Cotnari este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Iași. Regiunea Cotnari este cunoscută pentru viile sale, din care iese cel mai renumit vin românesc: Grasa de Cotnari. Alte soiuri care au adus faima Cotnarilor ca loc de legendă cu arome tămâioase sunt Feteasca Albă, Frâncuşa şi Tămâioasa Românească. Viile sunt situate pe versantul estic al Dealului Mare al Hârlăului, unde se află și Podgoria Cotnari. Datând, aşa cum spun documentele, dinaintea domniei lui Ştefan cel Mare, care a adus renumele acestui ţinut prin construirea Curții domnești şi a beciurilor domnești, podgoria Cotnari îşi trage numele de la germanul Gutnar, cel trimis de regele Ungariei să planteze aici viţa-de-vie. Viile au aparţinut, de-a lungul vremii, diverselor familii boiereşti. Vinul de Cotnari nu se bea. El se degustă. El este o promisiune divină. Atunci când însoțește un ospăț de durată, băut cumpătat, dezvoltă reacții nobile, uimitoare. Nu degeaba, total imparţial, Ştefan cel Mare cugeta şi el: „Vinul casei, vin de vorbă chibzuită şi petrecere tihnită”.

Târg medieval din secolul al XV-lea, cu colonişti saşi printre românii autohtoni, Cotnariul era cunoscut şi ca un vestit centru de putere încă din Antichitate, cu cetate și așezare fortificată, cu multe biserici catolice și cu o Curte domnească reprezentativă pentru voievozii Moldovei.

Curtea Domnească din Cotnari este localizată în satul cu același nume din județul Iași și datează din secolele XV-XVI. În prezent mai sunt vizibile doar ruinele curții și niste hrube care erau pivnițele domnești, dar e încă vizibilă Biserica Domnească „Cuvioasa Paraschiva”.

Astfel, din faima de altădată a târgului medieval Cotnari, astăzi se mai păstrează doar câteva construcții care amintesc de rolul pe care l-a avut cândva această localitate:

• Ruinele Bisericii Catolice „Sf. Maria” (secolul XV, epoca medievală), situate în vatra satului; Cod LMI: IS-I-s-A-03562
• Ansamblul medieval „Curtea Domnească” (secolul XV); Cod LMI: IS-II-a-A-04135
• Biserica Domnească „Cuvioasa Paraschiva” (1493), ctitorită de Ștefan cel Mare; Cod LMI: IS-II-m-A-04135.01
• Palatul Domnesc – ruine (sfârșitul secolului XV); Cod LMI:IS-II-m-A-04135.02
• Biserica catolică din Cotnari – ruine (secolul XV); Cod LMI: IS-II-m-A-04136
• Situl arheologic de la Cotnari (secolul XV/XVII, epoca medievală), situat în vatra satului, în jurul Curții Domnești; Cod LMI: IS-I-s-A-03564.

Descoperirile arheologice de la Cotnari relevă o istorie bogată, vizibilă atât din perioada preistorică, cât și din Evul Mediu:

• Cetatea geto-dacică: La Cotnari, pe platoul Cătălina, s-au identificat urmele unei importante cetăți traco-getice, datate în secolele IV-III î.Hr. Aceasta era fortificată cu ziduri, valuri de pământ și șanțuri defensive. Arheologii au descoperit aici structuri de apărare tipice (“murus dacicus”), locuințe, unelte din fier și bronz, fragmente ceramice și alte obiecte din viața cotidiană a comunității geto-dacice.
• Epoca geto-dacică și romană: În secolele II-I î.Hr., cetatea și-a pierdut importanța militară, fiind părăsită treptat de populația locală. O descoperire remarcabilă este statueta lui Apollo, găsită în secolul XIX în zona Cotnari, probabil provenind din această perioadă.
• Evul Mediu – Curtea domneascăde la Cotnari: De pe la sfârșitul secolului al XV-lea, la Cotnari s-a ridicat o curte domnească, atribuită domniei lui Ștefan cel Mare. Aceasta cuprindea un Palat domnesc, Biserica Domnească „Cuvioasa Paraschiva” (1493) și pivnițe masive boltite – rămășițele cele mai bine conservate până azi.
  • Pivnițele domnești sunt considerate o parte importantă a sitului, funcționând ca spații de depozitare pentru vestitele vinuri ale podgoriei Cotnari. Există numeroase legende locale despre tuneluri ce ar lega pivnițele de alte obiective medievale din jur.
• Ruine și materiale descoperite: Cercetările arheologice au evidențiat ziduri de incintă, fundații ale construcțiilor medievale, precum și materiale ceramice ce atestă locuire intensă. În zona Curții se regăsesc vestitele beciuri domnești și ruine ale unor poduri din piatră atribuite tot lui Ștefan cel Mare.
  • Rezervația arheologică a fost înființată în 1992 și este gestionată de Muzeul de Istorie a Moldovei; publicul poate vedea la fața locului secțiuni arheologice și elemente ale vechilor structuri defensive.
• Importanță istorică: Curtea domnească din Cotnari este monument de importanță națională, cu un rol esențial în rețeaua rezidențială a voievozilor Moldovei, mai ales în contextul dezvoltării economice și strategice a zonei podgoriilor.

