuri, fie că erau arcuri de luptă, fie că erau atacuri cu catapulte sau aruncătoare de pietre.

Zidurile erau construite pe mai multe nivele și erau înconjurate de un șanț de apărare, care adăuga o barieră suplimentară în fața inamicilor. Zidurile de incintă erau cu grosimea între 1,3 și 4 metri, formând o incintă aproximativ elipsoidală cu un perimetru de circa 200 metri. Zidurile erau construite din piatră, iar unele bastioane aveau forme romboidale sau patrulatere, concepute pentru o apărare eficientă. Unele secțiuni ale zidurilor erau susținute de turnuri de apărare, care aveau rolul de a supraveghea și a proteja intrările cetății.

1. Turnurile de apărare

Cetatea Ciceu dispunea de turnuri pentru apărare și pentru a oferi un punct de observație strategic. Existau cel puțin două turnuri notabile, unul cu o fereastră gotică păstrată pe latura de nord, iar altul situat suspendat deasupra unei prăpăstii, la o mică distanță de primul. Turnurile aveau roluri defensive importante și, în unele cazuri, spații pe mai multe niveluri pentru observare și luptă.

Aceste turnuri erau dispuse la colțurile zidurilor sau pe laturile cetății, având rolul de a proteja porțile și intrările și de a permite o reacție rapidă în caz de atac. Unele turnuri aveau și camere de locuit, utilizate de soldați sau de familia nobiliară care trăia acolo.

Turnurile de colț: Acestea erau adesea mai înalte decât restul zidurilor și ofereau un avantaj strategic, permițând apărătorilor să supravegheze întregul teritoriu din jurul cetății.

Turnul porții: Acesta era amplasat în apropierea intrării principale și avea un rol crucial în apărarea cetății. Era întărit și echipat cu capcane pentru a opri accesul inamicilor.

3. Poarta principală

Poarta cetății era una dintre cele mai importante componente ale fortificației. Aceasta era dotată cu sisteme de protecție, cum ar fi o poartă dublă sau o rețea de grinzi metalice pentru a o face mai greu accesibilă.

De asemenea, cetatea medievală Ciceu avea o barbacană, un fel de structură suplimentară de protecție la intrare, care consta într-un coridor acoperit și fortificat, ce îngreuna accesul și îl făcea mai vulnerabil la atacuri.

4. Șanțul de apărare

În afară de ziduri și turnuri, Cetatea Ciceu era protejată de un șanț de apărare cu o deschidere de 3-5 metri și un val de pământ ridicat înaintea acestuia. Acest sistem combinat cu topografia abruptă a dealului făcea cetatea foarte dificil de cucerit.

Cetatea Ciceu era înconjurată de un șanț adânc săpat în pământ, care avea rolul de a descuraja atacurile directe și de a împiedica inamicii să ajungă prea ușor la zidurile cetății. Acesta era, de asemenea, adesea umplut cu apă, ceea ce îl făcea și mai eficient în prevenirea atacurilor. Șanțul reprezenta o barieră naturală suplimentară.

5. Curtea interioară

În interiorul zidurilor Cetății Ciceu se afla o curte interioară, care includea diverse clădiri funcționale, cum ar fi locuințele stăpânilor sau ale soldaților, depozite pentru provizii și un loc pentru cazarea garnizoanei.

• Locuințele: Cetatea Ciceu avea camere sau turnuri care erau destinate locuinței nobililor, dar și funcționarilor sau apărătorilor. Acestea erau adesea simple și utilitare, din piatră sau lemn.
• Biserica cetății: Cetatea Ciceu a avut și o mică biserică sau o capelă, având rol spiritual și social pentru locuitorii cetății.

6. Fundațiile și pivnițele

În ciuda degradării, cercetările arheologice au scos la iveală și fundațiile clădirilor, care oferă indicii despre structura acestora. De asemenea, s-au descoperit și pivnițe sau camere subterane, folosite pentru depozitarea alimentelor, apei și altor resurse vitale în timpul asediilor.

7. Drumul și accesul la resurse

Cetatea Ciceu era construită într-o locație strategică, iar accesul era asigurat printr-un drum bine organizat care urca pe dealul pe care se afla cetatea. Este posibil ca cetatea să fi avut și rezervoare de apă sau fântâni adânci pentru a asigura resursele necesare în perioadele de asediu.

Singurul acces spre cetate era printr-un drum în serpentină, cu o lățime de circa un car, care urca pe partea estică, mai puțin abruptă.

8. Elemente decorative și simbolice

În interiorul cetății, unele clădiri mai importante, cum ar fi reședințele nobiliare, puteau să aibă elemente decorative sau sculpturi care reflectau statutul social al locuitorilor. Acestea erau realizate din piatră și aveau rol și în exprimarea puterii nobiliare.

În concluzie, Cetatea Ciceu era o fortificație complexă, bine gândită din punct de vedere defensiv, care reflecta tehnicile și stilurile de construcție ale perioadei medievale târzii. Elementele sale constructive, precum zidurile puternice, turnurile de apărare, șanțul și poarta bine protejată, erau esențiale pentru a face față invaziilor și pentru a asigura siguranța locuitorilor din cetate.