În concluzie, săpăturile arheologice de la Cotnari au scos la iveală:

• Structuri defensive și civile geto-dacice și medievale
• Obiecte de uz cotidian, unele cu valoare artistică
• Pivnițe boltite și ruine de ziduri din piatră (secolele XV–XVI)
• Dovezi ale unui centru locuit cu rol strategic și economic pe termen lung.

La Curtea domnească din Cotnari au fost realizate câteva descoperiri arheologice de importanță națională, care ilustrează atât evoluția zonei de la perioadele preistorice până la epoca medievală, cât și rolul strategic și economic al așezării:

• Urme de locuire preistorică și geto-dacică: Zona Cotnariului a oferit materiale arheologice ce datează încă din Neolitic. Pe platoul Cătălina au fost descoperite urme ale unei cetăți traco-getice (sec. IV–III î. Hr.), cu elemente de fortificație “murus dacicus” — un tipar constructiv rar în România. În cadrul săpăturilor s-au identificat:
  • Fragmente ceramice, unelte din fier și bronz, obiecte de uz cotidian.
  • Structuri de apărare (ziduri, valuri de pământ și șanțuri).
• Descoperiri medievale la Curtea domnească:
  • Ruinele Curții domnești, atestate documentar în legătură cu Ștefan cel Mare, au fost identificate prin:
    • Pivnițe boltite masive (vestitele “pivnițe domnești”), care probabil făceau parte din structura Palatului domnesc și serveau drept spații de depozitare pentru vin.
    • Resturi de fundații de zidărie; acestea indică prezența unei Curți domnești  rezidențiale fortificate.
    • Existența a două poduri de piatră  din epoca lui Ștefan cel Mare, considerate importante vestigii de infrastructură medievală.
• Elemente subterane și legende locale: Există mărturii privind existența unor tuneluri care ar porni de la pivnițele domnești către alte obiective din zonă, reflectând un sistem defensiv complex.

Aceste rezultate arheologice confirmă că la Cotnari a existat un important centru de putere locală încă din perioada geto-dacică, continuând ca un nod strategic și economic în Moldova Medievală, cu vestigii remarcabile din timpul lui Ștefan cel Mare, azi clasate ca monumente istorice de seamă.

Descoperirile arheologice de la Curtea domnească din Cotnari au avut un impact semnificativ asupra înțelegerii vieții medievale în această regiune a Moldovei, oferind date concrete despre organizarea, activitățile cotidiene și cultura locală:

• Confirmarea existenței unui centru domnesc: Prezența Curții domnești, a bisericii atribuite lui Ștefan cel Mare și a pivnițelor boltite atestă faptul că la Cotnari a existat un important centru politic și administrativ în Evul Mediu. Acesta era integrat în rețeaua de reședințe ale domnilor moldoveni, iar descoperirile permit o documentare precisă a rolului său strategic.
• Detalii despre infrastructura și viața cotidiană: Ruinele pivnițelor domnești, materiale precum unelte de fier, ceramică și obiecte de uz casnic sau artefacte din bronz arată diversitatea îndeletnicirilor: de la meșteșuguri la conservarea și comerțul cu vin, domeniu emblematic pentru Cotnari. Acest lucru dovedește că locuitorii aveau o economie mixtă și organizare dezvoltată a resurselor.
• Elemente de apărare și arhitectură: Descoperirea elementelor fortificate – inclusiv un tip de zid „murus dacicus”, poduri de piatră și pivnițe subterane – reflectă preocuparea comunității pentru apărare, dar și competențe avansate în construcție și planificare urbană medievală.
• Context religios și social: Biserica „Sfânta Parascheva”, denumită și “Domnească”, ilustrează nu doar rolul religiei, ci și faptul că marii domnitori investeau simbolic și material în comunitățile importante ale Moldovei, ceea ce avea implicații pentru dezvoltarea culturală, educațională și religioasă regională.
• Legături comerciale și influențe externe: Prezența unor artefacte de import, precum fragmente ceramice provenite dinspațiul de la sud de Dunăre și din Transilvania, indică legături comerciale cu alte regiuni, subliniind caracterul deschis și interconectat al comunității medievale din Cotnari.

Prin aceste descoperiri, arheologia oferă o imagine mult mai nuanțată asupra vieții medievale în Cotnari, dovedind existența unei comunități complexe, cu activități gospodărești diversificate, conexiuni externe și un rol central în administrația Moldovei medievale.

Ruinele pivnițelor domnești din cadrul Curții domnești de la Cotnari (anul 2004)

Documentul de atestare documentară a Cotnariului datează din 5 octombrie 1484 (6956). Este un uric de danie a lui Petru al III-lea voievod (5 aprile – 12 octombrie 1448), dat la Mănăstirea din Poiană (Probota – cum este cunoscută mai târziu). Acesta face o danie prin care dă în fiecare an mănăstirii 6 buți de vin din desetina domnească de la Cotnari sau Hârlău, precum și toată ceara din Târgul Frumos (ținutul Cârligătura). Acest document are o importanță istorică deosebită. Este și actul de atestare documentară a Târgului Frumos și a faptului că la Hârlău și Cotnari erau podgorii de unde domnul Moldovei lua desetina anuală (a 10-a parte din producția de vin).

Un al doilea ispisoc de întărire a acestei danii făcută de Petru al III-lea la 1448 datează din 22 ianuarie 1453, fiind emis de către Ștefan cel Mare. Acesta întărea Mănăstirii Probota (sau Mănăstirea din Poiană), cu hramul Sf. Nicolae, unde egumen este Eustatie, toată ceara de la Tg. Frumos, și 6 buți de vin din desetina noastră de la Cotnari sau de la Hârlău. Așadar, comuna Cotnari de astăzi are o istorie veche și bogată. Documentele despre târgul Cotnari sunt numeroase și unele aparțin arhivei Epitropiei Spitalelor Sf. Spiridon din Iași.

Târgul medieval Cotnari a avut un ocol domnesc aflat în administrarea sa. Ocolul era special constituit din sate, teren arabil, vii, păduri, cursuri de apă, heleștee și locuri de mori și vaduri, cariere de piatră,  strict necesare pentru întreținerea Curții domnești, șlehurilor domnești și a personalului ce o deservește. Târgul medieval avea în permanență sub arme ostași care aveau obligația să-l apere și la porunca domnească să vină la oastea cea mare. Acești ostași aveau unele înlesniri privind plata birului către domnie. Din secolul al XVII-lea, datorită introducerii armelor de foc și a armatei profesioniste de mercenari, târgul Cotnari nu mai avea aceste obligații militare, având doar mici contigente de ostași pentru misiuni de ordine internă.

Din ocolul târgului Cotnari, potrivit documentelor domnești, este menționat satul Giuleștii (în prezent înglobat în satul Hodora),  satele Ulmi, Belcești, Plopi și Călugăreni – care au fost dăruite în secolul al XVII-lea prin uric de danie de domnii Moldovei către mănăstiri. Acest ocol al târgului Cotnari a fost creat din vremea lui Ștefan cel Mare.

Curtea Domnească din Cotnari este o reședință domnească temporară ctitorită de Ștefan cel Mare între anii 1489-1496. Din ansamblu medieval făceau parte Palatul Domnesc (astăzi ruină), Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și vestitele Beciuri (Pivnițe) Domnești. Astăzi mai există hrubele sau pivnițele domnești și, foarte probabil, ruinele altor construcții auxiliare. Pivnițele sunt celebre pentru legătura lor cu tradiția vinificației la Cotnari, fiind folosite pentru depozitarea vinului domnesc. De la Curtea Domnească din Cotnari se emiteau și s-au păstrat ispisoace și urice de danie date de domnii Moldovei. Aceste acte domnești aveau mențiunea: “dat la Cotnari”. Dintre ele amintim hrisoavele date de voievodul Petru Șchiopul la 26 sept. 1576, domnul Simion Movilă în decembrie 1602, voievodul Irimia Movilă în august 1604, voievodul Ștefan Tomșa la 15 oct. 1622, și 29 mai 1623, domnul moldav Vasile Lupu la 10 oct. 1641 și Ștefan Lupu voievod la 16 sept. 1660.

Ansamblul medieval Curtea Domnească reflectă acest rol istoric și strategic al Cotnariului. Curtea Domnească din Cotnari și ruinele sale fac parte astăzi din patrimoniul monumentelor istorice din județul Iași. Pe scurt, Curtea Domnească din Cotnari reprezintă o combinație de realitate istorică și tradiție locală, cu puține elemente structurale păstrate astăzi, dar cu o importanță simbolică majoră pentru istoria Moldovei și cultura vinului.

Totodată, în zonă există și două poduri de piatră considerate de tradiție ca fiind “podurile domnești ale lui Ștefan cel Mare”, acestea fiind consemnate şi în documentele istorice. Spre exemplu, la câțiva kilometri de Cotnari, în satul  Cârjoaia, din aceeași comună, se găsesc alte vestigii medievale, un pod de secol XV și un castel de secol XVIII. Însă unele surse consideră mai probabil ca acestea și pivnițele să fi fost ridicate de negustorii locali sau de alți proprietari importanți ai epocii ștefaniene. Totodată, există o legendă locală conform căreia de la pivnițele domnești ar porni un tunel subteran care ar duce până la Hârlău, însă nu există dovezi arheologice care să confirme această poveste.

Așezarea de la Cotnari existase și mai înainte de întemeierea statului moldovean, vestigiile arheologice dovedind acest lucru. Satul viticol a devenit, probabil, târg în momentul colonizării populației săsești și ungurești din secolul al XIV-lea. Așadar, târgul Cotnari a fost un important centru urban în Evul Mediu, cunoscut pentru comunitățile de catolici germani și maghiari. Astfel, mai târziu, „Codex Bandinus” – o dare de seamă a călugărului franciscan Marcus Bandinus din 1648 – consemnează componența etnică a Cotnariului: „… locuitorii sunt saşi, unguri şi români, dar cei mai mulţi sunt ungurii, cu toate că saşii sunt mai bogaţi şi mai presus în autoritate ca ungurii. Românii sunt mai puţini”.

Tocmai de aceea, încă din anul 1599 erau în acest târg moldav circa 200 de familii de catolici cu peste 1000 de enoriași. Nu întâmplător, tot în 1599, episcopul Quirini menţiona la Cotnari că ar exista trei biserici de piatră şi două de lemn, de confesiuni diferite: Sfântul Urban, Sfântul Leonard, Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului şi Înălţarea Sfintei Cruci.  Dintre acestea patru biserici erau catolice, astăzi mai ființează doar una – o capelă a unei familii catolice înstărite construită înainte de 1900 și extinsă ulterior. Edificiul religios catolic din care se mai văd azi fragmente a fost ridicat din piatră în stil gotic, iar planimetria cuprindea un altar cu sacristie, o navă principală și un vestibul cu turn deasupra.

În orice caz, la Cotnari – un oraș locuit de o puternică comunitate de catolici germani și maghiari – între anii 1562-1563, domnul moldav Despot Vodă (numit Ioan Iacob Eraclit, grec de origine, poet, medic şi militar iscusit) a înfiinţat un Episcopat luteran și un Colegiu Latin (Schola Latina), aflat sub conducerea umanistului Johannes Sommer (biograful domnului), unde erau predate ideile Reformei. Planul lui Despot Vodă era de a aduce profesori celebri, de a forma un cerc de umaniști în Moldova, de a deschide o bibliotecă – totul pentru ridicarea la rang de Academie a școlii sale de la Cotnari. Sfârșitul tragic al domnului – după izbucnirea unei răscoale a boierilor moldoveni – a întrerupt planurile culturale, doar școala a continuat să funcționeze aproape o sută de ani, dar la un rang inferior. Clădirea școlii înființate de Despot Vodă ar fi fost ridicată peste drum de ruinele Bisericii Catolice din Cotnari (ctitorită tot de același voievod). Se pare că instituția de învățământ era prevăzută cu internat și trapeză.  La această şcoală s-a pledat în favoarea învăţământului umanist, bazat pe clasicismul greco-roman și unde se studia mai ales dreptul. Alături de Sommer s-a ocupat de învăţământul de la Cotnari învăţatul Pentzer, ginerele celebrului Philipp Melanchtonost (fost colaborator apropiat a lui Martin Luter) şi profesorul Ioachim Retier, chemat de la Cracovia.

Astfel, acest Colegiu Latin de la Cotnari a instruit copii din toată Moldova și s-a făcut cunoscut peste hotare prin corespondenţa tânărului umanist Johan Sommer cu alți umaniști din Europa medievală. Mulţi dintre oamenii politici şi de cultură ai Țării Moldovei îşi datorează pregătirea Intelectuală şcolii latine de la Cotnari.

Cotnariul a fost, așadar, un important spațiu al culturii, al instruirii și, în aceeași măsură, al credinței. Mai târziu, în zona Cotnari, ajung leşii (polonezii) la 1691, conduşi de Ioan Sobieschi, iar la 1711 însuşi voievodul Dimitrie Cantemir aprecia calitatea vinului de Cotnari.

Începând cu anul 1770, aşa cum reiese din Cronica Cotnarilor, la 14 septembrie s-a sărbătorit „Ziua strugurilor“ – care se ţinea cu regularitate în fiecare an şi începea prin stropitul viilor cu Agheazmă de către preoţi, continua cu petreceri populare şi apoi gustatul mustului.

Cotnariul este legat şi de prezenţa aici a lui Mihai Eminescu, cel puţin în perioada cât a fost revizor şcolar de Vaslui şi Iaşi. Şi cum să nu fi ajuns el aici, când Cotnarul mustea de atâta istorie şi cultură! Cercetările arată că în perioada 3 iulie – 20 august 1869, însoţind trupa de teatru a lui M.Pascaly în turneul prin Moldova pe itinerariul Bucureşti-Galaţi-Iaşi-Botoşani-Cernăuţi, trupa s-a deplasat în chervane pe „Diurnul mare al Ţării de Jos”, care trecea de la Galaţi la Bârlad, de aici la Vaslui, Iaşi, Botoşani, Mihăileni, Cernăuţi, ceea ce, neîndoios, a inclus şi Cotnarii, centru de învăţătură pentru români. Poetul avea să revină în zona Cotnari şi în septembrie 1871 când, după terminarea Serbării de la Putna, Eminescu avea să ajungă la Iaşi, la Societatea Literară „Junimea”. Mai mult, în perioada 1 iulie 1875 – 4 iunie 1876, când Eminescu a îndeplinit funcţia de revizor şcolar, poetul a trecut pe la satele Erbiceni, Totoieşti, Şipote şi Andrieşeni din comuna Cotnari, iar la 31 iulie 1876, după ce vizitează şi localitatea Cotnari, îi scria învăţătorului de la şcoala de aici: „Domniei sale, domnului învăţător din cotuna Cotnari. Domnule învăţător, vă fac cunoscut că ministerul ţi-a acordat concediul cerut de dumneata până la 1 august. Revizor şcolar, Mihai Emineucu”.

În fine, situația de azi a monumentelor istorice din Cotnari este aproape identică cu cea relatată într-un raport de medelnicerul Constantin Bugan pe la anul 1800: „La Cotnari este o biserică cu hramul Cuvioasa Paraschiva, iarăş mare, făcută tot de acelaş Domn. Asăminea şi o bisărică catolicească tot din aceleaş vremi, însă să povârneşte să cadă, aflându-să pe malul unei râpi. Veleatul acelor bisărici nu-l ştiu, dar să să cerceteze prin isprăvnicie acelui ţinut. Să găsăsc în Cotnari şi două hrube boltite asupra pământului, tot de acel Domn făcute, dar acum să răsâpesc de vite şi oameni; dacă să va cerceta mai cu de-amănuntul, nu sânt la îndoială că să vor găsi şi altele”.

Curtea Domnească din Cotnari  a fost construită ca reședință și centru administrativ domnesc, reflectând prezența strategică și administrativă a voievozilor moldoveni la Cotnari. Ea este un complex istoric cunoscut pentru ruinele sale medievale și pentru legăturile cu domnitorii Moldovei, în special cu Ștefan cel Mare. Din ansamblul medieval, astăzi mai există hrubele sau pivnițele domnești ale fostului Palat domnesc și, foarte probabil, ruinele altor construcții auxiliare. Pivnițele sunt celebre pentru legătura lor cu tradiția vinificației la Cotnari, fiind folosite pentru depozitarea vinului domnesc.

Palatul Domnesc (azi în ruine) datează din perioada Ștefan cel Mare și este inclus pe Lista Monumentelor Istorice, făcând parte din ansamblul medieval Curtea Domnească. Se mai păstrează din el un perete lung din piatră și cărămidă care duce spre o intrare arcuită.

Biserica Domnească “Cuvioasa Paraschiva”, ctitorită – potrivit tradiției – de Ștefan cel Mare și datând din 1493, era paraclisul Curții domnești și una dintre cele mai importante edificii rămase din Curtea domnească. Biserica a fost modificată de-a lungul timpului, iar detaliile arhitecturale indică intervenții și în secolele XVI-XVII.

Zidită de voievodul Ștefan cel mare în anul 1493, biserica închinată Cuvioasei Parascheva este parte a Ansamblului medieval “Curtea Domnească” din Cotnari. Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva, deși nu are nici o pisanie, este atribuită însă voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504). Pisania acesteia a fost distrusă în urma vitregiilor vremii, drept pentru care nu se cunosc date precise legate de zidirea acesteia. Lăcașul de cult este o construcție de plan dreptunghiular, fără turlă, împărțită în pronaos, naos și altar. Ea are fațadele simple, tencuite și văruite care nu au nici un fel de decorații și nici cornișă. Biserica nu este pictată în interior, fiind doar văruită. În unele locuri, sub straturile de văruială, au fost găsite urme de zugrăveală care imită zidăria de cărămidă.

Biserica are elemente tipice stilului clasic moldovenesc al epocii lui Ștefan cel Mare – zidărie masivă din piatră, plan dreptunghiular, absidă semicirculară, și un stil sobru, fără decorațiuni excesive la exterior. Se menționează tradițional și existența unor inscripții sau elemente discrete din ceramică smălțuită.

O serie de elemente arhitecturale, precum ramele ferestrelor, cu rozete, și chenarul ușii de intrare, indică o refacere a bisericii, cândva prin secolele XVI-XVII. În interiorul bisericii au fost descoperite două lespezi funerare din piatră, datând tot din aceeași perioadă. Biserica se remarcă prin concepția arhitecturală simplă și sărăcia motivelor decorative, fiind una dintre cele mai modeste construcții de acest gen ale arhitecturii medievale moldovenești. Ca aspect general, ea pare să se înscrie în seria tipologică a bisericilor care sunt ctitorii boierești (Biserica Arbore, Biserica Șipote sau Biserica Văleni).

Construcția simplă, în stil moldovenesc, a fost modificată de mai multe ori, de la o astfel de refacere datând ancadramentele de la ferestre și profilul clasic al ușii de acces. Între anii 1831-1832, biserica a fost iarăși reparată, în urma lucrărilor din această perioadă, peretele intermediar dintre pronaos și naos fiind eliminat și înlocuit cu o arcadă simplă. Alte lucrări de consolidare, reparare și restaurare au avut loc în anii 1869 și 1890.

Arhitectura bisericii este foarte simplă, aceasta fiind una dintre cele mai modeste biserici medievale. Dupa anul 1990, biserica din Cotnari a fost amplu restaurată, aceasta fiind și pictată, de către profesorul universitar Nicolae Sava și ucenicii acestuia. Inițial, biserica nu pare să fi fost pictată în frescă, ci numai văruită în alb.

Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva din Cotnari a fost resfintită în data de 2 iulie 2001, de către un sobor de slujitori, în frunte cu Înalt Preasfintitul Teodosie Petrescu și cu Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. Mai apoi, în data de 23 aprilie 2004, cu prilejul anului omagial închinat Sfântului Ștefan cel Mare, pe fațada vestică a bisericii a fost așezată o lespede de marmură, sfințită de înalt Preasfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei de la acea vreme.

Beciurile Domnești, construcții subterane boltite situate în apropierea centrului localității, reprezintă rămășițele cele mai bine păstrate și sunt legate de faimoasa traditie a vinului de Cotnari, fiind considerate locuri de taină unde domnitorii păstrau vinurile și bunurile de preț. Din ansamblu s-au mai păstrat și urme ale unor poduri de piatră și drumuri, atribuite tot lui Ștefan cel Mare.

Elementele arhitecturale distincte descoperite la Curtea Domnească din Cotnari sunt relativ modeste ca număr și amploare datorită distrugerii ansamblului de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, din datele disponibile, se remarcă următoarele:

• Ruinele bisericii “Sfânta Parascheva” (Domnească): Deși detaliile de arhitectură sunt insuficient cercetate, biserica are elemente tipice stilului clasic moldovenesc al epocii lui Ștefan cel Mare – zidărie masivă din piatră, plan dreptunghiular, absidă semicirculară și un stil sobru, fără decorațiuni excesive la exterior. Se menționează tradițional și existența unor inscripții sau elemente discrete din ceramică smălțuită.
• Poduri de piatră: Două poduri vechi, construite din blocuri masive de piatră, supraviețuiesc în zonă și sunt atribuite perioadei lui Ștefan cel Mare. Acestea prezintă robusteză și tehnici de consolidare medievală, rare la construcțiile civile ale epocii.
• Posibile guri de tunel sau elemente subterane: Legenda locală menționează existența unui tunel care pornea din pivnițe către Hârlău, dar nu au fost confirmate arheologic. Indicațiile despre prezența unor galerii subterane rămân, totuși, relevante pentru analiză.

Resturile cu caracter fortificat nu sunt clar identificate la Cotnari, spre deosebire de alte curți domnești, ceea ce sugerează fie distrugerea completă, fie o structură inițială mai modestă.

În concluzie, pivnițele boltite, Biserica domnească și construcțiile din piatră (poduri) reprezintă principalele elemente arhitecturale distinctive identificate la Curtea Domnească din Cotnari, toate reflectând statutul și funcția de reședință domnească asociată cu centrele viticole istorice ale Moldovei.

Descoperirile arhitecturale de la Curtea Domnească din Cotnari au un impact semnificativ asupra înțelegerii arhitecturii medievale locale prin faptul că:

• Conferă informații despre folosirea materialelor și tehnologiilor: Pivnițele boltite, zidite masiv și podurile din piatră atestă faptul că piatra a devenit materialul preferat pentru construcțiile reprezentative, atât pentru funcțiile sale de durabilitate și protecție, cât și pentru a reflecta statutul social sau domnesc al edificiului.
• Ilustrează adaptarea arhitecturii la specificul economic și social local: Prezența pivnițelor de mari dimensiuni, dedicate depozitării vinului, arată o legătură clară între arhitectura de la Cotnari și importanța culturii viței-de-vie în zonă, element care particularizează ansamblul față de alte curți domnești moldovenești. Acest lucru confirmă că arhitectura medievală se adapta nu doar la nevoile rezidențiale și defensive, ci și la specificul economic al așezării.
• Ofertă de repere comparative: Descoperirile de la Cotnari pot fi comparate cu alte situri de epocă din Moldova și Transilvania, contribuind la identificarea unor trăsături regionale sau a influențelor externe: boltiri, planuri de biserici, folosirea ceramicii smălțuite sau a elementelor decorative modeste.
• Extinde cunoașterea despre viața cotidiană și nivelul tehnic: Elementele arhitecturale precum pivnițele, podurile, dar și ruinele bisericii arată preocuparea pentru funcționalitate, securitate și reprezentare, trăsături esențiale ale arhitecturii medievale. Aceste mărturii, puse în contextul descoperirilor similare din alte situri, lărgesc imaginea asupra modului în care elita moldovenească își organiza reședințele și spațiul de locuire.
• Contribuie la reinterpretarea istoriei unei microregiuni: Constatările de până acum demonstrează că Cotnariul a fost nu doar un centru economic, ci și un nod de influență politică și culturală, iar elementele descoperite îmbogățesc documentația despre arhitectura și statutul localității în epoca medievală.

Prin urmare, descoperirile de la Curtea Domnească din Cotnari nu doar completează harta monumentelor medievale ale Moldovei, ci aduc date esențiale despre stiluri, tehnologii și funcționalități locale, reflectând interacțiunea dintre statutul politic, resursele economice și inovațiile arhitecturale.

Istoric: Dr. LAURENȚIU CHIRIAC