Arhitectura Cetății Ciceu

1. Tipul cetății

Cetatea Ciceu este o cetate de tip feudal, cu caracter defensiv, specifică secolelor XIII–XIV. A fost ridicată în stil gotic timpuriu și ulterior consolidată și extinsă în secolele XV-XVI. Forma elipsoidală a incintei și grosimea zidurilor (între 1,3 și 4 metri) reflectă adaptarea la conturul natural al colinei. De asemenea, prezența unor bastioane cu contururi romboidale sau patrulatere este probabil concepută pentru a utiliza cât mai bine topografia pentru lovituri eficiente asupra atacurilor.

2. Structura și elemente arhitecturale principale:

• Poziționare naturală defensivă: Cetatea este construită pe o stâncă vulcanică abruptă, la peste 680 m altitudine, ceea ce o făcea greu accesibilă.
• Ziduri de incintă: Avea ziduri groase de piatră, construite din piatră de râu și mortar, care înconjurau curtea interioară. Zidurile urmau conturul stâncii.
• Bastioane: Cele patru bastioane romboidale ale Cetății Ciceu au fost construite cu o lungime de aproximativ 25 metri și o lățime de circa 20 metri, având ca scop principal flancarea curtinelor (zidurilor care leagă bastioanele) și asigurarea unei apărări active în sistemul fortificației.
• Turnuri de apărare:
  • Cetatea avea cel puțin două turnuri notabile. Unul dintre ele avea o fereastră gotică păstrată pe latura de nord, deși ipoteza conform căreia ar fi fost folosit ca locuință este pusă sub semnul întrebării, deoarece turnul este umplut și fără urme de intervenții ulterioare. Al doilea turn este suspendat deasupra unei prăpăstii, situat la circa 4 m. distanță de primul, având o poziție diferită față de cea reprezentată în vechea gravură romantică din 1866.
  • Turnul donjon (turnul principal) avea formă rectangulară, fiind cel mai vechi și mai important element al cetății. Avea rol de locuință și de ultim refugiu în caz de asediu.
  • Alte turnuri mai mici sau bastioane au fost adăugate ulterior, pentru întărirea apărării.
• Curtea interioară: Aici se aflau clădiri auxiliare – probabil magazii, locuințe, o capelă mică.
• Accesul: Se făcea pe o potecă abruptă, iar intrarea era probabil protejată de un turn de poartă.

3. Materiale de construcție

• Piatra locală (vulcanică), cu adaosuri de calcar pentru zidărie.
• Lemnul era folosit pentru acoperișuri, podele și structuri interioare.
• Fereastra gotică descoperită pe unul dintre turnurile Cetății Ciceu avea un rol defensiv și observativ. Aceasta este o fereastră îngustă, cu închidere în arc frânt specific stilului gotic, care servea ca punct de observație și apărare, permițând supravegherea împrejurimilor și eventuale focuri de armă sau tragere asupra inamicilor, dar nu a fost folosită ca locuință deoarece turnul este umplut și fără urme de intervenții ulterioare.

4. Evoluție și modificări

Cetatea a fost extinsă în mai multe etape, în special în perioada în care a aparținut lui Ștefan cel Mare, în a doua jumătate a secolului XV, după 1489, când a fost donată domnitorului de către regele Matei Corvin. Sub stăpânirea moldoveană, cetatea a fost întărită pentru a servi drept avanpost la granița cu Transilvania. Turnurile și bastioanele, împreună cu zidurile robuste (cu grosimi de 1,3-4 metri) și poziționarea strategică pe colină, alcătuiau sistemul defensiv medieval al Cetății Ciceu.

Astăzi, Cetatea Ciceu se află în ruine, dar mai pot fi identificate urmele turnului donjon, părți din zidurile de incintă și o parte din turnurile de apărare, precum și șanțul de apărare. Situl este protejat și are valoare istorică și turistică.

Elemente principale:

1. Donjon (turn principal / turnul de refugiu) – situat central, rectangular sau pătrat, construit pe punctul cel mai înalt al stâncii vulcanice. A fost ultimul bastion defensiv și locuința administrativă.
2. Patru turnuri secundare – într-o configurație aproximativ pătrată, aliniate pe axele cardinale sau în funcție de teren, funcționând ca bastioane de apărare și puncte de observație. Gravura din 1866 sugerează patru turnuri pătrate, dar interpretarea lor trebuie luată cu rezervă.
3. Ziduri de incintă – groase, din piatră locală (vulcanică/ calcar), urmând conturul dealului, protejând curtea interioară și conectând turnurile.
4. Curtea interioară – spațiu deschis înconjurat de ziduri, unde se aflau construcții auxiliare: magazii, capelă, spații locative.
5. Șanț de apărare – săpat în stâncă (în special în partea nord‑est), exploatând relieful abrupt pentru defensivă naturală suplimentară.
6. Drumul de acces și poteca abruptă – intrarea se făcea printr-un turn de poartă localizat probabil pe versantul mai accesibil (spre sud‑vest), accesibil doar pe jos, printr-o potecă forestieră dinspre Ciceu‑

Cetatea Ciceu a fost construită la finalul secolului XIII pe o stâncă vulcanică de 683 metri altitudine, oferind o poziție strategică dominantă asupra văii Someșului Mic. A ieșit din uz și a fost demolată în 1544 la ordinul Dietei Transilvaniei; lucrările de restaurare ulterioare au refăcut parțial doar doi pereți și un turn în 1927. Gravura din 1866 rămâne singura reprezentare ilustrativă a cetății, dar nu este confirmată de cercetările arheologice.

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC